Cannes 2022: Un certain regard de nota 10, la regie

Bursa zvonurilor a funcţionat parţial: Corsage, din Luxemburg al lui Lucie Caries, a luat premiul pentru o interpretare feminină strălucită şi a ajuns la deja consacrata Vicky Krieps, din Firul fantomă, (2017), iar la masculin o cucerit o poveste din Tunis şi respectiv Adam Bessa, pentru rolul din Harka.

Alexandru Belc a impresionat juriul condus de Valeria Golino (pe care o ştim încă de la început de carieră, din Rain Man , alături de acelaşi Top Gun/Tom Cruise), iar Metronom a fost astfel pe lista aleşilor, ceea ce va însemna că publicul românesc va fi tentat să-l vadă, ca să înţeleagă şi să se cutremure de frica indusă până în '89, chiar şi curajoşilor şi poate mai inconştienţilor adolescenţi, mai cu seamă când scena de intimidare de la Securitate este atât de bine bine reconstituită istoriceşte. Premiul a fost ridicat de Tudor Vladimir Panduru, remarcabilul DOP, care a semnat imaginea şi la RMN-ul lui Cristian Mungiu, pe care îl aşteptăm diseară, la evidenţiaţi.

Revenind la Un certain regard (D-ul final nu se pronunţă, e mut ca filmele de altădată), pe primul loc s-a situat Les Pires realizat de două regizoare: Lise Akoka şi Romane Gueret, cu umor şi tandreţe, dar şi ceva ţipete, despre un casting, în care cei mai răi, cei mai rău famaţi sunt mereu cei aleşi.

Premiul juriului i-a fost atribuit primului pachistanez de la Cannes :Joyland, al lui Saim Sadiq, pe care l-am remarcat ca neaşteptat, îndrăzneţ şi atipic pentru o viaţă de familie dintr-o lume cu multe restricţii de obicei.

La scenariu: Mediterranean Fever al cineastei din Palestina:Maha Haj, iar Le coup de coeur / Pasiune la prima vedere (într-o traducere cu licenţă poetică) : Rodeo al Lolei Quivoron, care a stârnit comentariile îndelung taxate de presă, ale primarului din Cannes, nemulţumit de simpatia pentru cursele ilegale de motociclete!       

Ultimele 2 titluri din competiţia mare sunt Showing up al lui Kelly Reihardt, pe care nici măcar Michelle Williams n-a salvat-o dintr-o tramă/dramă ridicolă şi inutilă, despre o sculptoriţă ratată, de care toată lumea se entuziasmează şi despre un porumbel, care e cât pe -aci să fie mâncat de un motan, singurul personaj simpatic, chiar dacă se dovedeşte că are insticte criminale.

 Mother and son/ Le petit frere în franceză, o saga, din nou a anilor 80, a emigrărilor din fostele colonii, respectiv din Coasta de Fildeş. Nimic nou. Un haos pentru o regizoare, care lua acum câţiva ani căpăta Camera d Or, pentru Jeune Femme: Leonor Serraille. E important să nu crezi că un premiu îţi va asigura succesul tot restul vieţii!

Cine are urechi de auzit, să audă! /A bon entendeur, salut!