Care vor fi prioritățile de politică externă ale SUA în funcție de rezultatul alegerilor din noiembrie? Sugestia unei jumătăți de răspuns.

Cred că , în lumina evenimentelor din SUA și a restartării campaniei pentru prezidențiale, ar trebui să fim extrem de atenți la documentele care prezintă răspunsuri deja structurate asupra priorităților unuia sau altuia dintre candidați. Extrem de diferite și cu finalități strategice opuse, vor avea rezultate complet diferite, structural diferite, în ce privește și relațiile cu Europa și spațiul nostru în măsura în care ultimii ani l-au transformat, în viziunea Biden, în cea mai avansată tabără militară pentru sprijinirea directă a Ucrainei.

Foto Arhivă

Caz în care, din punctul meu de vedere, ar fi fost normal ca liderii noștri politii să fi prezentat până acum propriile lor estimări, analize și luări de poziție în legătură cu ceea ce Prim Ministrul Ungariei, țara acare asigură președinția rotativă a Consiliului UE, transmite  - în această calitate – ceea ce, după discuții personale cu Donald Trrump, știe că vor fi opțiunile acestuia de politică externă.

Foarte importantă, în acest context, mi se pare a fi scrisoarea https://miniszterelnok.hu/en/report-of-prime-minister-viktor-orban-to-charles-michel-president-of-the-european-council/  a pe care i-a adresat-o lui Charles Michel, Președintele Consiliului European.  

Scrisoarea asta vine și în contextul politic european destul de tulbre după ce, din nou, căse dovedește că roice ar fi, orice s-ar decide și orice s-ar propune, nu mai există condițiile ca Statele mewmbre să acționbeze în spăiritul de unitate despre care se vorbește atât de frumos în discursurile oficiale, inclusiv de liderul nostru național, Președintele Iohannis. Căci nu s-a încheiat ci, dimpotrivă, se dezvoltă îspre o strate oificial conflictuală, ruptura internă între Comsiia Europeană și câteva State Membre care nu ar dori să urmeze decizia Comsiei Europene de a organiza un boicot îla adresa evenimehgtelor oficiale origanizare de Ungaria pe timpul celor șase luni ale președinței, tocmai ca pedeapsă pentru vizitele făcute de Organ la Moscova și Beijing, neautorizate de instituțiile europene, dar și întrevederea cu Donald Tump în perioada Summit-ului de la Washington..

Pentru aducere aminte, iată ce anunța Eric Mamere, purtătorul de cuvânt șef al Comisiei Europene, comunicat care, pare-se, i-a luat prin surprindere și pe unii dintre Comisari, premieră absolută în relațiile dintre instituția de la Bruxelles și un Stat Membru în perioada unei preșdinții rotative:

Acesta este contextul în care trebuie citită, recitită și cu siguranță reinterpretată scrisoarea lui Viktor Orban. Desigur, este exprimarea poziției sale dar, foarte mare atenție,este doar a sa sau, pe fond, transmite direct care vor fi pozițiile de politică externă ale lui Trump. E greu de crezut că fără aprobarea personală a acestui ar fi trecut Viktor Orban la această fază superioară a corspondenței politice de înalt nive, depășind obligaiile de reținere sau de discreție. Și, mergând mai departe, pare și o sugestie că, în previziunea unei viitoare reinstalări la Casa Albă, Trump l-ar fi ales deja drept pe Viktor Orban drept canal privilegiat în primul rând pentru relațiile cu Europa și, de ce nu, pentru a explica în avans câteva dintre prioritățile americane.

Este unul dintre scenariile posibile. Este una dintre perspectivele care pot fi imaginate pentru viitorul imediat.

Dar unele dintre aprecierile făcute de Orban dor extrem de tare la nivelul instituțiilor europene pentru că anunță niștre perspective care vor costa visteriile europene foarte mulți bani. Căci, dacă vine Trump, spuen Orban, “sunt mai mult decât convins că în cazul foarte posibilei victorii a lui Trump proporția poverii financiare între SUA și UE se va schimba în dezavantajul UE atuni când e vorba despre ajutorul financiar dat Ucrainei”.

Asta pentru a reaminti, printre rânduri, discret și ferm, că principala promisiune de politică externă făcută de Trump și repetată de numeroase ori, va fi ca, în calitate de președinte al SUA, să încheie în 48 de ore războiul din Ucraina. Dacă acesta va continua, se înțelege, va fi în primul rând, exclusiv, pe banii europenilor care s-au angajat să susțină Ucraina “până la capăt, oricât va fi nevoie”.

Iată baza pe care Orban formulează  propunerile descrise la pct. 9 al scrisorii sale și care, după cum vedeți, răstoarnă total, în întregime, demersurile de politică externă actuale ale politicii europene.

Poate că ar trebui ca oamenii politici români să zică ceva, într-un sens sau altul, tocmai fiindcă mizele expuse sunt atât de mari și nu mai e deloc mult timp până când crizele se dezvoltă și relațiile internaționale se degradează. Se așteaptă oare poziția democraților pentru a vedea dacă o vor continua pe cea lui Biden, pierzătoare cu grație în multe domenii? Poate, numai că principala candidată democrată, Kamala Harris, nu s-a pronunțat până acum pe aceste subiecte delicate și e probabil ca, pe timpul campaniei, să se concentreze doar pe temele interne fierbinți.

Dar, poate, tocmai de-aia nu vorbim pentru că tot sperăm în chestiunea Schengen, mizând pe prietenia neabătută și tradițională a fraților de la Budapesta, alături de partenerii austrieci.

Cine știe, poate să dea rezultate, măcar acum, măcar atât, filozofia comportamentală înscrisă în ADN-ul diplomației noastre și care zice povestea de-a știți despre capul plecat jos de tot pe care să nu-l taie sabia.

Poate scăpăm acum și o luăm de la capăt mai apoi.