Berlinală 2015: Istoria se repetă, în continuare, în bine şi în rău

A veni rândul filmului guatemalez, pe ideea unui „4,3,2” cu încercări de avort primitive (inclusiv săritul peste nişte pietre fierbinţi, de la gura vulcanului atotputernic, căruia i se aduc ofrande, ca unei zeităţi), cu o lume ce aparţine altor secole, cu o limbă a lor, deci uşor de înşelat de tălmaciul autorităţilor, care spune ce vrea pe spanioleşte şi retur,

cu nişte culegători de cafea, care mai mai că te fac să nu mai bei decât ceai, dar cu aplauze pentru exotism, ceea ce se va repeta şi în documentarul din Patagonia, al lui Guzman, Nasturele de sidef, care, dacă rămânea doar la splendidele imagini ale naturii şi nu amesteca şi povestea unui trib năpăstuit, ar fi fost cea mai poetică peliculă de până acum, din concurs!

„Jurnalul unei cameriste”, un remake inutil, după „Renoir” şi mai ales cel cult, cu Jeanne Moreau, al lui Bunuel, omniprezenta Lea Seydoux, fiind greu de suportat.

„Victoria” e un film german, tras în timp real, cu o spargere la o bancă, o poliţie nemţească,  extrem de eficienta şi o cameră într-o veşnică sarabandă, care-ţi zăpăceşte ochii şi ficatul. Dar asta încă n-a fost nimic pe lângă cele 2 ore ale lui Malick, „Knight of cups” care, sub pretextul unor cărţi de tarot, într-o incoerenţă totală şi o autoplagiere jalnică după „Copacul vieţii”, a atras nişte nume mari, pe care le-a amăgit cu roluri, fără cap şi fără coadă.

Şi  când  credeam că am greşit secolul când m-am născut, cu vreo 70 de ani, prea târziu, că tot producţiile de până în anii 50 sau maximum 60 îmi sunt pe plac, a venit perla coronei, o adevărată bijuterie, „Mr.Holmes”, în regia lui Bill Condon (fiu de detectiv!),care n-are nimic de-a face cu mai noile sau mai vechile ecranizări după Sir Arthur Conan Doyle, ci cu un Sherlock la senectute, interpretat magistral de Sir Ian McKellan şi secondat perfect de Laura Linney şi puştiul, Milo Parker (fericit că a jucat cu Gandalf, din „Stăpânul inelelor”). De urmat sfatul actorului cu o carieră prodigioasă pe scenă şi pe micul şi marele ecran , de văzut preferatul său, ultra romanticul, în sensul cel mai bun al termenului: Scurtă întâlnire şi Sherlock în varianta cu Orson Welles personaj negativ, Moriarty, cu Sir Ralph Richardson: Dr.Watson şi Sir John Gielgud, protagonistul.  (Nici cea mai mica aluzie în conferinţa de presă la charistmaticul Benedict ori la Downey Jr, deşi nimeni nu-l poate eclipsa pe Sir Ian!)

P.S. După o întreagă odisee, căutări pe la obiecte pierdute şi ridicări neputincioase din umeri (cine poate!), după 24 de ore fără haină de iarnă (noroc că nu e chiar aşa de frig la Berlin), s-a găsit, aruncată într-un coş, că nu s-a ştiut că „Pe aripile vântului” ţine 4 ore şi s-a crezut că am abandonat-o pur şi simplu la garderobă, iar fata a plecat acasă fără remuşcări ori vreun strop de logică. De reţinut!