Absurd și tragic: bătălia declarațiilor politice la ONU despre cine a făcut cele mai cumplite atrocități

0
Publicat:

Aici am ajuns: în funcție de agendele politice, la ONU continuă bătălia, absurdă și tragică, pe tema rezoluțiilor contradictorii care doresc să arate lumii cât de vinovat, inuman și barbar este comportamentul adversarilor. 

Londra, 11 noiembrie, marșul pro-palestinian
Londra, 11 noiembrie, marșul pro-palestinian

Nu atât ce s petrece în teren este prioritar, atrocități greu de imaginat inițiate de cei din Hamas și urmate de un răspuns acuzat ca fiind enorm și disproporționat din partea Israelului. Esențială este adoptarea un or Rezoluții prin care ONU să se exprime în defavoarea uneia dintre părți, document politic care ar deveni, în mod normal, act de acuzare care să aducă oprobiul internațional și să deschidă porțile unor viitoare și foarte așteptate procese în care să fie judecate acuzațiile de crime d război, crime împotriva umanității, genocid și deplasare forțată de populații, inclusiv, mai nou, țintirea deliberată a spitalelor sau ambulanțelor. Pentru obținerea unei asemenea rea rezoluții din partea ONU toți jucătorii de pe piețele internaționale de putere folosesc toate armele existente în arsenale, nu este uitat niciunul dintre procedeele de retorică indicate în manualele de retorică a războiului informațional, crește zilnic nivelul de acuzații teribile și, tot cu frecvență zilnic, sunt antrenate noi și noi instituții pentru o cât mai bună demonstrație.

Să începem cu reuniune Consiliului de Securitate al ONU, convocată vineri în urgență pentru încă o discuție despre tragedia care are loc acum în Gaza, în special despre situația dramatică a spitalelor bombardate unul după altul de armata israeliană. Reuniunea a început cu un minut de tăcere în memoria victimelor înregistrate de ambele părți, palestiniană și israeliană, apoi a urmat un discurs ținut de Directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Tedros Addhanom Ghebreyesus care a informat Consiliul de Securitate că, în acest moment, „în Gaza moare un copil la fiecare 10 minute”. În replică, ambasadorul Gilad Ersan al Israelului a declarat că, din punctul de vedere al țării sale, „Națiunile Unite și-au pierdut complet busola morală”.

image

Declarațiile reprezentatului OMS sunt extrem de grave: „aproximativ 1,5 milioane d oameni au fost deplasați forțat și caută adăpost altundeva, dar acum nicăieri acolo nu este sigur”, asta în condițiile în care, până în acest moment (și situația continuă pe aceiași parametri) au fost înregistrate 250 de atacuri asupra personalului și clădirilor medicale din Gaza și Cisiordania și 25 de atacuri d acest fel împotriva teritoriului israelian, inclusiv împotriva unor spitale și ambulanțe.

image

Replica ambasadorului israelian (foto) care, pentru a doua oară la rând, a purtat steaua galbenă care amintește de măsurile luate de naziști împotriva evreilor, nu s-a lăsat așteptată:

Nu vă îngrijorează faptul că Dr. Tedros nu a menționat nici măcar o singură dată modul în care cei din Hamas folosesc spitalele și ambulanțele pentru sprijinirea terorii? Asta nu vă trezește un semnal de alarmă? Primim aici informarea din partea directorului general al Crucii Roșii palestiniene și, cu toate astea, în fața Consiliului nu vine și reprezentatul israelian al Magen David Adom, Crucea Roșie israeliană, iar asta nu vă revoltă?...De ce nu spuneți Consiliului despre ambulanțele pe care cei din Hamas le folosesc pentru a transporta teroriștii și armele? ”

Nu este deloc o simplă și deja banală luptă între proiecte contrare de rezoluții. Aveți aici, profund semnificativă, prezentarea amănunțită asupra situației voturilor din Adunarea Generală privind trei documente care sunt, de fapt, trei acuzații serioase asupra modului în care este formulată și aplicată politica israeliană. Aveți descrise pe larg acuzațiile dar, cel puțin pentru acest moment și ceea ce vedeți că se concretizează pe piețele internaționale de putere, mi se pare a fi situația voturilor. Astfel, textul cel mai important Permanent sovereignty of the Palestinian people in the Occupied Palestinian Territory, including East Jerusalem, and of the Arab population in the occupied Syrian Golan over their natural resources a fost aprobat în Comitetul Financiar și Economic cu 151 de voturi pentru, șase împotrivă (Canada, Israel, Federația Statelor din Micronezia, Nauru, Palau șu SUA), înregistrându-se 11 abțineri.

Un dezechilibru care, dincolo de intențiile de vot, reflectă o profundă (poate chiar neașteptat de profundă și rapidă) schimbare care se înregistrează la nivelul percepțiilor opiniilor publice din diverse țări asupra a ceea ce aduce acum în viața și economia internațională acest război extins dus acum de Israel, alături de consecințele de dirată le conflictului din Ucraina.

Bătălia se extinde cuprinzând, cum era firesc, demonstrațiile de presă, mai întâi prin destul de banala apariție a comentariilor pro și contra, de regulă nesemnate, în spațiul virtual devenit o armă de luptă destul de decredibilizată. Intervin acum, mult mai important, relatările/analize din reviste de specialitate recunoscute ca platforme politice sau economice. Iată un exemplu acum foarte des cit în mediile politice unde decidenții sunt nevoiți să se poziționeze pe implicațiile economice ale conflictelor.  Este vorba despre o analiză apărută în Fortune, foarte detaliată  și competent echilibrată prin citarea de surse complementare, a situația din Gaza, argumentând valoarea raportului ONU care spune că, în cazul în care războiul din Gaza continuă, teritoriul ar putea fi întors cu 19 ani în urmă la nivel de GDP.

Pe fond, întrebarea este dacă, în mod real, considerentele umanitare mai contează pentru cineva sau, dimpotrivă, ne-am întors în momentul istoric de dinaintea oricărui război, fie el cald sau rece, când ideologia devenea prioritară, sintetizată în mesajele adevăratei terori, universale și fără vârstă, cea în care se vorbește doar despre dreptul sângelui și cucerirea de teritorii. Dacă da, atunci chiar numai despre asta se va vorbi, justificând, ca mereu altcândva, achiziții enorme de tancuri, crucișătoare, rachete, distrugătoare, avioane de vânătoare și bombardiere, submarine și alele asemenea.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite