Ce va urma?!

Există un adevăr şi o apreciere de netăgăduit pe care lumea românească (să nu exagerăm spunând „societatea românească”…) o datorează PSD-ului actual şi celui care, până ieri, figura drept preşedinte de partid!...

Dacă cineva, minte documentată, sistematică şi răbdătoare la efort, ar aduna pe câteva sute de pagini, colecţia de angajamente ipocrite, minciuni în serie, precum şi ratări instituţionale de proporţii, livrate zi de zi, fie şi doar în ultimii ani de PSD la “guvernare” cu Victor Viorel Ponta la vârf – în ceea ce priveşte “performanţele” anunţate anterior, ar putea scoate “Manualul – despre ce musai nu trebuie făcut în România care este…”

O prezentare sistematică, responsabilă, calificată – şi desigur neutră – referitoare la acestă materie  infecţiosă care a contaminat realitatea pe spaţiul României, ar depăşi cu mult valoarea unui doctorat în ştiinţe publice (juridice, sociologice, doctrine, management etc.) Evident, ar fi inevitabilă dezvăluirea unor autori binecunoscuţi prin fapte, la lumină sau pe ascuns, menite să provoace pagube adânci interesului public.

Între aceştia, W.P, ar putea fi recunoscut, prin dăruire, ambiţie şi împlinire, ca “doctor”. Doctor în românia.ro, care a mai rămas din România ca ţara, ca societate, ca mediu de operare, ca prezenţă în spaţiul european şi aiurea.

Dincolo de toate acestea a venit momentul să tragem apa!

PSD-ul lui Ponta, guvernarea PSD-ului sub “guvernul W.P” sunt deja de săptămâni, luni…un fapt consumat. Inerţia până la blocaj generalizat ţine acum, nu atât de şmecheriile obsesive ale unor oameni iresponsabili cât mai ales (şi mai grav!) de starea reală în care au ajuns atât sistemul instituţional din România, cât mai ales viaţa publică, reacţia socială curentă, mentalul colectiv, un metabolism profund tulburat cu efecte multiple, extinse în cele mai critice spaţii de vieţuire şi operare.

Şi desigur, nu departe de toate acestea, absenţa unei alternative consistente, autentice şi determinate pe piaţa politică internă…”Opoziţia” actuală fiind departe de toate…

Există totuşi, ceva care nu ţine nici de cei care se dau mari prin clădiri oficiale, nici de cei care se dau informaţi şi vând scenării prin presă, nici de cei care mârâie învârtind în mămăligă, chiar, nici de cei care freacă manganul prin forumuri internaţionale în diverse capitale ale lumii…

Există un fapt implacabil ce apare oarecum subit şi pune punct la variate evoluţii, false evoluţii, pline de minciuni, ratări şi furăciuni jalnice într-o ţară care încă se mai poate observa pe hărţile lumii… Subit, aparent neaşteptat, ca un fapt definitiv asumat, evident pentru toată lumea, ceva se termină.

Guvernarea PSD-Ponta s-a terminat!

Greu, mult prea greu pentru cât era de superficială, marcată de falsuri şi fabulaţii ieftine, s-a terminat. Au rămas doar aspecte formale, de protocol. Interpretări divergente de statut, tribulaţii sentimentale şi alte fleacuri. Oarecum bizar, în astfel de lumi apelul la statute, norme, detalii formale ies în prim plan abia când se trece la necroloage…

Adevărata problemă a României, în iulie 2015 şi intervalul următor este: ce va urma?! La o analiză lucidă, problema nu este nouă, am putea spune că a apărut chiar a doua zi de la începutul ”guvernării Ponta”. Deci, ce va urma?!

Ar fi câteva căi…

În lumea româneasca de azi nu ar fi exclus, cel puţin pentru câteva luni să se iniţieze (în deplină cunoştinţă de cauză şi consens) o simplă urmare a ceea ce tocmai dispare. Pare bizar, ar fi ca în Zanzibar. Atunci ar fi simplu. Ştim cum ar sta lucrurile.

Dacă totuşi (printr-o minune?!) ar fi cerută, susţinută şi urmată o altă cale, lucrurile ar fi uşor mai complexe. Ar cere o altă perspectivă, o altă abordare, un alt mod de a fi în viaţa publică, în mecanismele instituţionale.

O schiţă sumară în care sunt corelate, condiţionate, câmpuri de operare pentru un joc matur, profesional şi responsabil, având în prim plan interesul public, agenda reală, aşteptări realiste la nivelul populaţiei, precum şi conjunctura internă şi externă, se conturează aproape de la sine.

De fapt o sumă articulată de întrebări, libere de partizanate şi dependenţe, centrate pe cerinţe, obiective şi condiţionări inevitabile.

Iată câteva:

IDENTITATEA NOII GUVERNĂRI s-ar putea contura pe trei variante.

O alternativă oferită de opoziţie, ca variantă liberală la psd-ul consumat. Numai că, alternativa, e un cuvânt greu. În România de azi, la aşa ”stângă” avem o “dreaptă” pe măsură. Comedia fuziunii PNL-PDL – se joca încă la nivel de cămin cultural. Vorbe, personaje, mici incidente, poate suficiente pentru a iesi la talk-showuri, dar oarecum la distanţă de depou pentru a forma o nouă garnitură.

Desigur, în inerţia narăvirii la guvernare, PSD-ul coace o formulă post-Ponta, măcar şi pentru câteva luni pentru a acoperi “marea cădere”. Cu Rovana Plumb la bucătărie s-ar ţine ţara de vorbă pentru sezonul estival. În aşteptarea unei minuni. Oricum, romanii uită repede. Altfel, s-ar vorbi în noiembrie, în prag de iarnă. Meseriaşi în specularea pe termen scurt a distribuirii banilor publici, psd-iştii controlează o pedală-cheie. Şi aceasta a rămas cea mai vorbită limbă în România.

Totuşi, dacă realitatea se va dovedi mai capricioasă, cu teme severe şi nu lipsite de efecte directe ale unor evoluţii regionale în prag de măcel, nici varianta unui “guvern technocrat” nu iese din joc.  Pare oarecum abstract, dar acesta ar putea susţine iluzia unei abordări mai complexe, cu resurse umane neuzate şi, de ce nu, cu o capacitate calificată de a oferi soluţii complexe la o realitate al naibii de complicată.

Desigur, dincolo de prezumţii sofisticate, o “guvernare tehnocrată” nu ar fi decât un iluzoriu interval pentru refacerea jucătorilor din mediul politic actual, pe reţeta: “ uitare-prospaturi-gata de orice”. “Guvernarea Stolojan” rămâne o experienţă deja consumată despre ce a fost, ce a rămas şi ce a ajuns România după mineriade de diferite nuanţe…

Ţintele noi guvernări ar putea părea o temă limpede, pornind de la belele, blocaje şi  balamucul moştenit din anii anteriori. Întrebarea este, cine le va stabili?!...Factori interni, la vedere sau din umbră, entităţi internaţionale, sau pur şi simplu la nimereală...

O asumare lucidă şi responsabilă a SFIDĂRILOR cu care se confruntă realitatea românească ar face diferenţa. Lăsând DNA să-şi facă treaba în continuare, esenţial ar fi să privim care sunt cu adevărat, la nivel economic, social, pe regiuni şi local, temele critice ale României 2015-2020. Nu este uşor, dar este de neînlocuit. Ca nodul de la aţă …

O nouă guvernare se profilează desigur prin DESCHIDERI, ca răspuns la sfidări, ca desprindere de rutine, de păcatele trecutului apropiat. Atenţie! Prin deschideri să nu se înţeleagă noile basme ale demagogiei oficiale. Este de fapt un criteriu foarte sever, nu uşor de probat în politicile curente, prin care o nouă guvernare se diferenţiază, se desprinde de trecutul apropiat şi se impune atât la nivel de acţiune curentă cât şi, ar fi esenţial, ca un pas înainte.

Abia aici, revenim la realitatea curentă! Care ar fi MAJORITATEA PARLAMENTAREA disponibilă, realist asociată cu sursa de stabilitate, consecvenţă legislativă şi, desigur, suficient de calificată pentru a oferi cadrul normativ, echilibrul între solicitări şi confirmări şi, nu în ultimul rând, asigurarea ireversibilităţii noului curs instituit prin guvernare. Pare uşor prea complicat pentru actuala configuraţie a celor două Camere, camere de refugiu pentru nu puţinii noii îmbogăţiţi cu dosare la diverse etaje.

De aici până la a ieşi în lumea de zi cu zi, e doar un pas. Care ar fi, efectiv, constatat şi substanţial SUPORTUL PUBLIC pe care ar putea conta o nouă guvernare? În care din variantele accesibile azi, s-ar putea constitui o masă critică pozitivă de aşteptări, cerinţe liber exprimate în ţară şi diaspora pentru o deprindere de rutina guvernărilor din ultimul deceniu?! Avem această resursă strategică în România? Sprijin public asumat, consistent, continuu pentru o guvernare calificată, responsabilă şi performanta?! Scuze dacă exagerez, (eu nu vă scuz…)

Chiar şi dacă răspunsul ar fi afirmativ, (să fie o minune) pentru temele anterior creionate, abia atunci intrăm pe terenul de jos. Un teren marcat de linii iluzorii, contrafacute şi mai ales minat de CAPCANE. Acestea reprezintă cea mai sigură, acută şi activă dimensiune a realităţii în viaţa publică din România ultimilor ani. Colecţia de capcane în diverse planuri, la toate nivelurile, în configuraţia oricărei dezvoltări ce pot fi şi iniţiate, şi susţinute dă profilul pieţei, a câmpurilor de operare pentru oricine îndrăzneşte să aibe iniţiative, îndrăzneşte să aducă ceva nou, îndrăzneşte să facă bine public. Nu credeţi?! Îndrăzniţi!

Fie şi luate în considerare doar cele menţionate anterior, cu diverse variante, implicări, efecte se impune o intreare cheie: ar putea fi prin identitate, deschieri, asumare de sfidări, asigurare de suport şi sprijin public explicit, o guvernare 2015 ca un RESTART?!  O ieşire din labirintul mlăştinos al deceniului 2005-2015, şi o intrare propriu-zisă pe culoarul modernizării, al instalării structurale pe piaţa externă, a integrării europene, şi desigur al asigurării unui impact cu largă extindere a acestora asupra vieţii de zi cu zi, pe nivele diferite, arii vaste. O trezire la noua realitate ar beneficia tocmai de rutina şi ratările consumate printr-o desprindere firească si continuă către normalitate, bunăstare şi stabilitate.

România dispune de premise semnificative pentru o astfel de evoluţie, rolul leadership-ului , al guvernărilor posibile ar fi tocmai de a alege calea şi a instala în profunzime un curs firesc al lucrurilor. Uşor de spus…Dar nu imposibil.

Desigur, nici o analiza atentă şi responsabilă nu se poate încheia fără o referire la RECUNOAŞTEREA EXTERNĂ. O nouă guvernare, dincolo de desprinderea uşor tardivă de regresele critice, evocate în instanţe UE, NATO sau camere de comerţ, ambasade, simpozioane ar semnala o nouă intrare pe “culoarul de zbor”. Definit şi redefinit, nu doar în funcţie de modelul-vest, dar adeseori, abil de nuanţat, ornat cu priorităţi de interval în funcţie de coşmarurile spaţiului regional, zonei de influenţă, Europa de Est, Balcanii, noua agenda arabă, ş.a.m.d

Departe de ce?!

Dincolo de seriozitate, consistenţă şi fermitatea abordării, putem vorbi de un orizont istoric al dinamicii şi evoluţiei spaţiului euro-atlantic în context global?!

Cum se pliază o nouă guvernare într-un context strategic şi instituţional (UE & NATO) aflat la rândul său într-un spaţiu extrem de fluid?! Care este raportul între standarde euroatlantice ferme şi această fluiditate la care, nu puţini,  chiar dintre “cei mari” stau pe gânduri?!

Cam atât pentru moment.

Momentul, atenţie este de rascruce!

Cine îl ratează, pierde un tur…10-15 ani cu executare.

P.S  Desigur, care ar fi profilul noului PM?

Competent şi consacrat în domenii cheie. Fără vulnerabilităţi DNA, capacitate şi exigenţă de a lucra în echipă. Cu recunoaştere internaţională deja consacrată. Onest, clar şi la obiect în comunicarea publică.

Avem?! De ce nu?