CHESTIONAR Adrian Teleşpan: „Mi s-a spus că fac sex senzaţional“

Adrian Teleşpan e fost producător TV, a studiat jurnalismul, dreptul şi actoria, pentru ca acum să fie şomer în Regatul Unit şi în vogă la noi.  FOTO David Muntean

E noua stea a literaturii române, un autor la modă cu „Cimitirul“ său, carte care a făcut o frumoasă carieră underground până să intre între coperţi: am auzit destule cunoştinţe entuziasmate, citindu-l mult înainte de vâlvă şi, mă feresc rar de cuvinte mari, de consacrarea pe care ţi-o dă mainstream-ul.

„Am scris o carte despre homosexuali. Eu sunt împăcat cu mine. Am avut şi cititori homosexuali, dar şi heterosexuali. E o carte pentru toată lumea“, declara recent autorul, în studioul Adevărul Live. Bloggerul însuşi e împăcat că vi-l recomandă pe tânărul autor, chiar fără să fi apucat să-l citească (n-am avut timp, e bine? Ce era să fac, să-i scot omului răspunsul în care mă face de râs?!), ba îl şi proclamă, fără să clipească, Om fain.

De ce te temi cel mai tare?

Dacă ai fi citit cartea, ai fi ştiut! De sărăcie. De accidente care mă pot lăsa defect fizic.

Care e prima ta amintire?

Aveam trei ani. Locuiam la bunicii din partea mamei. Ei m-au crescut. Îi consideram părinţi până într-o zi, când a venit tata şi m-a încălţat ca să mă ia acasă. M-a aşezat pe o ladă cu capac (lacră se numea) care era plină cu mălai. Bunicii mă ţineau mai mult desculţ şi a fost o situaţie destul de incomodă. Nici nu prea înţelegeam cine era tata şi mă cam deranjau pantofii. Asta e prima amintire plauzibilă din punctul meu de vedere. Mai am una care e cam imposibilă, pentru că e din cărucior. Nu ştiu de unde o am în cap. Era cărucior din ăla în care pruncul stă pe spate, culcat gen. Şi am senzaţia că eu, stând aşa pe spate, încercam să ating abţipildurile cu Mihaela care erau lipite în interior. Căruciorul era roşu.
 

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Sunt extrem de egocentric şi excesiv de autosuficient. Îmi e destul de greu să admir pe cineva. Admir oamenii frumoşi pentru că mi se pare că îmi lipseşte calitatea asta. În schimb, îmi e foarte uşor să invidiez pe cineva. O invidiez, dacă vrei un exemplu concret, pe Rihanna care are 25 de ani şi a reuşit să vândă 150 de milioane de copii ale albumelor ei.

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Dacă vorbim despre faţă, cred că gura, dar nu mă omor după ea. Nu îmi plac deloc ochii. Sunt foarte căzuţi. Dacă vorbim de tot corpul, picioarele. Pe ele le întreţin. Alerg aproape zilnic 8 kilometri.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Material vorbind, laptopul. MacBook Pro de 15 inchi. Spiritual, simţul umorului şi câinele, un şorecar, Geta.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Frateee, întrebarea asta mă macină la cap! E o întrebare al dracului de grea. Am sindromul Salinger. Nu că aş compara „Cimitirul“ cu „De veghe…“. Dar aş vrea! „De veghe în lanul de secară“ nu s-a ecranizat până acum pentru că Salinger oscila între două stări. Ori nu-i plăcea niciun actor, ori voia să-l joace chiar el pe Holden Caulfield. M-am gândit mult cine aş vrea să-l joace pe Adrian Green (adică pe mine!!!) din „Cimitirul“ şi n-am ajuns la nicio concluzie. Un răspuns relativ sincer ar fi: Edward Norton la 30 de ani. Ceea ce este imposibil. Dacă ar putea să mă joace o femeie ar fi Julianna Margulies sau Helen Hunt. Şi ele când aveau tot 30 de ani.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Deşi am perioade nejustificat de lungi  în care mă consider impecabil, am şi momente în care conştientizez că sunt leneş şi prost. Leneş în sensul de leneş, prost în sensul că nu gândesc înainte de a acţiona. Mi se întâmplă des să mă enervez de la tot felul de rahaturi pentru că nu stau să mă gândesc o secundă la situaţiile respective. Dacă aş face asta aş înţelege că nimicurile pot fi trecute cu vederea. Am tendinţa de a face din ţânţar armăsar.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

N-am nicio carieră. Sunt şomer în UK. Înainte de asta eram producător executiv la România TV. Cred că aş putea fi un Chef bun. Chiar foarte bun. Îmi place mâncarea şi îmi place să gătesc.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Pandişpan. De la Teleşpan. Ceea ce e mişto e că lumea care nu mă cunoaşte consideră că Teleşpan e o poreclă.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Am scris o carte care place. O carte care e, teoretic, despre suferinţă şi la care lumea râde de face pe ea. Cea mai mai realizare, general vorbind, e că mi-am păstrat simţul umorului.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Că fac sex senzaţional.

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Ca de un om care a murit fericit şi mulţumit.

Acest articol a apărut şi pe blogul personal.