Agonie și extaz, cu repetiție. Urmează...
0Unele războaie încep pentru că nu pot fi evitate, altele pentru că cine le pornește crede că vor fi plimbări în parc, sub clar de lună.
Unele războaie se declanșează pentru că există prea multă informație despre adversar, altele pentru că există prea puțină.
Unele războaie se pornesc pentru că există lideri care vor să intre în istorie, iar altele se desfășoară pentru ca alți lideri să iasă, cel puțin metaforic, din aceeași istorie.
Fiecare război, ca întreg, este compus din războiul nostru, războiul lor, războiul fiecăruia, felii însângerate din tortul – amar sau dulce, depinde cui se oferă - pe care politicienii și media îl vând celor care nu au altă valută decât viețile lor.
Și, în final, războaiele au momentele lor de agonie și extaz, care se succed și se înlocuiesc până când sorții sau logica economică și militară vor decide pentru una sau pentru alta din soluții.
Iar agonia unei părți va fi extazul celeilalte, deși nici acest lucru nu e sigur, războaiele având prostul obicei de a provoca suferință tuturor.
Războiul din Ucraina ne oferă până acum un curs destul de sinuos, al victoriilor și înfrângerilor, al speranțelor și dezamăgirilor pe care fiecare parte, și o dată cu ea și cohortele de suporteri, le-a încercat de-a lungul celor aproape doi ani de lupte.
Acest lucru ar trebui, singur, să ne învețe, că un astfel de conflict este o întreprindere de durată în care se confruntă energiile a două state, ambele cu pretenții de puteri cel puțin regionale, având în spate susținători la fel de puternici.
Și că nu există rezolvări miraculoase, succese și înfrângeri peste noapte, victoria fiind o construcție în timp în care, probabil, cel care știe ce vrea și suferă mai mult pentru acest lucru, prevalează până la urmă.
Dar pentru că acest deznodământ este încă în aria supozițiilor și prognozelor, să vedem, dintr-o perspectivă de la vest de Donul liniștit, cum a fost cursul conflictului, din februarie 2022 (și un pic înainte), până în prezent, cu etapele lui de agonie și extaz.
Și dacă se poate oferi un model pentru perioada următoare.
1. Etapa iminentei victorii a Rusiei, agonia așteptării atacului. A început înainte de 2022 și a durat doar câteva zile după 24 februarie 2022. Majoritatea analiștilor au considerat Ucraina o victimă sigură, dată fiind presupusa disproporție de forțe și potențiala ofensivă a Moscovei prin utilizarea masivă a forțelor sale. Atunci a apărut mitul celor ”72 de ore” necesare pentru luarea Kievului, atunci era cât pe-aci să fie puse în aplicare planurile de evacuare a capitalei ucrainene.
2. Etapa primei surprize ucrainene, extazul marilor speranțe. Rusia, care a dorit, după ceea ce se poate aprecia la acest moment, să facă doar o demonstrație de forță pentru a aduce Ucraina la masa tratativelor, s-a înnămolit în jurul Kievului, coloanele sale motorizate au rămas blocate pe șoselele de la nord și est de capitala ucraineană, rezistența localnicilor a depășit așteptările, iar sancțiunile occidentale au părut că mușcă adânc. Nu numai Kievul nu a putut fi asediat, dar nici Harkovul, un oraș considerat pro-rus și aflat la câteva zeci de kilometri de graniță. Tratativele de pace au început dar nu s-au mai finalizat, trupele ruse au început retragerea din nord și nord – est. A fost etapa frumoaselor povești ale eroilor ucraineni, gen ”stafia din Kiev” (asul ucrainean care a distrus șase avioane ruse în câteva ore), dar și a masacrelor de la Bucha și Irpin. Rusia a părut că alunecă pe planul înclinat al eșecului.
3. Etapa regrupării ruse și a preluării inițiativei în Donbas, agonia bătăliilor urbane. După ce și-a retras infanteria și blindatele din nordul Ucrainei, Rusia și-a adus aminte că dispune de cea mai apreciată artilerie. Care devine și mai utilă efortului de război dacă este dislocată pe o singură direcție, de exemplu în Donbas, unde, începând cu aprilie 2022, se va concentra efortul de luptă al Moscovei. Marșul spre est al forțelor ucrainene va fi oprit, frontul făcând cale întoarsă, la început la Popasna, unde localitatea a fost făcută una cu pământul de artileria rusă, după aceea în orașele gemene Lisiciansk și Severodonețk, ajungând la granițele regiunii Lugansk. În Donbas, forțele ruse reușiseră deja ocuparea orașului Mariupol și realizarea parțială a unuia din obiectivele ”operațiunii militare speciale”, prin distrugerea / luarea în prizonierat a celei mai mari părți din efectivele Regimentului Azov. În această campanie, finalizată în mijlocul verii 2022, apare pentru prima dată viitorul botezător de fortificații, generalul Surovikin. Nu a fost o vară prea bună pentru armata ucraineană, dar sorții aveau să-i fie mai favorabili în etapa următoare. Sorții împreună cu furnizările de echipamente de la partenerii occidentali.
4. Etapa ofensivelor ucrainene, șoc și surpriză, extazul victoriei. Toamna 2022, ucrainenii au început să culeagă roadele unei așteptări de o jumătate de an. Informațiile de la parteneri și datele culese de rețelele umane locale au arătat că există probleme cu acoperirea frontului rus în Donbas, forțele Moscovei fiind de tipul ”vtoroi sort” / ”calitatea a doua”, recruți locali, forțe de ordine. În ofensiva declanșată pe 6 septembrie, capul de pod rus din regiunea Harkov a fost aproape în întregime eliminat și forțele ucrainene au recucerit Izium, Balaklia (echivalentul ucrainean al depozitului de la Colbasna), Liman și chiar temporara capitală rusă a regiunii, Kupiansk. Victoria ucraineană surprinzătoare din Harkov, întregită de ofensiva, tot victorioasă, din Herson și retragerea armatei ruse pe malul stâng al Niprului, au avut două consecințe care au ridicat ștacheta conflictului: mobilizarea parțială anunțată de președintele Putin, referendumurile din cele patru regiuni aflate sub control, total sau parțial, rus. La acel moment, chiar și mobilizarea parțială rusă, acompaniată de prezentări media arătând haos printre noii recruți, precum și convoaie lungi de mașini pline cu ”refuznici”, îndreptându-se către graniță, părea să fie tot un semn de succes pentru ucraineni. Euforia a durat o singură iarnă.
5. Etapa bătăliei pentru Bahmut, agonia unei fortărețe. La un an de la începutul războiului, problemele logistice ale armatei ucrainene au început să devină din ce în ce mai evidente. Pe un front care se stabilizase deja, prin sosirea noilor forțe mobilizate de Rusia, toate tensiunile dintre cele două părți combatante s-au întâlnit la Bahmut. Rusia și-a permis să risipească vieți, majoritatea aduse din penitenciare, iar Ucraina a irosit, la rândul ei, cele mai bune forțe ale sale pentru a demonstra că nu cunoaște altă miză decât victoria. Indiferent de preț. Poate nu cea mai înțeleaptă decizie la un conflict de durată. Prigojin, vă mai amintiți de el, nu-i așa?, a înfipt steagul la Bahmut, a încercat o acțiune similară la Rostov pe Don, și cu asta s-a cam terminat. Potențialul extaz pentru un curs haotic al evenimentelor de la Kremlin, s-a stins rapid, Wagner s-a mutat în Belarus, Prigojin într-o lume mai bună. Dar bilanțul primăverii și verii a fost, cu toate plusurile lui, dezamăgitor. Mai ales că au început să apară semnele rele, media internațională începând așa, subtil, să sugereze că sunt și alte căi decât războiul, de exemplu, niște negocieri. Doar că momentul nu era potrivit, erau deja speranțe mari într-o nouă contraofensivă ucraineană, poate cea mai importantă a războiului.
6. Etapa contraofensivei care ar fi putut să ducă la extaz. Teoretic, s-ar fi putut întâmpla să se ajungă la acest deznodământ. Zeci de mii de militari ucraineni au fost pregătiți în poligoane occidentale, un număr important de tancuri moderne au fost transmise părții ucrainene, transportoare moderne americane au dotat unitățile de elită ale Kievului, rachete performante au ținut rezervele ruse la distanță. Sigur, direcția ofensivei era cunoscută de toată lumea, inclusiv, desigur, de către generalul Gherasimov și ai lui, ar fi fost, probabil, utile și niște avioane pentru acoperirea aeriană, fără îndoială câmpurile de mine și liniile de tranșee și cazemate ar fi cerut mai multe măsuri de precauție, o altă abordare. Au fost sugestii în acest sens, de ce nu s-a întâmplat acest lucru are cine să întrebe și cine să răspundă. Cel mai ușor e să comentezi de pe margine! Cert e că, știind că le lipsesc atâtea, ucrainenii au încercat imposibilul. Iar războiul e crud, i-a pedepsit. Extazul a fost doar o speranță și pentru că în alternanța de stări era la rând cealaltă, a urmat, în chiar în aceste zile și săptămâni...
7. ... etapa în care nu se întâmplă nimic în afară de moartea programată și metodică a celor din linia întâi. Pentru că războiul de uzură impus Ucrainei nu este despre teritorii, despre ocuparea unor localități. Cele câteva sute de decese zilnice, din ambele tabere, se întâmplă în câmp deschis, la atacul unor liziere de pădure, în șanțuri și în gropi, în văi înghețate, în stepa goală și albă peste care dronele zboară ca muștele pe un ecran într-o sală de cinema unde se proiectează un film de război. Șansele de a rămâne în viață se risipesc în câteva ore sau câteva zile. Importantă e doar statistica, totalul celor care mai pot fi recrutați pentru a susține efortul de război. Important e momentul în care totul se prăbușește din lipsă de luptători. Iar calculele se fac departe de linia frontului. Iar cronometrul se va opri tot acolo, departe.
Agonia nu este doar despre impasul în obținerea victoriei, despre lipsa soldaților care să fie trimiși să lupte, despre echipamentele și muniția care nu mai ajung.
Poate fi și despre întârzierea cu care vin banii de la parteneri, despre îndemnurile de a accepta armistiții care au fost refuzate anterior, despre neîncrederea care a apărut în / între diferitele componente ale statului și administrației.
Poate fi și despre speranța care încă se mai pune în evoluții care pot schimba cursul războiului, despre lebede negre care să se ridice să zboare din lacurile înghețate ale Donbasului și să aducă din nou extazul.
Totul este posibil într-un conflict, mai ales în unul în care forțele care se luptă nu se află doar la linia de contact.
De aceea au fost momente de extaz, chiar dacă întrerupte cu regularitate de intervale lungi de agonie, de aceea există speranță.
Războiul – în curând, în al treilea an – devine, însă, din ce în ce mai mult o confruntare a numerelor și voințelor, în care singura prognoză de luat în seamă este așteptarea.
Se încarcă comentariile...
