Alina Mungiu-Pippidi: Cât de coruptă mai e România? Memoriile lui Daniel Morar (III)

M-am întâlnit, în podul Muzeului de istorie a Bucureștiului de pe Calea Victoriei, cu câțiva bucureșteni, le-am spus (aici) că țara merge per total bine (blestemul geopolitic a devenit rentă geopolitică, Bucureștiul e peste media de venituri a regiunilor UE și toată lumea are gresie și smart TV, Republica Moldova a fost invitată să adere la UE și adversarul nostru istoric, Rusia, e slăbit fără ca noi să ne luptăm cu el sau să scoatem vreun ban din buzunar), dar ne simțim prost (când trăiești din rente, nu meritocrația conduce, și e iritant ca la putere să fie generali de armată plagiatori, iar în alternativă fii de generali securiști), dar per total generația noastră a făcut ce trebuia, adică am intrat în UE și NATO la timp, fără război. Cu țara noastră așa cum e ea. Cu mai multe Case ale Poporului și Neamului și prea puține spitale și vaccinați. Și i-am îndemnat să citească volumul de memorii al lui Daniel Morar și să înceapă de acolo reconstrucția. Că volumul are niște repere fundamentale pe care se poate construi.

Primul este acela că justiția a devenit extrem de puternică, în mare măsură din interes și egoism, dar așa vine progresul, împins de interes, noi și noi grupuri care vor să se afirme și care sunt echilibrate de alte grupuri. Justiția noastră, povestește Morar, a supraviețuit unor încercări de încălecare de către serviciile secrete și politicieni, care continuă și vor continua (nu doar la noi, vedeți Spania, SUA), și a ieșit mai puternică și foarte bogată. Asta nu e rău din punct de vedere al corupției, lasă să fie magistrații bogați dacă asta îi ferește de influențe nedorite. Ar fi mai bine însă să fie mai autoreflexivi și mai capabili să se auto-reformeze, dar au de unde și aș vrea să sugerez facultăților de drept să organizeze dezbateri despre cum iese justiția din cartea asta, să auzim și alte păreri și să vedem cum facem. Poate studenții, dacă profesorii sau INM nu au curaj să avem asemenea discuții cu toată franchețea. Faceți din acest volum momentul zero al autoevaluării, asumării și evoluției, nu trebuie nimic radical, dar e nevoie. Are nevoie și justiția, au nevoie și școlile de drept, că din învățat articole de cod pe de rost nu are cum să iasă o clasă de magistrați de calitate.

Al doilea este acela că la nivel local corupția este ca în westernuri, captura orașelor (Cluj, Sibiu, Ploiești) de către mafii locale. Povestea lui Morar e mai ales despre Cluj, care începe de timpuriu, că acolo a lucrat el, și merită citită de toți cei care cred mitul cu Clujul și excepția Boc, nu e nicio excepție, mafia a fost pe rând acolo Vatra Românească, PSD, PNȚCD, PDL și PNL, dar tot mafie a fost, dar și eforturile de a mai curăța au existat, culminând cu arestarea primarului Apostu, lăsat de Boc să îi țină locul cald când a fost prim ministru. Discuțiile din zilele astea, cu UBB, universitatea fanion a țării, care pare a coincide cu universitatea fanion a securiștilor, și vechi, și noi sunt încă o dovadă. Dar nu e nimic de disperat, e de luptat, asta e tot, și Morar are zeci de pagini despre curățarea Clujului, măcar de ar continua și azi, că la Cluj, oraș bogat, ar trebui să fie suficientă autonomie economică și societate civilă. Și acolo e speranța, sau de la centru, că șefii locali de poliție, justiție, servicii sunt de obicei în gașca locală.

Al treilea reper al cărții este demonstrația că se poate construi o anticorupție judiciară obiectivă pe un principiu clar de separare a patrimoniului statului de interesul privat. Cazurile istorice din carte, de la vicepremierul Copos, cu care s-a stricat soluția imorală cu Dan Voiculescu a Alianței DA, la ministrul Justiției Chiuariu și dosarul Poșta Română sunt neambigui și de anii nouăzeci: transferuri de patrimoniu fără jenă, nu cazuri rafinate de influență. Cum a zis SOV, de vină nu erau ei, că jefuiau statul, de vină eram noi, că nu îl apăram, și aceste cazuri au fost nete de apărare și de aceea au rămas clare și definitive. De timpuriu însă s-au dezvoltat și cazurile mai ambigui și mai politice, de la Marko Bela la Toni Greblă și Ordonanta 13, pentru care evident, cum am scris de atunci, nimeni nu putea fi pus sub urmărire penală chiar dacă nu eram de acord cu ordonanța, si unde Codruta s-a luat după șoferul nostru, Poli, căruia nu se știe cine i-a scris plângerea (sau, mai degrabă, se știe). El însă nu era doar un șofer, el a fost împins in față ca singura figură disponibilă să patroneze peste toată înscenarea cu Rezist!, adică oameni nevinovați pe stradă și manipulatori la vârf, societate civilă de manevră (cei din USR au mai creat și niște ONG-uri de partid ca să fie taraful complet, ca să profite Iohannis, Orban, Bode, USR etc. Dar LCK a marșat, și așa s-a ajuns la Curtea Constituțională, unde tot Morar a tranșat lucrurile, actul de a legifera în absența folosului material necuvenit și a înstrăinării patrimoniului statului nu poate fi criminalizat. Nu putem băga legislatorii la pușcărie pentru legi proaste. A urmat Jos CCR! și alte populisme anti-stat de drept promovate chiar în numele statului de drept. Și nu s-a încheiat istoria - ultima trimitere în judecată a lui Dragnea de către DIICOT pentru Teldrum și Brazilia, relatată de Alex Costache, vechiul reporter judiciar al TVR, RC și G4, e evident altă făcătură, nu l-au prins pe Dragnea cu nimic, dar tot l-au trimis în judecată, că mersese deja ulciorul la apă. Dragnea între timp spune enormități și face numai prostii, adică nu mai e un pericol pentru nimeni de când a fost scos din joc, că i s-a dus buna judecată, dar de dragul credibilității DIICOT iarăși încearcă marea cu degetul, doar nu i s-a adus o valiză de documente la care s-a uitat cinci ani pentru nimic. Deci, în rezumatul meu, ne-am ales cu o listă lungă de oameni închiși, s-a început curățenia în multe județe și au dispărut oligarhii, acesta e meritul istoric al DNA, mai avem corupție și azi, dar nu mai avem oligarhi. Cine a scăpat de sub control, sunt SRI, STS, SPP, Doi și-un sfert etc. Dar epoca de glorie, în care puteam avea încredere în parchete și presa care îi susține s-a cam dus, iar politizarea e pe față - cazul Belina, prezentat de Tapalagă la Bruxelles ca o trecere a patrimoniului statului în privat și un atentat la libertatea presei a arătat la ce nivel am ajuns. Cum era vorba de o trecere din patrimoniul central în cel județean (amândouă publice), justiția i-a exonerat pe cei implicați. Cât abuza Dragnea de libertatea presei se vede din faptul că nu făcea procese ziariștilor. În decursul timpului, PSD și diverși actori privați - Miron Cozma, Ristea Priboi au îngropat în dosare în instanță pe oameni ca mine sau Marius Oprea, deși ne-am câștigat, finalmente, procesele. În schimb, oficioșii luptei cu corupția nu au asemenea probleme (ciudat!), dar se prezintă non stop ca eroii luptei pentru libertatea presei. Realități paralele.

Lupta cu corupția a fost un succes, dar DNA a murit? Asta vrei să ne spui, Alina? Întrebarea e legitimă. Nu, nu cred că lupta judiciară cu corupția e moartă, dar după primul mandat al Codruței se cam epuizase, pentru că s-a dovedit așa de puternică încât a început marea bătălie politică pe ea. Am învățat, nu doar serviciile, ci toată lumea - dușmani, șantajiști, oameni politici, să o instrumentalizăm în interes propriu. Evident, nu mai avem oameni la DNA de anvergura lui Morar sau cu ambiția lui LCK (că ambele personaje au părți pozitive care le întrec pe cele negative, chit că Morar a fost net mai independent - era și mai matur). Partea pozitivă, anume că azi se fac plângeri imediat pentru că lumea crede că se poate rezolva ceva, e pozitivă, dar, evident, între ele sunt și cele instrumentalizate... Oligarhii sunt pe ducă, plagiatorii sunt prosperi, dar asta trebuia rezolvat de Ministerul Educației, nu de DNA, dar nu s-a putut, că rectorii nu au vrut. Rezistența e la mijloc, nu neapărat la vârf, ne luptăm cu stratul mediu de rentieri din societate, care are mult de pierdut din schimbarea status quo-ului - deci nu o să îl răzbim noi ușor. E nevoie de reforme, nu de procurori, și reformele au nevoie de cerere socială și se vor întâmpla când lumea le va dori, nu înainte.

Între timp, ca să vă răspund la întrebarea din titlu, vedeți România aici. Maximul e 10, și puteți compara țara cu lumea, Europa și vecinii, și vă las să o faceți singuri. Destul să vă spun că e cel mai mare progres din Europa în ultimii 12 ani, intervalul de timp prezentat de mine aici, e al nostru - până la ce nivel puteți judeca singuri. Dar asta arată că eforturi s-au făcut, și e contraproductiv să iei linia că totul a fost manipulare și nu s-a făcut nimic, cum fac ai lui Voiculescu, pe de o parte, și băieții de la Criticatac care își iau lumina de la Monde Diplomatique, pe de alta. Nimeni, nici voi, criticii anticorupției, nu cred că vreți să trăiți într-o țară unde pista de pe aeroport ajunge alee la casa cuiva - și dacă mai aveți încă un aeroport de unde să decolați este că au existat oameni ca Maior. Și dacă vor mai exista și pe viitor depinde dacă îi doriți sau nu, dacă dați valoare sau nu eforturilor făcute, indiferent că efectul lor e parțial. Viitorul e al vostru.