Autonomia maghiară pe modelul Vatican

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

M-am tot întrebat cu ce seamănă autonomia propusă de politicienii maghiari şi am ajuns la concluzia că visul lor este să aibă în Transilvania un superstat de drept etnic (înlocuitor al statului de drept divin) pe modelul Vatican. În acest stat, să-l intitulăm Secuian, teocraţia ar fi înlocuită de etnocraţie, iar locuitorii de drept ar fi, în mod natural, doar etnicii maghiari, după cum nu poţi fi cetăţean al Vaticanului decât dacă eşti catolic.

În rest, pot fi acceptaţi doar ambasadorii diferitelor alte ţări, precum România, precum şi etnici români, dar numai cu statut de angajaţi, nu cu drepturi depline. Succesiunea la conducerea statului etnic din interiorul Transilvaniei va fi asigurată de politicienii maghiari prin alegeri în Conclav cu uşile închise, aşa cum se întâmplă de altfel şi în prezent.

Leadershipul fiind de natură superioară, supraumană, nu este supus interogărilor sau îndoielilor, maghiarii care se îndoiesc de reprezentativitatea politicienilor putând fi acuzaţi de apostazie, colaborare cu străinii (adică românii) şi expulzaţi în consecinţă, sau măcar să li se retragă drepturile. Limba oficială a statului Secuian va fi maghiara, fireşte, a cărei cunoaştere este eliminatorie în acordarea cetăţeniei. Minoritatea românească admisă va avea doar rol de slujbaş pentru efectuarea muncilor de jos, neavând dreptul să deţină terenuri, afaceri sau să se ridice social prin funcţii publice. Faptul că există mai multe formaţiuni şi facţiuni politice şi civice maghiare nu ar fi un impediment al stabilităţii statului etnic pentru că ar funcţiona la fel ca ordinele călugăreşti catolice, fiecare cu influenţa şi cu specificul său, cu funcţiunile şi proprietăţile sale, supuse toate Scaunului Secuian care va fi ocupat automat de pontifex maximus din partea UDMR, facţiunea religioasă etnică cea mai puternică şi cea mai influentă. Ceilalţi lideri ai formaţiunilor vor trebui să se aşeze resemnaţi în poziţii ierarhice mai mici, ca un fel de cardinali cu diferite însărcinări oficiale, întruniţi în Colegiul Etnicilor.

Desigur că steagul secuiesc va fi singurul arborat, steagul României fiind permis doar pe ambasada care va reprezenta statul român. Imnul, moneda, toate vor avea efigia oficială şi limba statului Secuian. Cel mai important rămâne însă faptul că oficialii acestui stat nu se vor supune niciunei justiţii, forţele de ordine vor fi supuse numai lor şi vor avea rolul de Gardă Elveţiană care nu răspunde în faţa unei alte jurisdicţii. Un adevărat stat ecleziastic, lipsit ce-i drept de credinţă, dar care i-a găsit acesteia un înlocuitor mai bun: apartenenţa etnică, menită să ţină loc de cultură, religie, politică şi economie.

Mă tem că aşa arată idealul de autonomie al politicienilor maghiari din România. Mai nou, nici nu se mai sfiesc să o arate. Se miră doar că românii nu sunt de acord şi că nu împărtăşesc credinţa lor în supremaţia etniei. Românii au depăşit însă de mult Evul Mediu şi cred în concepte mai moderne, ceea ce le recomand şi politicienilor maghiari care şi-au făcut o religie din a impune un model de autonomie îngust, medieval, etnic, enclavizant şi total depăşit în epoca globalizării.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite