„Alcina” de Haendel la Teatrul Evreiesc de Stat

Îmi amintesc. Acum 13 ani, în 2011, asistam la o minunată producție a Universității Naționale de Muzică București (UNMB) cu opera „Alcina”, semnată de regizoarea Anda Tăbăcaru-Hogea, având în distribuție studenți și masteranzi merituoși. Îi numesc aici pe Rodica Vica (Alcina), Emanuela Pascu (Ruggiero), Adina Secobeanu (Bradamante), Veronica Anușca (Morgana), Ana Cebotari (Oberto), Nicolae Simonov (Oronte), Iustinian Zetea (Melisso). Pentru toți, spectacolul care a fost repetat la Studioul Experimental Ludovic Spiess al Operei Naționale București și la Festivalul Viva Vox organizat de Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a fost deschizătorul de drumuri pentru viitoare cariere importante, semnificative. Un mare succes. Își dăduse concursul Orchestra de Barockeri a UNMB, dirijată ca invitat de britanicul Adrian Butterfield.

Îmi mai amintesc că propusesem ca producția să fie repetată an de an cu alți interpreți – studenți, devenind o școală vocal – scenică pentru tinerii cântăreți. Aveam modelul procedării în același fel la Festivalul Rossini de la Pesaro, cu opera „Călătorie la Reims”. N-a fost să fie. „Alcina” bucureșteană a rămas o valoare singulară a anului 2011.

Și iată că Teatrul Evreiesc de Stat, în colaborare cu Opera Națională București și Festivalul Liric din Ierusalim, a propus o nouă producție cu opera haendeliană, chiar acum două zile, cu o distribuție internațională, în montarea (regie, scenografie, lumini) Ekaterinei Korabelnik, costumele Ninei Lapshov și sub bagheta lui Ethan Schmeisser, care a condus Grupul Continuo, o formație alcătuită din 10 instrumentiști dintre care website-ul teatrului, neexistând un fluturaș de sală, i-a menționat doar pe Adina Cocargeanu (clavicembalo și autoare a pregătirii muzicale), Olivia Iancu și Claudio Lobonț (arciliuto), Andreea Țimiraș (violoncel).

Trebuie afirmat de la bun început că spectacolul româno-israelian a fost un succes remarcabil, grație tuturor celor care l-au creat și interpretat. Regia a fost bine încadrată în tramă, cu mișcări scenice lente, esențializate și sugestive, bogatele costume – o mare reușită - în care predomina albul și auriul aveau design stilizat de epocă barocă, machiajul surprindea prin tușe sofisticate iar coafurile arătau extravagant. Decorul era simplu, o canapea, unul-două taburete, lumânări, lămpi, un candelabru, cărora li se adăugau proiecțiile de fundal, destul de încețoșate, neclare, distingându-se cu greutate nori, văluri, facle... Modificările de lumini au fost puține, brutale, oarecum stângace.

Atmosfera, bine conturată de regie a primit suportul adecvat muzical prin coerența discursului melodic, încadrarea în stilistica barocă, preciziunea execuției instrumentale și rigoarea tempilor imprimați de dirijor. Puținele salturi de pagini orchestrale și arii nu au afectat-o.

A cânta muzică preclasică este o specialitate și pregătirea glasurilor a demonstrat buna preocupare a vocaliștilor pentru a reda autenticitatea atât de pretențiosului stil. Am ascultat fraze fluide în lamento-uri, agilități perlate, sunete instrumentale sau în emisie specifică non-vibrato,  convingătoare a fost rostirea recitativelor, o știință.

În rolul titular,  soprana Veronica Kurmanov (Rusia/Israel) a afișat o timbralitate generoasă, un cânt elegant cu inflexiuni nuanțate în aria - lamento „Si: son quella” (actul I),  îmbogățit cu culori piangendo în „Ah! Mio cor!” și cu tente dramatice în recitativul „Ah! Ruggiero crudel”, urmate de ornamentații rulate cu expresivitate în marea arie „Ombre pallide”, finalizate cu un acut rotund și sigur (actul secund), sunet cu care a dominat și Trio-ul din finalul operei.

Precum în versiunea originală, Morganei (soprana Monica Schwarz, Israel/România) i-a revenit cunoscuta arie „Tornami a vagheggiar” (încheierea primului act) în care, ca și pe parcursul întregului opus, a prezentat un cânt cu sunete flautate (îmi amintesc și aria „Ama, sospira” din actul al II-lea, ca și linia frumoasă sau finețea expozeului din aria „Credete, il mio dolore” din ultimul), alături de fioriturile acute precise, tipice vocii de coloratură lirică extinsă până în registrul supra-acut.

Aplauze pentru interpreți, regizoare și dirijor

M-am bucurat să reascult două glasuri pe care le urmărisem într-un recital de factură similară în februarie la Sala Mică a Ateneului Român, ambele confirmând progresul prezumat atunci, mezzosoprana Alina Dragnea (Bradamante) și contratenorul Alexandru Costea (Ruggiero).

Alina și-a demonstrat capabilitatea de derulare impecabilă a ornamentațiilor (ariile „E' gelosia” – primul act, „Vorrei vendicarmi” – cel secund), însoțite de sunete înalte bine poziționate și grave di petto domol preluate.

Alexandru a făcut o complexă demonstrație. În actul al doilea, prin aria „Mi lusinga il dolce affetto” a probat o linie vocală fluentă, penetranță de sunet și omogenitate în zona acută a glasului. Alături de acestea, aria „Stà nell' Ircana pietrosa tana” din actul al III-lea a fost coroana prestației, prin cântul dezinvolt în agilități, prin salturile și atacurile acute, energia discursului și finalul înalt spectaculos.

Baritonul Cristian Ruja (Melisso) a confirmat timbralitatea plăcut viguroasă și mobilitatea de glas, ca și atitudinea expresivă în  cânt. Și el îmi era cunoscut din recitaluri, din concerte bucureștene.

În rolul Oberto, soprana Kinneret Ely (SUA/Israel) a adus platoului o voce frumos colorată, cu potențe în fiorituri și registre acut și supra-acut pătrunzător, respectiv firav în aria „Barbara: io ben lo sò” din actul al III-lea.

Cu perspective evidente, demonstrate la un moment dat de o surprinzătoare notă acută de efect, tenorul Octavian Ene (Oronte) își începuse partitura discret, cu mai puțină certitudine, dar a continuat-o emoționat și emoționant, cu vibrație în glas.

Cast-ul noii producții cu „Alcina” a fost valoros și de viitor. Datorită lui și instrumentiștilor conduși de Ethan Schmeisser, de la primele acorduri si până la finalul delicios în tutti „Doppo tante amare pene”, toată seara a fost primită cu aplauze și ovații, inclusiv pe parcurs.

S-a dat un singur spectacol, fără altă programare în aprilie. Ce va fi în continuare? Cum, când vor mai avea concitadinii noștri ocazia să se bucure de el?