Absenţa reprezentării la români

O adevărată colecţie de ironii, reproşuri cu aere de superioritate elitistă sau revelaţii de moment populează în ultimile zile, mesajele unor persoane de „top”, aflate  vremelnic la guvernare. Protestele spontane „Rosia Montana” se prelungesc nedefinit.

Probabil la capătul răbdării, dincolo de savoarea indiferenţei la adresa preocupărilor şi nevoilor populaţiei, aceşti „iluminati” de cartier ai extracţiei aurifere şi gazoase sunt sinceri atunci când îşi exprimă nedumerirea şi nemulţumirea faţă de cei ieşiţi în stradă.

Personaje autoinventate, cu o siguranţă de sine, demnă de o guvernare copleşitoare prin performanţe istorice şi prin dedicare eroică unor cauze istorice împărtăşite de poporul român se dau  contrariate de proteste neautorizate. Câtă ambiţie !...

Oare de ce a devenit, această populaţie, aproape subit, nerecunoscătoare, lipsită de admiraţie, de adulare chiar ?! Unde sunt băile de mulţime, ropotele de aplauze, uralele vioaie, zâmbete şi strângeri de mână încărcate de admiraţie şi bucurie?!

O simpatie elementară între reprezentaţi şi reprezentanţi este până la urmă o problemă de bun-simţ...  De unde vine această înstrăinare?!

Iată câteva surse:

1. Neasigurarea normalităţii vieţii curente prin ignorarea nivelului de identificare a populaţiei cu dimensiuni de bază a realităţii şi accesul efectiv, rezonabil la acestea. Modul haotic, marcat de decalaje tot mai grave în utilizarea resurselor primare bulversează existenţa individuală şi colectivă. Conservarea mediului natural, a patrimoniului cultural, a memoriei istorice împing viaţă curentă într-un primitivism gregar. Nesiguranţa care marchează starea de sănătate individuală şi colectivă au instalat de fapt un adevărat „handicap colectiv” etc.

2. Concentrarea, izolarea puterii în cercuri restrânse, la vârf sau în nuclee locale scăpate aproape complet de un control public intern, destrămarea transparenţei şi mai ales a consultării publice devin pe zi ce trece forma de guvernare curentă. Răbufnirea periodică a unor scandaluri, confruntarea sterilă în practicarea unei coabitari parainstituţionale nu dau decât o „ramă” pretenţioasă unui tablou marcat de kitchiuri şi demagogie ieftină.

3. Traficul intens de influenţa şi corupţia distribuite pe nivele, domenii şi zone de captură profitabilă devin centrul de greutate al intereselor, preocupărilor şi prestaţiei cercurilor conducătoare şi grupurilor dominante care, împreună „gospodaresc” averea publică. Apare  tot mai clar care este cu adevărat ierarhia nevoilor, preocupărilor şi aspiraţiilor asumate, susţinute şi onorate în setarea tintelor guvernării conform jocurilor de putere.

4. Ca o consecinţă directă menită să asigure protecţia şi conservarea stării de fapt, sunt tot mai prezente, predominante, tendinţele autoritare în funcţionarea mecanismelor instituţionale. Un dispreţ ironic referitor la separaţia şi limitarea puterilor menite să conserve şi să scoată în prim plan tocmai reprezentarea „Romaniei reale”, a devenit sursă dinamicii conflictuale în intervalul actual. Oarecum paradoxal  dar de fapt iresposabil, iniţiativele autoritare apar, adesea ca o cerinţă inevitabila pentru asigurarea unei funcţionalităţi minimale sau depăşirea unor situaţii critice.

5. Pervertirea masivă a practicilor electorale prin fraudarea voturilor tinde să devină un mecanism instalat, cu o influenţă nocivă asupra ansamblului  instituţional, asupra funcţionării propriu-zise a structurilor puterii. Acestea constituie „lovitura de gratie” data relaţiei de reprezentare şi se exprima, cu cinism în pretenţia de a asigură complicitatea cetăţenilor în  instalarea unei stări de fapt ilegale şi străine interesului public.

6. Proliferarea şi tolerarea traseismului politic că manifestare constantă cu influenţă majoră în modificarea majorităţii la diferite nivele, de la parlament, la consiliile locale, a devenit formulă pe cât de primitivă, pe atât de dominantă a deturnării surselor puterii efective de la statutul asumat în faţă cetăţenilor la formule conjucturale aservite unor interese şi ambiţii ilegitime. Este nu doar o trădare a identităţii declarate, a suportului public dobândit prin vot, dar şi a mandatului acordat şi cel mai adesea o abandonare a ţintelor, a proiectelor strategice prin care alegătorii s-au înrolat şi identificat cu pretinşi exponenţi ai acesteia. Traseismul este o infracţiune atât faţă de identitatea şi formaţiunea abandonată, cât mai ales faţă de cetăţenii capabili încă să creadă în cele de mai sus.

7. Incertitudine, instabilitate şi o irosire permanentă a oportunităţilor care ar putea contura un viitor posibil, aproape sigur pentru generaţiile actuale şi cele viitoare se cumulează într-un adevărat blocaj istoric. Un rol esenţial al liderilor unei naţiuni constă tocmai în exercitarea vocaţiei prin viziune, anticipare, proiectare a caii de urmat în deplină rezonanţă cu nevoile, aşteptările, capabilităţile celor conduşi. În ultimii ani singurele surse sigure de informaţie, predictie şi proiectare au devenit FMI, UE, Banca Mondială şi de ce nu, tot mai adesea, reprezentanţi ai unor mari puteri. România tinde să devină o colonie şi mai ales tinde să se obisnuiască la nivel de vârf, şi treptat la bază, cu acest fapt.

8. În aceste condiţii, reprezentarea externă a României şi a românilor a devenit un vodevil. Un amestec de mofturi fără acoperire şi mentalităţi ieftine, marchează cu ambiţie şi ifose misiunile externe declarate şi asumate de rataciti in pozitii cheie ale diplomatiei. Prezenţa externă a României parcurge un declin care ne trimite la epoci întunecate ale istoriei recente sau îndepărtate.

Mai vreţi ?! …

În aceste conditii, cât de mult trebuie sa decadă, cât de sumară, discontinuă, marcată de ipocrizie şi amatorism ar trebui să ajungă reprezentarea democratică în România şi în numele României, pentru a deveni şi a fi recunoscută ca o problemă de siguranţă naţională?!