Alina Mungiu-Pippidi: Procurorii, nu judecătorii, îngroapă dosarul Revoluției DOCUMENTE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Periodic se stârnește agitația la noi că de ce judecătorii nu avansează cu dosarul Revoluției și îl trimit înapoi la procuratură, cum îl acoperă ei pe Ion Iliescu și așa mai departe. A devenit o practică banală să țipăm la Justiție că nu se ia după gloată și nu condamnă fără dovezi – de la Revoluție la dosarul 10 august. Cineva alimentează asta, că nu pot crede că asociațiile de revoluționari sunt așa de infiltrate sau de lipsite de înțelegerea statului de drept încât să dea vina pe judecători că nu acceptă să joace în farsa judiciară pe care o procuratură controlată politic de descendenți ai fostei Securități o joacă regulat, considerând că publicul e stupid și că merită tratat ca atare. Noroc că sunt obligați să publice rechizitoriul, așa că e simplu să vedem valoarea lui.

image

E nulă sau mai rău. 345 de pagini doar volumul 1, pentru trei trimiteri în judecată? De ce?

Dacă am vrea pe bune să îl condamnăm pe Iliescu, rechizitoriul ar trebui sa fie doar două pagini, nu de câteva sute, și ar spune așa: s-a făcut vinovat de încălcarea articolului nr… din Codul Penal, ceea ce probăm cu dovada A (anexa 1), dovada B (anexa 2) și dovada C (anexa 3). În cazul Mineriadei, unde chiar cred că ar fi trebuit condamnat, avem știri Rompres în care șeful statului cheamă minerii, mulțumește minerilor și laudă poliția care a arestat victimele, nu pe agresori, și armata care a tras, toate sunt anexe la cartea mea Românii după ‘89, aici. Acolo, da, erau dovezi clare de crime împotriva umanității. Evident, nici acolo Procuratura nu a fost în stare și acel rechizitoriul a fost returnat pentru refacere.

În dosarul Revoluției mai sunt Gelu Voican și Ioan Rus, șeful Aviației Militare. Două rânduri la fiecare ajungeau. Hai, jumătate de pagină – total trei pagini, cu coperțile cinci.

Când dosarul Revoluției a fost redeschis, în iunie 2016, sub guvernul Cioloș, procurorul general interimar Bogdan Licu recunoștea criticile fundamentale, anume că nu s-au făcut autopsii și analize balistice, deci nu știm mai nimic despre originea gloanțelor și cine a tras (cum scriu din 1994, sunt 30 de ani!!!). Mai adăuga că stabilirea corectă a situației de fapt în această cauză nu se poate face fără analizarea în detaliu a tuturor ”circumstanțelor anterioare, concomitente și ulterioare evenimentelor și fără luarea în considerare a factorilor externi, care au contribuit la căderea guvernelor comuniste din Europa de Est”.

Ce profund. După asta s-au întâmplat cele clasice. Adică s-au adăugat volume de generalități copiate din ziare și cărți despre ”circumstanțe”, nu s-a făcut nici o deshumare pentru a recupera vreun glonte și a stabili măcar ce unități sunt responsabile pentru ce cadavre. Iar Licu a avansat, a ajuns judecător la Curtea Constituțională, așa cum procurorul maior Mugurel Florescu, ulterior promovat de Iliescu general, a decis să nu se facă examene balistice în 1990.

După aceste directive, procuratura (rechizitoriul e semnat de colonelul Cătălin Ranco Pițu) a umplut iarăși valuri de hârtie fără să fie clar ce anume din comportamentul lui Iliescu a fost criminal, care sunt dovezile pentru crimele contra umanității și a trimis dosarul la instanță fără niciun fel de probe, cu citate din Sergiu Nicolaescu, teorii conspiraționiste de pe Facebook sau aiureli de genul că Iliescu și ai lui voiau să îl dea jos pe Ceaușescu, dar să ne țină în sfera de influență sovietică. Nici dacă voiau, nici dacă nu voiau, asemenea aspirații politice nu au nimic de a face cu sfera penalului și deci nu au ce căuta într-un dosar serios, ca să ocupe timpul judecătorilor. Maculatură de nivel presă tabloidă. Având în vedere că, după ce instanța le-a restituit dosarul, iarăși l-au trimis după foarte scurt timp înapoi e clar că tot nu au făcut nimic, doar se fac că fac.

Probele ar fi chiar mai puține ca în anii nouăzeci, că s-ar fi secretizat până și ce a văzut comisia parlamentară. Mare agitație că a dispărut un vechi raport SRI, de parcă SRI, urmașul direct al Securității se ocupa în anii nouăzeci să facă dosare contra oamenilor săi și, ce să vezi, acolo era cine știe ce. În schimb, nu a fost urmată sugestia mea din 2019 să se ceară de la CIA, care intercepta și înregistra tot ce vorbeau unitățile noastre prin satelit o copie , că CIA știe de atunci că Securitatea era vinovată și Armata a fost manipulată la București (pentru Timișoara, Brașov și alte orașe din provincie Armata a dat deja socoteală). Acolo sunt dovezile privitoare la diversiunile care au dus la deschiderea focului și moartea a sute de oameni. Aceste informații se desecretizează în SUA după 25 de ani (ordinul executiv 13526, mai înainte EO 12958, apoi amendat) care au expirat în 2015, după alegerea lui Klaus Iohannis, când Edi Hellwig a făcut comemorare cu generalul Iulian Vlad, șeful Securității, devenit un martir în ochii SRI și grațiat de Ion Iliescu după ce fusese condamnat. Așa că numai Armata a plătit pentru Revoluție (114 ofițeri și mai mulți subordonați), condamnați în mai multe procese, deși armata e cea care a întors armele, iar Securitatea, care are cea mai mare responsabilitate pentru mia de morți din București, scapă cu fața curată.

România vrea să scape de MCV, să intre în Schengen și în OCDE – mari pariuri ale coaliției de guvernare. Cum nu sunt de acord cu dubla măsură (Grecia, Malta sau Ungaria nu au MCV, deși l-ar merita, Croația intră în Schengen doar ca să nu mai stea la coadă vara la frontieră mașinile din Austria și Germania, iar în OCDE au intrat Mexicul și Columbia, unde cartelurile de droguri dețin echivalentul unor regiuni autonome), țin pumnii coaliției de guvernare să reușească în aceste demersuri externe. Dar alte țări (Letonia, Columbia) au numit coordonatori pentru reforme menite să înlesnească compatibilitatea cu OCDE iar noi – tipic – numim doar un ambasador ca să ducă OCDE cu vorba, că doar nu o să reformăm ceva, dimpotrivă.

În același spirit, propun să încetăm ritualul cu trimiterea și retrimiterea în instanță, de formă, a acestor dosare cu mari titluri generice, care ascund faptul că acolo unde au fost probe, faptele s-au judecat și s-au plătit deja în procese mai mici, iar probe noi nu s-au mai strâns, că nu are cine să le strângă. O să alegem poate într-o zi un președinte care o să desecretizeze dosarele, după ce Iliescu nu va mai fi.

Ar fi fost mai ușor poate să ajungem la adevăr dacă nu îl asociam cu condamnarea, de altfel anticipată, că probe nu aveam, că nu am făcut decât să creștem miza ascunderii lui. Națiunile înțelepte fac reconciliere, nu răzbunare, închid conflicte și nu le prelungesc etern. Pe Iliescu îl putem ierta, că a plecat când a pierdut alegerile în 1996, când se putea crampona, ca Lukașenko. Mai greu să iertăm Securitatea, că nu s-a recunoscut niciodată oficial ce a făcut, nici în decembrie 1989, nici în martie sau iunie 1990, și influența ei o simțim și azi, când are televiziuni, servicii secrete și partide, unele nou-nouțe, pentru copii și nepoți.

Documente: Document CIA declasificat (sursa: Wilson Center), care face referire la faptul că, probabil, Securității i s-ar fi oferit amnistie (de către Iliescu – n.a.) ca să pună armele jos. Cercetătorul independent Roland Thomasson a publicat, pe blogul său (aici), documente din dosarul Revoluției, care i-au fost transmise.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite