Alegeri în timp de război. Cum vor vota oamenii în vremuri de cumpănă a lumii
A venit toamna, războiul continuă și, pe deasupra, încep discursurile de poziționare pre-electorală. Suprapunerea celor două tipuri de bătălii, să le numim hard și soft, ne va da anul viitor măsura puterii, resurselor și atractivității marilor viziuni concurente, care-și dispută preeminența în lumea de astăzi: cea liberală, rațională, moderată și bazată pe „forța dreptului” (reguli), versus cea autoritară, naționalistă, radicală și revizionistă, bazată pe ură, pe abordări identitare și pe „dreptul forței” (armată și violență).
Cu o rețetă fără precedent în istorie, care combină tancuri, rachete, drone, rețele sociale intoxicate, șantaj economic, implicarea bisericilor, discursuri și alegeri, cu victime făcute de explozii și victime făcute de dezinformare, manipulare ideologică și radicalizare, bătălia pentru supremație în secolul al XXI-lea se intensifică. Tabăra revizionist-demolatoare atacă, atât în relațiile internaționale cât și în interiorul democrațiilor liberale, iar tabăra liberală încearcă să se apere și să strângă rândurile.
Ursula von der Leyen tocmai și-a susținut discursul de lansare a noii candidaturi, anunțându-ne că „UE va răspunde la chemarea istoriei”. Antony Blinken ne-a informat la rândul său, de la o mare universitate americană, că „s-a încheiat epoca post-Război Rece”, iar SUA și-au asumat în această perioadă crucială „un rol decisiv, strategic și modest” pentru a preveni „alunecarea spre o lume autoritară”, model dorit de China și Rusia. Cei doi importanți demnitari occidentali s-au alăturat numelor consacrate ale liderilor politici angajați deja în campania de alegere sau realegere în diverse poziții executive.
Washington, Bruxelles, Londra, New Delhi, Moscova, Kiev, București sau Chișinău vor fi doar câteva dintre arenele bătăliilor pentru voturi din 2024, la capătul cărora vom afla cine va da direcția în anii următori, în sistemele politice care contează în acest război sau în cele care ne interesează în această parte a lumii. Frontului militar din Ucraina i se vor adăuga curând fronturi electorale multiple, crescând temperatura politică a lumii la punctul de incandescență. Anul 2024 va fi cu adevărat crucial pentru război, pentru Europa și pentru întreaga lume.
Confruntarea politică a revizioniștilor, naționaliștilor, suveraniștilor și contestatarilor anti-sistem, aflați fie în curentul trumpist, fie în siajul Rusiei și al propagandei de la Kremlin, cu susținătorii ordinii liberale occidentale bazată pe reguli (partidele centriste), va da o nouă dimensiune marelui război hibrid de remodelare a lumii, făcând ecuația sistemului internațional și mai complicată decât este în prezent.
Chiar dacă face (deocamdată) mult mai puține victime pe fronturile militare decât marile războaie ale secolului trecut, războiul generației noastre este mai complex, mai înșelător, mai greu de soluționat și probabil mai lung decât conflagrațiile precedente. Început de Putin în 2008 prin invadarea Georgiei (ceea ce a părut vest-europenilor, la vremea respectivă, un mic conflict regional), marele război hibrid de remodelare a lumii, în care se scufundă tot mai multe țări de pe toate continentele, se va întinde dincolo de orizontul acestui deceniu și nu se va încheia până nu va exista un deznodământ în privința supremației mondiale, între SUA/blocul occidental și China/blocul regimurilor antiliberale.
Sondajele de opinie arată schimbări interesante cam peste tot, o dinamică și o balanță a raporturilor de forțe relativ surprinzătoare, dar și o instabilitate/volatilitate crescută a opțiunilor de vot, care va face impredictibile rezultatele până la numărarea efectivă a voturilor. Chiar mai mult ca de obicei, având în vedere influența rețelelor sociale și bulelor, componenta emoțională, bazată pe reacții afective supra-alimentate sau exploatate electoral, va distorsiona spre finalul campaniilor respective componenta rațională, bazată pe argumente lucide și interese obiective. Un eveniment major sau o criză neprevăzută poate schimba dramatic tendințele, în doar câteva săptămâni, în bine sau în rău.
Pentru prima dată după foarte mult timp, lumea va trece anul viitor printr-un val de alegeri cruciale desfășurate pe timp de război. O fi bine, o fi rău? Nimeni nu poate spune acum cu precizie dacă suprapunerea alegerilor cu agresiunea Rusiei lui Putin asupra Ucrainei reprezintă o bună oportunitate pentru clarificarea opțiunilor și valorilor la nivelul unei națiuni ori, dimpotrivă, un risc major pentru confuzie sau haos și pentru ascensiunea „pescuitorilor în ape tulburi”. Depinde cine va ști să pledeze mai intens emoțional în săptămânile dinaintea votului și va reuși să maximizeze prezența la urne a propriilor susținători, captând eventual și o parte a celor ezitanți.
2024 va aduce așadar oamenii la vot într-un număr mare de țări relevante pentru politica globală și regională: SUA (5 noiembrie, alegeri prezidențiale, legislative și de guvernatori), UE (europarlamentare în 6-9 iunie, în toate cele 27 de state membre), Vecinătatea Estică a UE (Ucraina – prezidențiale în martie și parlamentare în octombrie, deocamdată incerte deși „la termen”, Republica Moldova, prezidențiale în noiembrie, Belarus, parlamentare în februarie, Georgia, prezidențiale și parlamentare în octombrie), Marea Britanie (parlamentare neanunțate încă de guvern dar foarte probabil în prima parte a toamnei), Rusia (prezidențiale în martie), India (alegeri generale în aprilie). Teoretic, nu putem exclude refacerea alegerilor generale din Spania, dacă negocierile pentru formarea noului guvern, care stagnează în prezent, vor eșua sau dacă noua coaliție nu se va dovedi funcțională și stabilă.
În 2024, vor avea loc alegeri în țări a căror populație depășește 2,6 miliarde de oameni, aproape o treime din populația planetei (nu am mai enumerat alegerile din Indonezia, Pakistan, Bangladesh, Coreea de Sud, Sri Lanka, Mexic sau țările africane, printre care Egipt, Algeria, Africa de Sud etc.).
Dacă vorbim strict de statele membre ale UE, vor fi alegeri în România (la toate nivelurile, din 9 iunie până în noiembrie), Austria (parlamentare), Slovacia (prezidențiale), Croația (parlamentare), Belgia (parlamentare), Finlanda (prezidențiale), Lituania (parlamentare în octombrie), dar putem include în această schimbare a peisajului politic european și schimbarea guvernului din Olanda, care se va realiza, conform tradiției negocierilor îndelungate între partide, tot în 2024, la câteva luni după alegerile anticipate din 22 noiembrie anul acesta.
Desigur, vorbim și de numeroase alegeri regionale și locale în Europa (de exemplu, trei landuri din Germania, două regiuni din Spania, o regiune din Portugalia, alegeri locale pe 2 mai în Marea Britanie), importante la rândul lor, chiar dacă mai puțin mediatizate și fără consecințe directe asupra conducerii la vârful țării.
Vom avea și o vară de negocieri intense la Bruxelles, pentru numirea noului președinte al Comisiei Europene și completarea funcțiilor de conducere din Comisie, a noului președinte al Consiliului European și noii conduceri a Parlamentului European, pe baza raporturilor de forțe de după alegerile europene din 6-9 iunie. Noiembrie ne va aduce verdictul la urne al poporului american pentru conducerea din următorii ani, de la Casa Albă și de la Capitoliu, cu un impact imens asupra politicii mondiale.
Chiar și acolo unde nu se preconizează bătălii strânse sau schimbări semnificative prin alegeri (Rusia, Ucraina, India), modul în care vor decurge campaniile, participarea la vot și chiar procentele în sine vor da un semnal important asupra stării de spirit a populației, satisfacția sau insatisfacția oamenilor față de guvernare fiind ușor de decriptat, dincolo de simpla stabilire a câștigătorilor.
Să le luăm pe rând, foarte succint. În SUA, auspiciile de la care se pornește nu sunt favorabile. Cele două mari partide tradiționale au deocamdată candidați prezumtivi care, ce-i drept din motive diferite, nu sunt deloc credibili pentru îndeplinirea cu succes a misiunii uriașe de Președinte al SUA, între 20 ianuarie 2025 și 19 ianuarie 2029. Pe Joe Biden nu par să îl mai țină puterile și e greu de crezut că poate guverna până la 86 de ani, deci încă cinci ani de acum înainte, iar pe Donald Trump, primul în sondajele interne de la GOP (peste 40%, la mare distanță de locul al doilea), îl descalifică din start mizeria politică, discursivă și stilistică din primul său mandat. Să vedem cum vor decurge cele patru procese în care este inculpat. Dacă revine Trump, Ucraina va pierde sprijinul militar și financiar al SUA și trebuie să se pregătească să facă o serie de concesii dureroase în schimbul păcii. Același Trump va dăuna încă o dată, poate decisiv și definitiv, relațiilor transatlantice și NATO, în schimb ar grăbi confruntarea cu China. În opinia mea, și democrații, și republicanii ar avea nevoie de alte figuri în campania prezidențială propriu-zisă, din toamna anului viitor, după alegerile primare – candidați mai tineri (sub 70), mai credibili, mai proaspeți, mai capabili să ducă flacăra speranței adevărate a valorilor și supremației americane benefice, nu doar sloganurile și lozincile ideologice, mai departe. Dar mai este timp pentru alți candidați?
UE traversează o lungă perioadă de incertitudini, frustrări la nivel național și schimbări insidioase de cultură politică. Există riscul ca aceste schimbări să răbufnească la alegerile europene din 6-9 iunie, configurând substanțial diferit marile partide și grupuri parlamentare europene. Se vorbește deja de o posibilă creștere spectaculoasă a grupului ECR („conservatorii și reformiștii europeni”, în special pe baza mandatelor din Italia, Polonia și probabil România/AUR), peste grupul Renew Europe aflat în scăderea cea mai accentuată, precum și de o nouă scădere, moderată, a PPE și PES (popularii, respectiv socialiștii), de un declin al Verzilor, în pofida agitației din unele democrații occidentale și a insistenței cu care a fost practicat discursul ecologist. Și alte grupuri periferice, care sunt acum minore, pot crește, în special în zona naționalismului. În aceste condiții, se pune întrebarea fundamentală pentru viitorul UE: cum va fi închegată alianța majoritară din Parlamentul European, care va da direcția UE în următoarea legislatură?
Sondajele momentului arată că PPE va rămâne primul partid european. Dacă formula coaliției va fi în cele din urmă PPE-PES-Renew-Verzi (cu alte cuvinte, extinderea de la trei la patru grupuri europene aflate la putere, cu includerea Verzilor), este posibil ca orientarea politică generală să fie centristă sau mai degrabă de centru-stânga iar fragmentarea și riscul de instabilitate crescute. Dacă formula majoritară va fi PPE-ECR-Renew, orientarea va fi de centru-dreapta, cu unele accente conservatoare și protecționiste. În ambele cazuri, majoritatea parlamentară din PE va fi în principiu pro-europeană iar UE nu se va bloca. Chiar dacă va trebui să fie cooptat, ECR nu va acționa în sensul dinamitării UE, ci al schimbării din interior. Bineînțeles, acordul politic între grupurile care vor forma majoritatea în PE va influența în mare măsură accentele și politicile concrete ale UE, cu atât mai mult cu cât guvernele de centru-dreapta se prefigurează majoritare în țările membre ale Uniunii, deci și Consiliul va merge în aceeași direcție. UE este posibil să se schimbe parțial, prin glisarea spre suveranități naționale sporite, protecționism național și controlul mult mai strict al migrației ilegale, eventual prin revizuirea regimului „azilului politic”, dar nu se va dezintegra după alegerile din 6-9 iunie.
Teme extrem de sensibile pe agenda europeană vor fi extinderea UE și revizuirea Tratatului UE, eu rămânând sceptic că aceste două obiective, mai ales dacă primul va fi condiționat de al doilea, se pot realiza în legislatura 2024-2029. Cel mai probabil, legarea și condiționarea lor este o capcană, în felul acesta crescând șansele să nu se realizeze nici extinderea, nici revizuirea TUE.
O ultimă predicție pentru viitorul post-electoral al UE – tema Green Deal va pierde parțial din suflul politic actual și își va ajusta nivelul de ambiție la noile realități politice, economice și sociale.
De la alegerile parlamentare din Austria nu așteptăm vești grozave anul viitor, iar politica vieneză va merge din rău în și mai rău în relația cu UE și Bruxelles. Partidul conservator, actualmente la guvernare, pierde teren în fața naționaliștilor radicali de la FPÖ, deși s-a străduit să fie cât mai populist cu putință pe tema migrației, a extinderii Spațiului Schengen, a „neutralității” și a relațiilor cu Rusia. Posibil ca viitorul guvern de la Viena să arate și mai rău în relația cu Europa integrată.
Nici în România nu arată deloc bine perspectivele electorale ale lui 2024. După trădarea politică lamentabilă a președintelui ales cu voturi anti-PSD în ambele mandate, motivată în principal de interesul acestuia de a-și asigura susținerea guvernului PSD (Ciolacu) pentru o funcție importantă în UE, la negocierile din vara viitoare, țara este lăsată pe mâinile nesigure, nepricepute și lipsite de credibilitate ale unei urâte coaliții PNL-PSD și ale clientelei rapace a acestor partide corupte. Nu se știe cât va dura această coaliție bolnavă din start și ce dezastru va lăsa în urmă. Pe fondul unei participări foarte reduse la vot (în jur de 30%) și a intoxicării cu ură a spațiului public și de comunicare din România, este previzibil ca partidul antioccidental AUR să urce la peste 20% și să devină a doua forță politică a țării. Cel mai mare risc este la alegerile europene și la cele parlamentare naționale. USR nu reușește să fie convingător și să iasă din bula proprie de 12-13%, pe care o poate eventual mări spre maxim 16-17% în cazul unei alianțe, la fel de oportunistă și nefirească și ea, ca mix ideologic, cu partide și lideri pe care USR i-a detestat anii trecuți.
În beligerantele Rusia și Ucraina, presupunând că nu se întâmplă nimic dramatic până în martie, alegerile nu vor aduce schimbări. Vladimir Putin și Volodimir Zelenski au șanse foarte mari să fie realeși, dacă trec iarna „cu bine” (vorba vine, țările lor fiind în plin război) și apucă alegerile. Dar nu este indiferent cum vor trece aceste alegeri. O participare mică sau mare ar da un anumit tip de semnal politic. O atmosferă apatică sau una vie, vibrantă, ar fi un alt indiciu cu privire la încrederea reală a rușilor și ucrainenilor că sunt pe drumul cel bun sau pe un drum fără speranțe. De asemenea, scăderea sau creșterea procentajelor lui Putin și Zelenski ar transmite un mesaj.
În Republica Moldova, după un eventual și destul de posibil duș rece la alegerile locale (să vedem cum se exprimă la urne Chișinăul, perspectivele nefiind foarte optimiste deocamdată), PAS și echipa Președintei Maia Sandu trebuie să se pregătească serios pentru alegeri extrem de dure în toamna viitoare. Politicienii Dodon și Ceban, un prorus explicit și un duplicitar, deși mult în urma popularității Maiei Sandu, pot urca în următoarele 12 luni și pot încerca un discurs înșelător, incluziv, conciliant, în turul al doilea al prezidențialelor. Actuala președintă rămâne însă favorită, cu condiția ca Republica Moldova să nu cunoască un declin economic și social sever anul viitor și să fie susținută financiar de UE.
Cum spuneam anterior, nu știm dacă e bine sau e rău că vor fi atât de multe alegeri importante, legate de soarta acestui război și de regiunea noastră, chiar în timpul războiului. Primul meu gând este să spun că nu este un context favorabil pentru partidele centriste de orientare generală liberală, deși am văzut teorii opuse, care spun că tocmai acum, când amenințarea Rusiei și a extremismului este mai evidentă ca oricând, este bine că oamenii sunt chemați la vot. Rămâne de văzut.
Și într-un caz și în celălalt, să ne pregătim pentru intrarea într-un an electoral de o importanță colosală pentru viitorul politic al lumii. SUA, UE, vecinătățile UE (în principal Ucraina și Republica Moldova, candidate la integrare), Rusia, Marea Britanie, India etc. își reînnoiesc conducerile. Războiul va continua pe durata anului electoral 2024. Vom urmări cu mare atenție cum noile conduceri alese, începând de la sfârșitul iernii care urmează până în noiembrie anul viitor, își vor intra în rol și cum vor gestiona tema dificilă a războiului.
2024 va fi un an de tranziție politică, până la clarificarea și cristalizarea, în 2025-2026, a noilor direcții politice la Washington, Bruxelles și Londra, poate chiar într-o Rusie post-Putin pe care o vom vedea în 2-3 ani, indiferent de realegerea lui Putin în martie 2024. La fel de interesată privește cu siguranță și China spre alegerile americane, europene și indiene din 2024, pentru că Partidul Comunist Chinez dorește să vadă cu cine va relaționa Beijingul în a doua jumătate a deceniului din partea SUA, UE, Rusiei, Ucrainei și Indiei.
La nivelul Sudului Global, din Africa de Sud până în Indonezia, alegerile vor fi un indicator important de confirmare/infirmare de către populație a noilor politici „pragmatice”, duplicitare și ambivalente ale acestor guverne, care au oscilat între principiile condamnării invaziei rusești în Ucraina și interesele economice aparente ale comerțului cu o Rusie supusă sancțiunilor occidentale, care a început să vândă tot mai ieftin pentru a-și menține veniturile mașinăriei de război.
Chiar dacă poate părea puțin hazardată această predicție, aș spune că finalul războiului din Ucraina este posibil și probabil să se întâmple exact în acei primi doi ani de după marea tranziție politică din 2024, deci prin negocieri complexe și dificile în perioada 2025-2026. Dar cine va fi atunci în poziția de a negocia viitorul Europei, al ordinii de securitate, al relațiilor dintre lumea democratică și autocrațiile orientale? Vom afla anul viitor.
Se încarcă comentariile...
