Cât de aproape este infernul nuclear?

Centrale nucleare vechi, perimate, teste de securitate incomplete, construite în zone seismice. O temă gravă care nu trebuie tratată nici pe repede-înainte şi nici cu suficienţa totală şi criminală a celor care, de ani şi ani de zile, evită să vorbească sau să comunice date precise de teama „panicării populaţiei“ sau, şi mai credibil, din motive pur economice.

Cele care, ca regulă absolută, sunt invocate mereu primele şi care justifică faptul că noi – şi nu extratereştrii –ne construim sârguincios propria Apocalipsă. 

Discuţia aceasta poate pleca de la o constatare făcută de cercetătorii de la Institutul Max Plank care au afirmat recent că riscul de catastrofă gravă în lume este de aproximativ 200 de ori mai mare decât evaluările precedente, de acum un deceniu, spre exemplu. În acest caz, vorbim despre posibilitatea unei catastrofe nucleare majore la fiecare 10 sau 20 de ani. În mai 2012, în revista Atmospheric Chemistry and Physics (12,pp.4245-4258, mai 2012), sub semnătura cercetătorilor Lelieveld, Kunkel şi Lawrence apărea articolul Global risk of radioactive fallout after major nuclear reactor accidents  în care se afirma că Europa (şi în special Europa occidentală) dată fiind marea concentrare de centrale nucleare şi de populaţie este deosebit de vulnerabilă: la fiecare 50 de ani, o medie de aproximativ 28 de milioane de oameni din această zonă a Europei riscă să fie supuşi unei contaminări radioactive efective.

Contextul în care se pot produce cu adevărat aceste eveniment a fost definit cu maximă claritate în raporul de anul trecut realizat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Nu est nici Greenpeace care diagnostichează, nu sunt nici informaţii provenind de la situri ecologiste sau altermondialiste, nu sunt nici analize de tip conspiraţionist, ci sunt constatările organismului internaţional abilitat de Naţiunile Unite ca cea mai înaltă autoritate în domeniu.

Iată ce se spune în documentul pe carel puteţi accesa aici:

„La nivelul anului 2013, 42% dintre centralele nucleare din lume sunt în funcţiune de peste 30 de ani, iar alte 7% au o vechime de peste 40 de ani. Gestionarea lor pe termen lung continuă să ridice probleme care vor trebui să fie rezolvate şi integrate în toate aspectele operaţionale care ţin de siguranţa centralelor respective. De altfel, în 2013, 70% dintre reactoarele nucleare destinate cercetării ştiinţifice, la nivel mondial, erau în funcţiune de peste 30 de ani, jumătate dintre acestea având peste 40 de ani. Siguranţa şi disponibilitatea acestor reactoare continuă să fie grevate de problemele datorate îmbătrânirii structurilor, sistemelor şi componentelor”.

În perioada 2010-2012, se mai spune în document, au existat 19 misiuni OSART (Echipe de examinare a securităţii sistemelor de exploatare) care au analizat conducerea centralelor, comportamentul uman, conştientizarea riscurilor şi sistemele de gestionare a centralelor. Ce au găsit?

- insuficienţele nu erau identificate şi semnalate într-o manieră sistematică în 50% din centralele nucleare

- condiţiile materiale şi de întreţinere nu atingeau nivelele cerute în 60% din cazuri

- echipamentele de protecţie individuală nu erau folosite sistematic la 50% din centralele nucleare

- măsurile de control al contaminării şi cele pentru a împiedica propagarea contaminării erau adesea insuficiente în cazul a 70% din centralele nucleare

- în cazul a 80% din centralele nucleare vizitate nu era asigurată mentenanţa echipamentelor împotriva incendiilor (materialul integral poate fi accesat aici). 

În consecinţă, o primă mare problemă majoră o reprezintă decizia politică priuvind menţinerea în serviciu a centralelor nucleare îmbătrânite, cu ciclul de viaţă epuizat. Luările de poziţii s-au făcut auzite dar nu au avut nici un efect, compensate fiind de nevoia dramatică de energie la costuri mici în contextul crizei economice globale.  Cu orice preţ. Cu acceptarea oricărui tip de compromis.

Iată un exemplu. Imediat după dezastrul de la Fukuşima, Vladimir Putin (în acel moment Prtim Ministru al Federaţiei Ruse) a ordonat realizarea unei analize a stării tehnice a centralelor nucleare din Rusia. Iată concluziile formulate de academicianul Vladimir Kuzneţov, membru al; Consiliului public de pe lângă Agenţia rusă pentru energia atomică (ROSATOM) şi fost inspector al centralelor nucleare ruseşti:

„Cele două centrale nucleare de la Balakovo (Volga) şi Rostov (sud) se află, ambele, în zone seismice active şi sunt potenţial primejdioase...centralele nucleare de la Kola (nord-est) şi de la Novoveronej (centru) nu corespund normelor de securitate internaţionale”  - a spus academicianul rus, citând în mod special cazul centralei nucleare de la Leningradskaia (în apropiere de Sankt-Petersburg) a cărei durată de funcţionare a fost prelungită până în 2025...Expertul rus a denunţat “prelungirea frenetică a duratei de exploatare a reactoarelor vechi” , deplângând “absenţa din Rusia post –sovietică a specialiştilor performanţi în stare să supravegheze starea tehnică a centralelor nucleare”.

Afirmaţii foarte grave confirmate de analizele făcute asupra deficrienţelor de proiectare ale reactoarelor de tipul RBMK – care funcţionau la Cernobâl - şi de întrebările şi neliniştile foarte serioase provocate de reactoarele ruseşti VVR-440/V-230, cele două existente în Lituania (împreună cu alte două din generaţia RBMK) trebuind să fie închise ca pre-condiţie pentru aderarea ţării la UE.

Dar, din nefericire, mai există o problemă de o gravitate enormă (demonstrată de cumplitul accident de la Fukuşima): există centrale nucleare construite şi în funcţiune care se află în zone cu înaltă activitate seismică, cele în care experţii anunţă o probabilitate foarte înaltă de producere de catastrofe majore. Iată harta:

Combinaţi aceasta cu aceste două hărţi (din surse independente) care prezintă toate zonele de risc de pe planetă, căci, spun specialiştii în domeniu, normele de proiectare a centralelor şi de securitate a exploatării ar trebui să fie unice şi supuse unei autorităţi internaţionale de reglementare. Ceea ce nu este cazul acum şi nici nu se estimează că aşa ceva ar putea fi posibil într-un viitor previzibil, autorităţile internaţionale şi cele europene limitându-se să dea recomandări în domeniu.  

În ce priveşte continentul nostru, avem rezultatele mai degrabă satisfăcătoare ale unor „stress tests“ decise de Comisia Europeană după accidentul de la Fukuşima. Tehnic, expertiza este corectă, spun spoecialiştii, numai că printre criteriile de analiză au fost exclusie atacurile teroriste, cutremurele, inundaţiile grave, tornadele...dar şi îmbătrânirea instalaţiilor existente. În ce priveşte România, aveţi aici o analiză pertinentă şi amplă realizată de World Nuclear Association pe al cărui site, de altfel, aveţi la dispoziţie analize ample şi la zi pe principalele chestiuni legate de funcţionarea centralelor nucleare, inclusiv cele privind securitate funcţionării acestora.

Tot aici veţi găsi şi o analiză în care se afirmă că aproximativ 20% dintre cele 440 de reactoare nucleare civile din lume se află în zone cu activitate seismică ridicată. Spre exemplu, jumătate din reactoarele nucleare din China se găsesc în zone cu „risc seismic moderat“, dar cele 6 reactoare din Taiwan, cele 4 din California şi cel din statul Washington se află în „zone cu risc ridicat“, iar centralele din Pakistan, cea din nordul Indiei şi cele două proiectate (dintre care unul deja în construcţie) din Iran sunt în „zona cu risc seismic moderat spre ridicat“.

Am păstrat pentru final această ultimă hartă, din sursă japoneză, datând din 2002. Fukuşima (precum toate centralele nucleare japoneze) era deja semnalată ca fiind situată pe aşa-numita „centură de foc a activităţilor seismice“. Demonstrează că avertismentele existau, analizele corecte fuseseră puse la dispoziţia decidenţilor politici. Exact ca şi acum.

Poate, de data asta, guvernanţii noştri vor vrea, în cazul în care au un studiu de risc actualizat pe Cernavodă, să-l dea publicităţii, odată cu harta la zi a riscurilor multiple pe care le prezintă situarea în imediata noastră apropiere a Centralei de la Kozlodui (cu toate probleme sale binecunoscute la nivel UE), dar şi a lanţului de centrale nucleare din jurul ţării noastre care sunt, unele, vechi şi depăşite, cu reactoare de producţie sovietică care lucrează după alte norme de funcţionare şi risc decât cele europene.

Dar ce ne facem dacă nu-i interesează să vă spună nimic? Sau dacă nici măcar nu au un asemenea studiu? Dar, în definitiv, de ce s-ar preocupa de asta când tema principală este evident alta, intrarea în pre-campanie pentru alegerile de la anul?