Alegerile înţelepte ale României de ieri, de azi şi de mâine

Despre investiţii

Una dintre puţinele certitudini în vremurile complicate pe care le trăim este aceea că suntem într-un moment de inflexiune. Un exerciţiu de analiză obiectivă ne arată că, în ultimii ani, printre toate aceste fenomene politice, sociale şi economice complicate (pandemie, post-pandemie, inflaţie, criză energetică, ascensiunea extremismului, război lângă graniţele noastre), România şi-a jucat foarte bine cărţile.

Iar despre asta se vorbeşte prea puţin. Tentaţia de a critica sau de a rămâne blazaţi într-o resemnare cronică ne împiedică, deseori, să recunoaştem acest merit al clasei politice şi al cetăţenilor. România nu a avut până acum nici un Orban ca al Ungariei, nici un Kaczyński ca al Poloniei şi nici un Zeman ca al Cehiei. Am fost consecvenţi pro-vest, pro-UE, pro-NATO, pro-democraţie liberală. Şi suntem cea mai stabilă ţară din regiune din acest punct de vedere. Iar acesta este meritul decidenţilor politici şi mai ales al cetăţenilor, care au cerut constant acest lucru, inclusiv prin vocea minunată a diasporei, şi au votat în consecinţă.

Ce avem de făcut mai departe?

Pe termen scurt, avem nevoie de un cadru legislativ prin care să ne lămurim ce facem cu capetele de pod pe care ruşii le au în România. Mă refer la companiile ruseşti supuse sanctiunilor, companii care au conturile bancare blocate, care nu îşi pot plăti angajaţii, furnizorii etc. Avem nevoie de mecanisme mai clare prin care statul să asigure continuitatea operării lor.

Pe termen mediu şi lung, sunt trei direcţii strategice importante. Prima este legată de investiţiile străine. Teoria e clară: o ţară creşte economic dacă este stare să atragă investiţii, mai ales în domenii cu înaltă valoare adăugată. Ca să facem asta, trebuie să avem o agenţie specializată, în subordinea prim-ministrului, după modelul oricărui stat care se respectă. Nu există altă cale. România are azi un „departament” cu o mână de oameni, care se ocupă cu atragerea de investiţii străine. Este nevoie de o agenţie funcţională şi sper ca acest demers să aibă susţinere de la toate partidele politice.

Nu mă refer (doar) la investiţii relocate din Ucraina. Mai ales că nu prea avem ce atrage: conform Observatorului Complexităţii Economice al MIT, Ucraina are o economie bazată pe exploatarea materiilor prime. Dar greşeala majoră pe care China o face azi prin nepoziţionarea fermă împotriva invaziei Rusiei va obliga Vestul să se decupleze şi să-şi mute investiţiile în Europa, un fenomen deja început în pandemie. Şi unde să o facă dacă nu în Est, într-o ţara pro-americană, pro-europeană, cu o economie de piaţă funcţională, cum este România? Iar noi trebuie să fim pregătiţi să atragem aceste investiţii.

A doua direcţie este legată de forţa de muncă. V-aţi întrebat vreodată de ce majoritatea refugiaţilor din Ucraina merg în Polonia, iar cei mulţi dintre cei care ajung în România sunt, de fapt, în tranzit? Am aflat răspunsul de la o familie de ucraineni, pe care am avut ocazia să o cunosc recent. I-am invitat la mic dejun în familia noastră. Ei bine, mi-am dat seama că ucrainenii nu ştiu mai nimic despre România, în timp ce cu polonezii au legături istorice, de familie.

Cred că statul trebuie să gândească o acţiune de apropiere de Ucraina, nu doar ca să atragem forţă de muncă (de exemplu din IT, unde au oameni foarte bine pregătiţi), ci şi pentru a participa pe viitor la reconstrucţia Ucrainei, despre care preşedintele Volodymyr Zelenskyy vorbeşte deja. Poate fi doar o strategie de încurajare a populaţiei, dar sigur momentul reconstrucţiei va veni. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, războiul se va încheia. România poate şi trebuie să fie acolo.

În fine, a treia direcţie strategică este sprijinirea aderării la UE a Moldovei, Ucrainei şi Georgiei. Acest proces va muta centrul gravitaţional al economiei europene spre Est, ceea ce ar transforma România dintr-o ţară periferică într-un hub regional. Am vorbit şi am scris despre asta încă de acum 10 ani, ca parte a echipei care a scris un raport devenit de referinţă în Banca Mondială şi la noi în ţară – Oraşe competitive. Figura de mai jos spune o poveste elocventă, zonele mai închise la culoare fiind şi cele mai prospere, şi cele mai „centrale”. Nu e o coincidenţă. 

Extinderea Uniunii spre Est ar avantaja în mod direct România. Din aceste raţiuni (şi nu numai), axa Bucureşti-Chişinău-Kiev-Tbilisi trebuie să devină vector principal în procesul de extindere, la care România poate contribui nu doar cu suport diplomatic, ci şi cu toată expertiza ei din etapele de pre şi post-aderare.

„Nu resemnaţii scriu istoria, ci cutezătorii ei”, spunea marele om de stat Corneliu Coposu. România şi românii trebuie să fie curajoşi. E timpul.