Bruxelles, lobby-ul și folosirea convenabilă a banilor altora

Permiteți-mi să vă propun un model de afaceri: dumneavoastră îmi dați niște bani, eu îi dau unei  organizații care militează pentru o anumită politică publică, iar apoi organizația respectivă vine la mine și îmi explică de ce ar trebui să adopt exact acel tip de politică. Și toți cei implicați numesc asta societate civilă.

Dacă vi se pare că mecanismul este puțin circular, felicitări: se pare că ați înțeles deja o parte din ecosistemul de finanțare al multor organizații așa-zise “nonguvernamentale” din  Bruxelles.

Foto: Arhivă

Ca maghiar, recunosc că am dezvoltat o anumită antipatie  față de expresia „bani publici”. Este unul dintre acele reflexe dobândite prin experiență. Luni, doi foști miniștri maghiari, Balázs Hankó și Miklós Seszták, au fost reținuți în cadrul unor anchete separate de corupție, după ce Parlamentul le-a ridicat imunitatea. Amândoi resping acuzațiile, iar acestea vor trebui, desigur, verificate și demonstrate prin procedurile legale de rigoare. Dar sumele implicate și acuzațiile privind utilizarea resurselor publice ne reamintesc de un lucru pe care est-europenii îl știu mult prea bine : banii publici merită verificați cu atenție pentru corupție și abuz.

Nici românilor nu trebuie să le traducă nimeni această lecție. România a petrecut decenii confruntându-se cu scandaluri de corupție, cu folosirea abuzivă a resurselor publice și cu dificila misiune de a construi instituții capabile să protejeze banii contribuabililor. Maghiarii și românii pot avea păreri diferite despre multe lucruri, dar bănuiesc că putem ajunge la un consens regional remarcabil asupra unui principiu: atunci când cineva ne cheltuie banii, vrem să știm unde ajung.

Ceea ce ne aduce din nou la subiectul Bruxellesului.Un nou raport publicat de Free Market Foundation din Ungaria analizează ceea ce autorii numesc „lobby circular”: instituții publice care finanțează organizații neguvernamentale care, printre activitățile lor, încearcă să influențeze politicile publice la nivelul instituțiilor europene.

Raportul analizează nouă organizații și identifică aproximativ 12,8 milioane de euro anual din fonduri publice care ajung la acestea. Potrivit calculelor autorilor, aproximativ 12,41 milioane de euro, 96,8% din finanțarea publică identificată, provin de la Comisia Europeană. Raportul identifică, de asemenea, 110 persoane asociate acestor organizații care sunt acreditate pentru acces în sediile Parlamentului European.

Aceste cifre nu demonstrează, în sine, existența vreunei ilegalități. Iar această distincție este importantă.Lobby-ul este o activitate legală. Activitatea de advocacy este o componentă normală a democrației. ONG-urile au tot dreptul să militeze pentru reglementări de mediu, măsuri de sănătate publică, politici alimentare sau orice altceva. Companiile fac lobby. Sindicatele  fac lobby. Think tank-urile fac lobby. Am petrecut suficient timp în lumea politicilor publice ca să știu că nu e în niciun caz un defect democratic să asculți diferite opinii ca un politician. . Este democrația însăși.

Faptul  că o organizație primește finanțare europeană nu reprezintă, nici ea, o dovadă de corupție ca atare. Comisia Europeană a precizat explicit că ONG-urile care primesc granturi operaționale își propun propriile programe de lucru și că instituția nu le instruiește să facă lobby pe lângă membrii Parlamentului European și nici nu le cere să susțină anumite poziții politice.

Așadar, întrebarea interesantă nu este dacă ONG-urile ar trebui să aibă dreptul de a face advocacy.

Întrebarea interesantă este mult mai simplă: atunci când fac acest lucru cu bani publici, cât de ușor ar trebui să poată publicul să urmărească traseul acelor bani?

Aici subiectul începe să devină ceva mai incomod pentru cei care vor să apere statu quo-ul. Problema transparenței nu este ridicată doar de o organizație maghiară favorabilă pieței libere (care ar putea fi acuzată de partizanat politic). În 2025, Curtea de Conturi Europeană a analizat finanțarea ONG-urilor de către Uniunea Europeană și a concluzionat că, în ciuda unor îmbunătățiri, imaginea de ansamblu rămâne incertă. Auditorii au identificat probleme legate de consecvența clasificării ONG-urilor și de calitatea datelor privind finanțarea. Mai important pentru discuția de față, auditorii au constatat că Comisia nu a prezentat în mod clar informațiile pe care le deținea cu privire la activitățile de advocacy ale ONG-urilor finanțate prin granturi ale UE, inclusiv activitățile de lobby. 

Acest lucru ar trebui să intereseze pe oricine ține la credibilitatea instituțiilor europene, indiferent dacă este sau nu de acord cu cauzele promovate de organizațiile respective.

Să inversăm, pentru o clipă, orientarea politică.Să presupunem că Comisia Europeană ar acorda milioane de euro unor organizații care militează intens pentru politici cu care dumneavoastră nu sunteți de acord. Poate împotriva reglementărilor climatice. Poate în favoarea energiei nucleare. Poate împotriva unor noi restricții privind tutunul. Poate pentru reguli privind migrația mult mai stricte.

Atitudinea dumneavoastră față de advocacy-ul finanțat din bani publici ar rămâne exact aceeași?

Dacă răspunsul se schimbă în funcție de cauza care primește banii, atunci nu mai discutăm despre un principiu. Discutăm despre cât de mult ne place beneficiarul.

Regulile privind banii publici ar trebui să supraviețuiască tendințelor politice. Mai există aici și un mic detaliu amuzant. Litera „N” din ONG vine, în mod tradițional, de la „neguvernamentală”. Asta nu înseamnă că un ONG încetează să mai fie un ONG în clipa în care primește un grant de la stat. Organizațiile societății civile primesc în mod obișnuit finanțare publică pentru proiecte perfect legitime. Dar atunci când instituțiile publice devin o sursă importantă de venit pentru o organizație, iar organizația respectivă încearcă simultan să influențeze instituțiile publice, contribuabilii au dreptul să pună întrebări despre independență, stimulente și transparență.

Aceasta nu este o acuzație. Este pur și simplu diligența pe care o datorăm banilor publici.

Comisia are explicația sa . Ea susține că programe precum LIFE finanțează în mod legitim participarea societății civile la elaborarea politicilor publice, că granturile sunt acordate în urma unor proceduri competitive și că instituția nu dictează pozițiile concrete pe care ONG-urile ar trebui să le susțină. De înțeles, dar  transparența există tocmai pentru ca cetățenii să nu fie obligați să aleagă între a avea încredere oarbă în ce spune Comisia și a avea încredere oarbă în criticii acesteia.

Mai bine decât să ne spună, ar fi să ne arate. Dacă nu sunt cu adevărat probleme, arătați contribuabililor, într-un singur loc, ușor de consultat, câți bani publici primește o organizație, de la ce instituție, prin ce program, în ce scop și ce activități de advocacy sunt legate de acea finanțare.

Apoi lăsați cetățenii să tragă propriile concluzii.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât Europa a petrecut  ani întregi dând lecții statelor membre — uneori pe bună dreptate — despre transparență, conflicte de interese, corupție și administrarea corectă a fondurilor europene. Uniunea Europeană dispune chiar de mecanisme care îi permit să își protejeze bugetul atunci când deficiențele privind statul de drept îi amenință interesele financiare.

Aceste standarde devin mai convingătoare atunci când Bruxellesul își aplică propriile criterii acu aceeași exigență . Iar Uniunea Europeană ar trebui să învețe din experiențele nefericite ale statelor membre, nu să-și imagineze că este imună la ele.

Nimic din toate acestea nu presupune că organizațiile analizate în raportul maghiar sunt corupte. Nu înseamnă  că respingem ONG-urile de mediu, organizațiile din domeniul sănătății sau societatea civilă. Și, cu siguranță, nu presupune reducerea nimănui la tăcere.

Din contră, e mai bine ca toată lumea să aibă o voce . Să facă lobby ecologiștii. Să facă lobby companiile. Să facă lobby organizațiile de protecție a consumatorilor. Să facă lobby think tank-urile favorabile pieței libere. Să facă lobby sindicatele.

Dar atunci când contribuabilii finanțează o parte din această conversație, puneți și bonul pe masă.

Pentru că există ceva inerent ciudat în a lua banii cetățenilor, a-i da unei organizații pentru ca aceasta să încerce să influențeze politicile publice, iar apoi a-i asigura pe aceiași cetățeni că asistă pur și simplu la participarea independentă a societății civile.

Poate că fiecare euro este cheltuit bine. Poate că fiecare grant servește interesul public european.Atunci transparența ar trebui să fie cea mai simplă cerință din lume.

Altfel, ne jucăm cu banii altora.