Alina Mungiu Pippidi: Ce ne spune povestea cu religia în şcoli despre noi înşine

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)

Nu e nevoie de niciun sondaj de opinie – deşi unul pe bune e totdeauna un câştig – pentru a şti de partea cui este majoritatea în chestiunea cu religia în şcoli. Majoritatea e de partea majorităţii, de asta e foarte important să se stabilească prin lege cine o are. Cine are majoritatea, cu alte cuvinte puterea şi autoritatea, ca să ştim toţi după cine ne dăm.

Curtea Constituţională a avut un moment de megalomanie în care s-a trezit să îşi facă misiunea fundamentală, adică să interpreteze Constituţia, sugerând că majoritatea ar fi neutră. Desigur, s-a înşelat, dar a făcut istorie, pentru că sugestia că majoritatea e neutră înseamnă de fapt că nu mai există majoritate. Că suntem liberi să alegem, că nu mai trăim în colectivism, când mergeam cu turma, ci în modernitate, unde nu suntem toţi protestanţi, dar toţi acţionăm ca nişte protestanţi, adică ne bucurăm de liberul arbitru. Mai pe scurt spus, judecăm cu capul nostru şi ne luăm răspunderea.

Dar e posibil aşa ceva? Probabil că nu, de aici teama Bisericii că vor rămâne clasele de religie goale, cum ar merita, ca vreo jumătate din materiile introduse în plus în şcoli în ultimii douăzeci de ani. Teama – întemeiată – e că se va interpreta că dacă majoritatea nu e cu tine, e cu duşmanul – că nu există neutri în lumea colectivismului, sau oameni complet dezinteresaţi, că suntem doar noi şi ei – şi dacă noi nu mai suntem oficiali, dacă noi nu mai suntem la putere, dacă noi trebuie să facem cerere ca să existăm, în vreme ce duşmanul trăieşte cum respiră, adică fără cerere, apoi hai la lupta cea mare, fraţilor, asta e dezmoştenire şi alta nu. Ne-am ars, mai pe româneşte.

Conformismul nu mişcă înainte nicio societate, deşi e majoritar în toate. Totul este cum e manipulat în anumite circumstanţe cheie. Nonconformiştii care au ieşit pe stradă la Timişoara, Bucureşti sau Cluj în 1989 sau să îl apere pe Borin Elţân la lovitura de stat din URSS erau minoritari. Minoritari au fost şi cei de la noi care au luptat de partea secularismului şi să scoată îndoctrinarea predată în şcoli. Dar istoria a fost de partea lor în anumite momente sau ei au reuşit să prezinte lucrurile astfel. Şi atunci majoritatea conformistă a dispărut brusc, s-a topit pe undeva. A rămas în anecdote, ca milionul de români în plus care pretind în sondaje că au votat cu Klaus, deşi n-au făcut-o. Turma te îngroapă în fiecare zi, cu numărul şi conformitatea, dar la ocazii istorice dispare. Pe urmă se regrupează. De partea cealaltă.

De asta să mulţumim istoriei făcute de alţii şi unei minorităţi neaoşe că suntem o ţară democrată astăzi, doar că bântuie ideea că asta e opţiunea global majoritară, şi să informăm periodic pe notre cher peuple orthodoxe că ţiganii nu mai sunt sclavi, femeile au drept de vot, Darwin a avut dreptate, şi corupţia ar trebui să fie excepţia şi nu regula. Câtă vreme opţiunile astea par majoritare avem o şansă să împingem ţărişoara noastră mai departe pe drumul incremental al progresului, adică de partea periilor de dinţi, a prezervativelor, a algebrei şi a altor lucruri folositoare când vrei să construieşti civilizaţia. Până atunci multe Loganuri vor mai fi binecuvântate şi mulţi se vor cununa în faţa altarului încă o dată la patru-cinci ani, dar traficul şi cerul îndură multe, şi au răbdare cu toate popoarele.

Puteţi comenta acest text pe Romaniacurata.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite