Care sunt cele 19 ţări noneuropene pentru care SUA suspendă toate cererile de imigrare

0
0
Publicat:

Administraţia SUA a suspendat toate cererile de imigrare din 19 ţări noneuropene, considerate cu risc ridicat. Lista include unele dintre cele mai sărace şi mai instabile ţări din lume.

Kristi Noem/FOTO: Profimedia
Kristi Noem/FOTO: Profimedia

Potrivit Agerpres, decizia anunțată marți, 2 decembrie, de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, vine la câteva zile după un atac armat letal la Washington în care a fost implicat un cetăţean afgan.

Suspendarea se aplică persoanelor care proveneau din 12 ţări ai căror cetăţeni nu mai aveau dreptul să intre în SUA începând din iunie, la care se adaugă cetățenii din alte şapte ţări care au fost supuse restricţiilor de viză.

Cererea pentru „cartea verde” și pentru naturalizare este suspendată pentru cetățenii mai multor țări sărace sau instabile.

În iunie, Donald Trump a ordonat o interdicţie de călătorie în Statele Unite pentru cetăţenii din Afganistan, Myanmar, Ciad, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen.

Celelalte şapte ţări afectate sunt Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan şi Venezuela.

Secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, a scris luni seară pe platforma X că i-a recomandat preşedintelui american Donald Trump „o interdicţie totală de intrare pentru cetăţenii fiecărei ţări nenorocite care ne-a inundat naţiunea cu criminali, lipitori şi dependenţi de asistenţă socială”.

Nu-i vrem, pe niciunul dintre ei", a spus ea.

Președintele SUA, Donald Trump, a criticat dur imigrația din Somalia, numindu-i pe migranți „gunoaie” și afirmând că nu ar trebui să fie bineveniți în Statele Unite. După atacul din Washington din 26 noiembrie, administrația sa a înghețat toate deciziile privind acordarea de azil.

Lupta împotriva imigrației ilegale este prioritatea principală a lui Trump, însă programul de deportări în masă a fost încetinit de hotărâri judecătorești care protejează drepturile vizaților.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite