Ce înseamnă să fii lider

0
0

Am condus zece ani un partid politic, am fost patru ani lider de grup parlamentar, sunt de doisprezece ani preşedintele Uniunii Scriitorilor (2600 de membri), am fost nouă ani ambasador al României pe lângă UNESCO, aşa că îmi pot permite să emit o părere relativ autorizată despre ce înseamnă un leadership. Chiar dacă nu la cel mai înalt nivel.

Paradoxal, cel mai important lucru când ţi se propune o funcţie de conducere este să ştii să refuzi. Din păcate, la noi, nu există cultul refuzului. Îmi amintesc doar de două sau trei exemple, toate, după 1989, fireşte. Nu-mi place să vorbesc despre mine însumi, dar e cazul să spun în context, pentru lămurirea celor care vor urma, că am refuzat în 1990 conducerea Televiziunii Naţionale, în 2003, Ministerul Învăţământului şi, în 2006, postul de ambasador al României la Paris. Am făcut-o de fiecare dată fiindcă eram convins că nu am competenţa necesară. Două lecţii principale am învăţat din mult-puţina mea experienţă de lider. Nu sunt neapărat originale, dar le exprim ca rod al experienţei proprii.

Liderul are răspunderea deciziei finale, dar nu are cum să ştie de la început care va fi aceasta. Răspundere înseamnă consultare.

Să ştii să-ţi alegi echipa

Prima este că nu conduci niciodată singur. Leadership-ul este totdeauna o chestiune de echipă. Nu-mi consideraţi lipsită de modestie următoarea comparaţie: Kennedy şi Reagan n-ar fi avut gloria de azi dacă guvernau singuri, amândoi profitând de echipe excepţionale ca să rămână în istorie. Am spus nu o dată că nu mi s-a întâmplat să ies dintr-o reuniune a Partidului Alianţei Civice cu aceleaşi păreri cu care am intrat. La USR, lucrurile stau la fel. Liderul are răspunderea deciziei finale, dar nu are cum să ştie de la început care va fi aceasta. Răspundere înseamnă consultare. Un lider are obligaţia de a şti să asculte şi să aleagă. Şi, în acelaşi timp, odată asumată decizia, să nu arunce niciodată eventuala eroare asupra colegilor lui.

A doua lecţie este să ştii să-ţi alegi echipa. De obicei se consideră că liderul îşi face echipa din oameni fideli, devotaţi. N-am citit cărţi de specialitate despre managementul unor firme. Presupun însă că, şi în cazul acesta, nu fidelitatea trebuie să fie criteriul principal, ci competenţa. În politică, acest din urmă criteriu pare cel mai adesea derizoriu. Liderul politic e cel mai tentat să-şi alcătuiască echipa din apropiaţi. A se vedea selecţia făcută de Trump. Sau, păstrând proporţiile, de Dragnea. Mi se pare o greşeală cu consecinţe enorme. Nu numai pentru noi, simpli cetăţeni, dar pentru liderul însuşi şi pentru partidul lui. Consecinţe nu neapărat imediat catastrofale, dar cu certitudine pe termen lung.

Nu doresc cu orice chip să dau lecţii altora. Le ţin pentru mine şi, dacă le aştern pe hârtie, n-o fac din iluzia că vor fi urmate. O fac de dragul cititorilor de bună credinţă, care s-ar pute să fie cândva, ei înşişi, lideri sau care vor avea ocazia să educe nişte viitori lideri.

A doua lecţie este să ştii să-ţi alegi echipa. De obicei se consideră că liderul îşi face echipa din oameni fideli, devotaţi.

Erori stânjenitoare

M-am uitat pe lista noilor miniştri din cabinetul Grindeanu. Vreau să fiu onest şi să spun că pe majoritatea nu-i cunosc. Observaţiile mele se bazează pe întâile lor declaraţii şi pe informaţii culese de la cei care-i cunosc. Procedând cu maximum de precauţie, voi spune câteva lucruri care s-ar putea să nu fie corecte, aşa că nu mă voi supăra dacă voi fi contrazis de performanţele lor ulterioare sau de opiniile celor mai la curent cu politica decât mine. Am mai scris în aceste pagini: nu mă aflu în situaţia profesorului de latină de altădată care îşi dădea afară servitoarele pentru că făceau greşeli de exprimare. Dar nu înţeleg de ce ministrul şcolii comite greşeli de ortografie chiar din primul comunicat. E vorba de un fost rector al ASE, e drept, nicidecum filolog, totuşi, ministru al învăţământului! Mi-a ajuns la ureche faptul că şi-ar fi plagiat teza de doctorat. Jur că n-aş vrea să fie adevărat. Dar dacă este adevărat şi decizia recunoaşterii plagiatului va trebui semnată de el însuşi după o eventuală hotărâre a CNATDCU? Am condus ani buni acest onorabil Consiliu şi nu-mi închipui că, în orice compoziţie, îşi va permite să nu ia în considerare adevărul. L-am urmărit cu atenţie pe ministrul Finanţelor. Dincolo de o bălmăjeală stânjenitoare, n-a fost capabil să răspundă observaţiei preşedintelui Iohannis cu privire la o posibilă lege a amnistiei, care ar face din România râsul occidentului civilizat.

Un lider are obligaţia de a şti să asculte şi să aleagă. Şi, în acelaşi timp, odată asumată decizia, să nu arunce niciodată eventuala eroare asupra colegilor lui.

Cine sunt miniştrii?

Limba română rămâne o mare necunoscută pentru alţi miniştri. OK, poate că au competenţe în domeniul lor. Doar că nimic nu-i recomandă, nici studiile, nici activitatea anterioară, pe atâţia dintre ei. Ce caută la Interne o doamnă despre care singurul lucru precis care se cunoaşte este că e teleormăneancă şi apropiată lui Dragnea? Cât despre ministrul Mediului, fost al Agriculturii, ce ar fi de spus, exceptând recomandarea şefului lui de partid (o căpuşă care îşi face din 6% un titlu de onoare), s-a ilustrat prin vânzarea terenurilor străinilor (lucru cu care sunt de acord, de vreme ce conaţionalii noştri nu vor sau nu pot să le exploateze), dar care contravine flagrant programului de guvernare al PSD?

Mai doriţi exemple? Mi se părea firesc ca Dragnea să încerce să-şi realizeze îndrăzneţul program de guvernare apelând, nu la devotaţi, ci la competenţi, fie şi din afara PSD-ALDE. Era în avantajul lui de om politic. Riscul ar fi fost oricum mai mic decât alegându-şi miniştrii dintre nişte neica nimeni. Sau, Doamne iartă-mă pentru atare proces de intenţie, va fi urmărit să aibă un guvern de câteva luni, menit coşului de gunoi al istoriei, spre a face loc unuia condus de el însuşi? Mă dau bătut. Ipotezele nu sunt de mine. Luaţi-o pe cea dinainte cum grano salis.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite