Alina Mungiu-Pippidi: Cum promovează regimul Iohannis valorile occidentale în politica externă

De la invazia Rusiei în Ucraina nu auzim decât că acesta e un război dus de democrații contra dictaturilor, pentru promovarea valorilor europene contra celor reacționare, Putin e Sauron și noi suntem Frăția Inelului.

Promovată masiv pe mediile sociale, imaginea a prins, Tolkien nu are mulți cititori, dar filmele lui Peter Jackson au avut mare audiență - și de ce nu, sunt ca niște desene animate. Acum câteva luni, de când a început boicotul pe energie am atras atenția, și aici și în presa internațională, că țările ”aliate” la care ne-am repezit ca să avem alternativă la Rusia sunt tot autocrații, și să nu repetăm erori istorice, ca atunci când americanii i-au înarmat pe mujahedini ca să îi batem pe ruși în Afghanistan, iar după aceea am avut decenii de terorism islamic provocat de ei în SUA și Europa. Prea târziu.

Alternativele la Rusia sunt Azerbaidjan, unde România are cele mai bune relații și prezidentul face haltă în drum spre Tokio, Egipt, cu al cărui dictator militar, Abdel Fattah El-Sisi, se vizitează constant, și mai nou și Emiratele, care joacă joc dublu oricum (se îngrașă și mai mult de pe urma sancțiunilor, cooperează cu China să transmită material în Rusia etc), și unde incompetența MAE condus de dl Aurescu l-a condus pe Klaus Iohannis weekend-ul acesta în același timp cu Bashir al-Assad, președintele Siriei, la prima sa ieșire externă după ce și-a gazat propriul popor și a scăpat de revoluția arabă. Găsiți-mi al doilea președinte de pe planetă să fi reușit această performanță.

Nu mai vorbesc de Qatar, care a cumpărat hălci din Parlamentul European, unde președintele grupului de prietenie este doctorul Bușoi, care scrie și editoriale lăudând drepturile muncitorilor din Qatar în presa internațională. Dar Qatar e parfum pe lângă Azerbaidjan, ai cărui cetățeni au cele mai mici drepturi politice din lume (două puncte din 40 în clasamentul Freedom House și nouă din 100 în clasamentul general al libertății, unde România are 68). În ce privește UAE, anul trecut avea exact același scor al libertății cu Rusia, acum a urcat un puncticel din 100 în vreme ce Rusia a coborât, dar tot în același eșalon rămâne, al autocrațiilor consolidate, la drepturi politice au 5 puncte din 40 maxim posibil, exact ca Rusia. Reporteri Fără Frontiere dă același scor Rusiei, dușmanul nostru, ca și Azerbaidjanului, aliatul nostru.

De la invazia Rusiei în Ucraina nu auzim decât că acesta e un război dus de democrații contra dictaturilor, pentru promovarea valorilor europene contra celor reacționare, Putin e Sauron și noi suntem Frăția Inelului.

Promovată masiv pe mediile sociale, imaginea a prins, Tolkien nu are mulți cititori, dar filmele lui Peter Jackson au avut mare audiență - și de ce nu, sunt ca niște desene animate. Acum câteva luni, de când a început boicotul pe energie am atras atenția, și aici și în presa internațională, că țările ”aliate” la care ne-am repezit ca să avem alternativă la Rusia sunt tot autocrații, și să nu repetăm erori istorice, ca atunci când americanii i-au înarmat pe mujahedini ca să îi batem pe ruși în Afghanistan, iar după aceea am avut decenii de terorism islamic provocat de ei în SUA și Europa. Prea târziu.

Alternativele la Rusia sunt Azerbaidjan, unde România are cele mai bune relații și prezidentul face haltă în drum spre Tokio, Egipt, cu al cărui dictator militar, Abdel Fattah El-Sisi, se vizitează constant, și mai nou și Emiratele, care joacă joc dublu oricum (se îngrașă și mai mult de pe urma sancțiunilor, cooperează cu China să transmită material în Rusia etc), și unde incompetența MAE condus de dl Aurescu l-a condus pe Klaus Iohannis weekend-ul acesta în același timp cu Bashir al-Assad, președintele Siriei, la prima sa ieșire externă după ce și-a gazat propriul popor și a scăpat de revoluția arabă. Găsiți-mi al doilea președinte de pe planetă să fi reușit această performanță.

Nu mai vorbesc de Qatar, care a cumpărat hălci din Parlamentul European, unde președintele grupului de prietenie este doctorul Bușoi, care scrie și editoriale lăudând drepturile muncitorilor din Qatar în presa internațională. Dar Qatar e parfum pe lângă Azerbaidjan, ai cărui cetățeni au cele mai mici drepturi politice din lume (două puncte din 40 în clasamentul Freedom House și nouă din 100 în clasamentul general al libertății, unde România are 68). În ce privește UAE, anul trecut avea exact același scor al libertății cu Rusia, acum a urcat un puncticel din 100 în vreme ce Rusia a coborât, dar tot în același eșalon rămâne, al autocrațiilor consolidate, la drepturi politice au 5 puncte din 40 maxim posibil, exact ca Rusia. Reporteri Fără Frontiere dă același scor Rusiei, dușmanul nostru, ca și Azerbaidjanului, aliatul nostru

Că trăim într-o paradigmă a realismului în politica externă, nu e nevoie să îmi spună nimeni, că sar în ochi minciunile pe care le spunem la adăpostul valorilor occidentale pe care le-am promova, și scuza că propaganda rusească e mai rea decât a noastră nu mai ține chiar la orice ocazie. Dar oricât am fi de pragmatici și ne-am spune că avem nevoie de țările astea, nu ca să promovăm vreo valoare europeană, ci pentru că suntem la greu și ne sprijinim cu ce putem, tot nu pricep ce am avem noi de câștigat din a-l spăla pe dictatorul sirian și pe șeicii din Emirate și de ce în zece ani de președinție Aurescu, Orban și ai lor nu l-au dus pe Iohannis și în Irlanda sau în Estonia, să vadă cum țări mici, sărace și post-coloniale au reușit, cu leadership de valoare, să devină fruntașe în Uniunea Europeană.

Că trăim într-o paradigmă a realismului în politica externă, nu e nevoie să îmi spună nimeni, că sar în ochi minciunile pe care le spunem la adăpostul valorilor occidentale pe care le-am promova, și scuza că propaganda rusească e mai rea decât a noastră nu mai ține chiar la orice ocazie. Dar oricât am fi de pragmatici și ne-am spune că avem nevoie de țările astea, nu ca să promovăm vreo valoare europeană, ci pentru că suntem la greu și ne sprijinim cu ce putem, tot nu pricep ce am avem noi de câștigat din a-l spăla pe dictatorul sirian și pe șeicii din Emirate și de ce în zece ani de președinție Aurescu, Orban și ai lor nu l-au dus pe Iohannis și în Irlanda sau în Estonia, să vadă cum țări mici, sărace și post-coloniale au reușit, cu leadership de valoare, să devină fruntașe în Uniunea Europeană.