Apocalipsa? A trecut

Am scăpat de apocalipsă. Recentele spaime au întrecut detaşat eventuala teamă de anunţatul eveniment. Această deraglare cosmică sau semn al mâniei divine, au pălit în faţa stăpânului planetar: BANUL, căruia îi suntem vasali mai toţi.

Rebelii? Nişte „looseri” sau, eufemistic, neadaptaţi. Ce-i drept, sunt şi cauze nobile care nu pot fi servite fără bani. Cercul e deci vicios şi cât se poate de închis.

Pe ici, pe colo, îi mai preţuim pe liderii spirituali. Dar nu-i urmăm. Neîntrecuţi în arta resemnării, ne revanşăm la  alt capitol: progresul tehnic. Progres care, în final, eşuează în regres şi în forma lui ultimă: sfârşitul. Ne consolăm că noi nu suntem sfinţi, ci doar bieţi oameni. Ce vină avem noi că Vârsta de Aur n-a fost eternă? Ghinion! Noi am prins un fel de Vârstă de Fier a lui Hesiod. În variantă actualuzată. Vârsta Banului.

După ce ne-am otrăvit aerul şi sufletul, după ce stratul de ozon şi legea firii s-au rarefiat, după ce vegetaţia şi morala s-au tot uscat, iar deşertul din lume şi din noi s-a extins. Apocalipsa, dacă ar fi venit n-ar fi fost o surpriză, ci un efect firesc al sinuciderii în masă la care, ignorându-i pe ecologi, lucrăm de-o verme-ncoace cu mult sârg.

Când a spus ”carpe diem” s-o fi gândit Horaţiu şi el că nu se ştie dacă mai apucăm ziua de mâine? S-o fi gândit.