Au plecat gâștele sălbatice – a venit iarna!

În copilăria mea, în vacanța de Crăciun, iarna venea cu zăpada viscolită în Valea cu Pietrele și în urletul lupilor care urcau în Măgura Slătioarei. Am auzit atunci și o plângere a țăranilor săraci care-l rugau pe Dumnezeu, „bate-mă, Doamne, cu pietre și ia-mă!”.

Acum, în Măgura Slătioarei, s-au năpustit șacalii negru-roșcat, cu boturile lor lungi și cu urletul lor ca un lătrat pițigăiat, care scoboară în sat și, sărind peste curțile țăranilor, le mănâncă păsările și pisicile și le mănâncă și cățeii cei mici. Se spunea acum un an că Ocolul Silvic va aduce lupi în Măgură, fiindcă lupii sunt singurii în stare să-i alunge pe șacali, să-i muște și să-i mănânce. Până acum, lupii promiși se spune că nu s-au găsit încă în Munții Horezului, unde sălășluiau odată și de unde veneau singuri prin Valea cu Pietrele, în zăpada viscolită și urlând, cum am mai spus, urcau în Măgura Slătioarei.

Mai țin mine că, venind în vacanța de Crăciun de la Râmnicu Vâlcea, cu un camion deschis, acoperit cu o foaie de cort agățată pe un grilaj de fier, unde stam ascunși cu doi călugări de la Mănăstirea Polovragi și eu și cu colegul meu de liceu, Cârlugea, care urma să se ducă acasă prin Milostea, unde îl aștepta o sanie pentru Mateești. Urcasem în camionul acela care era dintr-un loc din Râmnic, un așa zis Metoc al Mănăstirii Bistrița, unde am și oprit în drum spre Slătioara ca să trecem prin Valea cu Pietrele.

La Mănăstirea Bistrița, în curtea ei, s-a dezumflat un cauciuc din dreapta față al camionului și cei doi călugări s-au chinuit pe rând să umfle cauciucul cu o pompă de mână. Se rânduiau amândoi și, în timpul când se odihnea unul dintre cei doi călugări, celălalt, cu o barbă roșie, aprinsese cu chibritul într-o cutie de tablă plina cu ulei, focul la care își încălzeau mâinile, aducându-și aproape de barbă făclia și... sfâr, sfâr, sfâr, i-a luat foc barba roșie și am văzut cu spaimă cum aruncase cutia și cu palmele amândouă își acoperea obrazul pârlit.

Mai țin minte, în vacanța aceea de Crăciun, că am ajuns cu camionul care se ducea la Mănăstirea Polovragi acasă, la casa de la Slătioara, unde mă aștepta mama, firește, îngrijorată și unde sobele cu olane ca niște cariatide încălzeau casa și pe ferestrele casei se topeau din căldura sobelor florile de gheață care străluceau în lumina lunii fiindcă se spărseseră norii și cerul senin acoperea culmile Măgurii Slătioarei.

Foto: Sobele cu olanele ca niște cariatide

A fost o vacanță de Crăciun de neuitat când eram în clasa a doua a Liceului Alexandru Lahovary și pe care mi-o amintesc fulgurant până astăzi