Autonomia, alcoolul și sexul – strict interzise până la 18 ani
0Le interzicem adolescenților tot ce nu putem controla. Inclusiv autonomia. Apoi ne mirăm că la facultate sau la job nu „se descurcă”. Dar când ar fi avut voie să învețe cum?
Reproșăm adulților lipsa inițiativei și a gândirii critice. Cerem studenților să fie autonomi, dar nu le oferim adolescenților niciun spațiu real de autonomie în liceu. Ne e frică să schimbăm școala pentru că o școală care formează oameni liberi e mai greu de controlat decât una care produce obediență.
De ce ne e frică de schimbare?
De ce ne agățăm cu atâta disperare de un sistem care ignoră lumea în care trăim?
De ce nu vrem adolescenți care pun întrebări și își caută sensul?
Spunem că îi pregătim pentru viață, dar nu-i lăsăm să o atingă. Îi obligăm să învețe pe de rost lecții fără rost, dar nu le dăm voie să aleagă. Le cerem să fie cuminți, dar așteptăm apoi să devină creativi. Le impunem reguli, dar ne așteptăm ca la facultate sau la job „să se descurce singuri”.
Ce ironie mai mare decât să trăiești 13 ani sub control total, ca apoi să fii aruncat în haosul libertății fără nicio busolă?
Liceul românesc tratează adolescența ca o defecțiune temporară. Nu ai voie să greșești, să întrebi, să explorezi. Doar să înveți ce ți se spune, cum ți se spune. Să repeți, să te conformezi, să nu deranjezi.
Curricula e plină. Mințile, nu.
Profesorii „acoperă programa”. Elevii memorează. Sau mimează. Iar uneori mimează toți. Și noi numim asta „merit”.
La final, Bacul e doar o confirmare a ceea ce sistemul a cultivat: conformism, anduranță, supunere. Nu idei. Nu soluții. Nu personalitate.
În alte țări, adolescentul e tratat ca o resursă vie.
În SUA, elevii aleg cursuri, lucrează în echipe, construiesc portofolii.
În Marea Britanie, există trasee flexibile: academic, tehnic, profesional. Se recunoaște diversitatea.
La noi, toți trebuie să iasă „la fel”.
Și atunci, de ce ne e frică?
Poate pentru că un adolescent autonom e greu de ținut în bancă.
Pentru că nu mai învață fără să întrebe. Nu mai acceptă răspunsuri-slugă.
Pentru că ne obligă, pe noi, adulții, să fim mai buni. Mai relevanți.
Dar dacă nu schimbăm nimic, nu păstrăm controlul. Pierdem tot.
Îi pierdem pe ei – în apatie, în anxietate, în fuga spre afară.
Facultatea le cere să fie autonomi. Viața le cere să fie autonomi.
Dar când ne așteptăm să le apară autonomia, dacă nu le-o cultivăm în liceu?
E timpul să alegem: vrem un liceu care fabrică obediență sau un liceu care formează oameni?
Un Bac care „verifică” sau unul care reflectă un parcurs real, viu, personal?
Adolescenții cresc oricum. Întrebarea e: îi lăsăm să devină oameni întregi sau doar absolvenți cuminți?
Se încarcă comentariile...
