Băsescu, dreapta şi roşiile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au răsărit roşiile!
Au răsărit roşiile!

Anul trecut, de suspendare, printre beneficiarii ultimelor livrări de roşii de Gurbăneşti au fost şi cei diin staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu. Pe vremea aia nu trebuia să aleg între PDL şi Băsescu.

De altfel nici acum nu am ales. Sunt în continuare un fanatic al programului de reformă a statului enunţat de Băsescu cu ani în urmă. Chiar dacă acum cred că deciziile lui în ce priveşte relaţia cu PDL-ul sunt dezastruoase pentru toată lumea şi mai ales pentru noi, dreapta. Chiar dacă acum cred că felul în care şi-a tratat aliaţii e greşit. 

Cred în continuare că Băsescu e un mare om de stat, poate singurul din peisaj în acest moment, şi cel mai important lider al dreptei. Chiar dacă cred în acelaşi timp că e greu să te propui unificator când după 8 ani de leadership dreapta arată ca fosta Iugoslavie.

În vara trecută, în plin război cu USL-ul, am avut şansa să-l văd în carne şi oase şi chiar să mă conversez politicos cu el pe tema cultivării roşiilor. Mi-a spus că a încercat şi el şi nu i-au ieşit. I-am spus că aş fi onorat să devin furnizorul Casei Dictatoriale. A râs dar nu ştiu dacă s-a atins de roşii. Am fost mândru şi emoţionat şi sunt în continuare mândru că i-am dus roşii şi l-am cunoscut. Acum, când războiul a trecut, când mi-am ales tabăra şi ea nu se cheamă Mişcarea Populară, mi-am spus că mă pot lăuda public cu asta. Se cheamă marketing:)

Dar nu numai lauda e motivul textului de faţă. Motivele sunt, după cum spune şi titlul, dreapta şi roşiile.

Are prietenul Adrian Stanciu un moto foarte inspirat pe pagina lui personală: "Dacă vrei să schimbi lumea, schimbă-te întâi pe tine" . Iar realitatea e că atunci când vorbim despre dreapta, uităm s-o practicăm. Am observat asta încă de pe vremea când eram la Blogary: toţi antreprenorii cu care vorbeam erau interesaţi de altceva, nu de teoriile noastre despre dreapta, nu de tiradele noastre inflamate pe raţiuni de morală, etică şi valori.

După ce am plecat de la Blogary m-am apucat cu Victoria de CAP Gurbăneşti. Am zis să încep mai întâi cu mine, cum zice Stanciu. Am cărat bălegar cu duba pentru răsaduri, am făcut liste de clienţi, am cules la 6 dimineaţa, am livrat personal roşiile. Am intrat în universul celor ce fac, am avut discuţii tensionate pe subiectul politicii şi am constatat repede că ce aştept eu şi ce aşteaptă cei ca mine de la dreapta politică nu prea are legătură cu ce am scris doi ani de zile. Pentru mine e acolo un moment de ruptură important. Atunci am decis să intru în PDL, printre altele, şi să fac tot ce pot pentru ca agenda pe care o doresc antreprenorii să se regăsească pe agenda partidului.

Astăzi sunt convins că nu poate exista dreapta dacă nu există antreprenorii, oamenii care pun lucrurile în mişcare, care iau riscuri, care crează valoare şi locuri de muncă. Dreapta nu se reduce la ei, ei nu sunt suficienţi dar sunt absolut necesari. Şi mi se pare că păcatul primordial al lui Băsescu şi al PDL-ului e că politicienii i-au ignorat opt ani de zile. Chiar dacă au vorbit frumos de ei, din când în când.

Uite, de pildă chiar acum Daniel Constantin propune un proiect de ordonanţă de urgenţă care schimbă reglementările pentru acordarea certificatelor de producător. Anul trecut am luat de la primărie: venea comisia, vedea terenul şi la revedere. Acum Constantin, sub pretextul scoaterii intermediarilor din pieţe, a creat o maşinărie birocratică kafkiană, cu consultanţi acreditaţi care dau atestate. O maşinărie de luat şpăgi, pentru că nimeni nu crede că intermediarii falşi ţărani din pieţe nu vor obţine atestatele. O maşinărie prin care Voiculescu vrea să controleze zona micilor producători, controlând firmele care dau atestate. Dacă nu credeţi, citiţi aici . Punctul de vedere al Asociaţiei Comunelor din România, care se opune vehement ideii, e aici

E simplu, dacă ordonanţa trece, nici un mic producător nu va putea obţine certificat de la primărie decât dacă are atestat de la nişte firme dubioase. Adică şpăgile date de ţiganii intermediari din pieţe pentru a obţine certificate false, nu vor merge la primari corupţi ci la firme de consultanţă. Şi micul producător de bună credinţă se va trezi scos din piaţă pentru că consultantul refuză să-i dea certificat. Nu are căi de atac dar dacă vinde fără certificat, e infracţiune. Asta face stânga pentru cei ce fac, pentru micii producători, îi omoară cu hârtii.

În timpul ăsta Băsescu ne-a explicat de ce e Udrea viitorul dreptei. Iar apoi a pus la cale o fundaţie despre care şeful cancelariei, stângistul convertit Cristian Diaconescu, vorbeşte 5 minute fără să spună absolut nimic. Doar pe Blaga l-am auzit vorbind de antreprenori în timpul campaniei pentru preşedinţia PDL şi în bătăliile fratricide recente. (Alegerea mea pentru echipa Blaga nu a fost emoţională, e bazată pe cine cred eu că mă poate reprezenta ca antreprenor, ori nici Udrea nici Cristian Diaconescu nu-mi inspiră prea mare încredere că ar înţelege cum arată universul celor care fac. Şi, să mă ierte prietenul Papahagi, nici reformiştii) 

Asta despre dreapta. Puţin despre roşii. Am construit un solar pentru răsaduri şi, bazat pe experienţa anului trecut, am renunţat la balegă şi am trecut la încălzire electrică. În decembrie şi ianuarie mi-am înecat tristeţea pierderii categorice a alegerilor construind un sistem de automatizare şi monitorizare pe internet a solarului. (Aş fi băgat aici un paragraf despre cum sfârâiau lacrimile care cădeau pe vârful încins al letconului, dar m-am abţinut:)) Puteţi citi mai multe pe pagina de Facebook a CAP Gurbăneşti  Iar temperaturile şi umiditatea din solar le puteţi vedea live, aici. Avem probabil singurul solar din România care e pe net şi trimite mesaje twitter când are probleme:)

Plantele au început să răsară, aventura începe! De acum încolo blogul de faţă se va ocupa doar de roşii, viaţa la ţară şi mâncare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite