Primar UDMR, prins în fragrant când lua mită. De când era urmărit de procurorii Parchetului European
0Un primar din Bihor a fost prins în flagrant de EPPO în timp ce primea mită, anunță instituția.

Primarul UDMR al comunei Buduslău, Kócza István, a fost prins în flagrant de procurorii Parchetului European, marți, 19 mai, când a primit 150.000 de lei dintr-o mită totală de 200.000 de lei, pretinsă în schimbul derulării fără probleme a unui contract cu fonduri europene.
Parchetul European a anunțat miercuri, printr-un comunicat transmis de la Luxemburg, că ancheta este coordonată de biroul EPPO din Timișoara și vizează executarea unui contract finanțat din fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere agricole.
Potrivit procurorilor europeni, suspiciunile îl vizează pe Kócza István încă din toamna anului trecut. „Dovezile adunate până în prezent arată că, începând cu octombrie 2025, primarul, care a acționat și ca responsabil financiar al autorității locale, a solicitat unui reprezentant al companiei o mită egală cu 5% din valoarea contractului, fără TVA”, se arată în comunicatul EPPO.

Concret, susțin anchetatorii, contractul avea o valoare de aproximativ 770.000 euro (circa 4 milioane lei), iar mita pretinsă ar fi fost de 38.500 euro, adică aproximativ 200.000 lei.
În schimbul banilor, procurorii susțin că edilul ar fi promis că va asigura buna desfășurare a contractului și va accelera plățile pentru lucrările finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Potrivit EPPO, banii ar fi fost încasați în mai multe tranșe, ultima – de aproximativ 28.800 de euro (150.000 de lei) – fiind primită marți, 19 mai, când edilul a fost prins în flagrant. Parchetul European a publicat și imagini de la această acțiune.
Primarul a fost pus sub acuzare pentru corupție și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, măsură care include atât interdicția de a părăsi țara, cât și interdicția de a-și exercita atribuțiile de primar în această perioadă.
Ancheta este desfășurată cu sprijinul Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, al Brigăzii de Operațiuni Speciale Timișoara, al polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Arad și al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Contactat de BIHOREANUL pentru un punct de vedere, Kócza István a negat acuzațiile, susținând că „nu este adevărat”. Ulterior, primarul a închis telefonul.























































