14 iulie, cer variabil. Vive la France!

0
0
„Franţa are darul ăsta de a enerva şi de a fermeca. Azi Franţa e superbă. Dar mâine?“  FOTO Reuters
„Franţa are darul ăsta de a enerva şi de a fermeca. Azi Franţa e superbă. Dar mâine?“  FOTO Reuters

Astăzi, de ziua ei, tragem Franţa de urechi, o certăm şi o iubim tare de tot. Care sunt slăbiciunile Franţei, în acest moment, şi care este forţa de seducţie a acestei ţări de adopţie? Răspund, pe 14 iulie, intelectuali, artişti, scriitori români care trăiesc în Franţa şi, care prin opera lor, s-au integrat (şi) culturii franceze.

Răspund, în contrapunct, şi intelectuali francezi, un profesor de jurnalism şi un profesor de filosofie, cel din urmă un mare pasionat de... România. Cît despre iubirea lor faţă de patria natală, e cu îndoieli. Un cocktail bleu blanc rouge, franco-român.

Basarab Nicolescu, scriitor, filozof

Slăbiciunea Franţei în acest moment este lipsa unei solidarităţi continue în faţa terorismului. Egoismele locale sau profesionale predomină încă.

Forţa sa de seducţie este cea dintodeauna: cultura, fineţea, rafinamentul vieţii de fiecare zi şi umanismul.

Irina Teodorescu, scriitoare

Având in vedere ca sunt suparată, în momentul ăsta-n Franţa nu-mi place decât limba (asta dintotdeauna mi-a plăcut, chiar şi pe vremea când nu vorbeam franceza, mi se părea mie ca sună bine). În rest, îmi mai plac câteva persoane numărabile pe degete (iubitul meu, trei prietene, un prieten). Şi Parisul. Clar imi place Parisul şi mă perpelesc pe-aici de dorul lui. Hai că-mi mai place şi ciudata aia de piscină cu apă de mare de la Saint Malo. Şi tot ce-i de băut şi de mâncat.

Iar ce nu-mi place, adică ma enervează foarte tare, e neîncrederea în sine, lipsa de libertate în gândire (nu în sensul că e dictatură şi lumea nu poate gândi, ci în sensul că aşa sunt educaţi oamenii : sa gândească toţi la fel). Adică Franţa are un surmoi (cum se zice în română?) supradimensionat şi asta ma scoate din sărite.

La fel ma scot din sărite copacii tunşi toţi la fel. Lipsa de animale sălbatice. Mai vezi o căprioară când mergi la pădure, dar cam atât (am zis ca sunt supărată, asa ca exagerez). 
image

Îmi place şi Christiane Taubira (foto) – fost ministru de Justiţie în guvernul lui Francois Hollande, care a demisionat – dacă tot e vorba de ziua Franţei şi sper să se prezinte şi să fie aleasă preşedinte

Îmi plac poeziile lui Paul Eluard. Cărţile cu desene ale lui Francois Matton. Simone de Beauvoir şi Marguerite Duras care stau în capul meu faţă-n faţă şi se uită urât una la alta. Evident îmi plac si nişte băieţi. Becket, Roman Gary... Iar dintre prietenii scriitori contemporani sunt o grămadă.

Aoleo, am uitat de filmele lui Desplechin

Pierre-Philippe Jandin, profesor de filosofie:

Cel mai dificil este faptul că declaraţia de dragoste pune problema prezenţei afectului în câmpul politicii. Problema vine de la cuvântul Franţa care trimite în acelaşi timp la o ţară şi la un stat. Ţara este cea în care am trăit fără să cunosc personal nici mizeria, nici războiul, nici ameninţarea exilului. În schimb, faţă de statul francez al cărui cetăţean sunt, am început să simt o mare ruşine. Mediocritatea generală a oligarhilor, fie ei politicieni sau finanţişti, e de altfel şi cea a unei reţele mondializate care nu răspunde decât de o singură lege, a capitalului, a capitalismului autoritar.

Terminologia politică – democraţie, valori, om – folosită în discursurile oficiale este vidă de orice sens.

Nu ne rămâne decât să luăm totul de la capăt, să facem apel la gândirea „comună“, la estimarea a ceea ce este „comun” „în comun”. Azi, forţa unei ţări rezidă în capacitatea sa de a rezista în faţa tuturor formelor de naţionalism şi de delir identitar care iau amploare pe zi ce trece. Răul nu e poate o fatalitate.

George Banu, scriitor, critic de teatru:

Soarta Europei s-a schimbat în această zi când a fost cucerită Bastilia, unde nu se mai aflau decât căţiva deţinuţi, iar regele Ludovic al XVI –lea a scris în agenda sa strict completată: „Azi, 14 iulie, nimic”. Ceea ce a făcut Franţa a fost atunci esenţial, dar azi pare ameninţat în locul autocraţiei politice se instaurează progresiv în lume autocraţia sacrului, nu ca valoare, ci ca violentă revendicare identitară.

Cred că vocaţia noastră actuală constă în faptul de a apăra spiritul originar al... Bastiliei!

Franţa e azi destabilizată de ceea ce i-a constituit geniul: nesupunerea. Ea a devenit sistematică. Vechea moştenire mi se pare degradată prin abuz de utilizare: greva nu intervine ca o pulsiune revolutionară, ci ca o stagnare. Greva invită la imobilitate. De aceea Franţa pare ameniţată tocmai de ceea ce ea a iniţiat: asistăm la o inflaţie a politicului în numele intereselor corporatiste. Bastilia e departe.

Odată, o studentă suedeză care nu-şi putuse face studiile corect a răspuns regretelor mele: „Da, dar am învăţat cum să rezişti”. Aceasta-i lecţia esenţială! Ea a înţeles-o.

Mie îmi place poporul francez căci ne asemănăm: nici ei, nici noi nu ne iubim. Ne criticăm, ne deplîngem, nu ne dăm exemplu ca nemţii care se consideră mereu primii sau ca nordicii care dau lecţii de virtute. Mândria popoarelor care nu se iubesc nu se afirmă zilnic, ci în condiţii de excepţie ca atunci când Franţa s-a trezit pentru a răpsunde terorismului.

Ziua Nationala a Frantei - parada militara FOTO ammar.photoshelter.com

De aceea azi mi se pare a fi totuşi o ocazie binevenită pentru a ne aminti că Europa democratică a fost o consecinţă a Revoluţiei franceze. Să-i sărbătorim aniversarea şi să-i evităm degradarea.

Matei Vişniec, scriitor

Franţa fascinează nu numai prin atuurile, ci şi prin „slăbiciunile" ei. Într-o epocă în care s-a format un fel de „cor al naţiunilor" care privesc într-o singură direcţie şi spre un singur model de societate, Franţa mai încearcă să propună alternative sau să frâneze standardizarea universală, afectivă şi comportamentală, culturală şi economică, mentală şi conceptuală.

Cred că această capacitate de a conserva un sâmbure de „revoltă“, chiar cu riscul de a „pierde teren" în competiţia generală, este lucrul pe care îl apreciez cel mai mult în Franţa.

Şi mai ţin să reamintesc această frază spusă cu multă vreme în urmă de un american, Benjamin Franklin: „Toată lumea are două patrii, a sa proprie şi Franţa“. Poate că uneori nu ne dăm seama de acest lucru, dar este bine să reflectăm la această frază...


Foto Mircea Cantor

image

Marc Capelle, jurnalist, director de Şcoală de jurnalism ESJ Pro Médias

Aş spune că ceea ce caracterizează Franţa în acest moment este o anumită cultură a paradoxului. Pe de o parte e o ţară şi un popor care îşi pun multe întrebări şi care se îndoiesc mult. Chiar prea mult. Pe de altă parte Franţa are forţa de a se trezi atunci când e nevoie (de exemplu faptul că a reuşit să menţină Euro 2016 şi să asigure o organizare fără nicio problemă). E ceea ce cred despre ţara mea în dimineaţa zilei de 14 iulie.

Mircea Cantor, artist vizual

„On vit avec nos faiblesses et la séduction sous le même ciel: variable.“

Trăim cu slăbiciunile şi cu seducţiile noastre sub acelaşi cer: variabil.“

Vive la France!

image

Nicolas Gary, journalist, director ActuaLitte:

Franţa e un teritoriu al contradicţiilor, aliajul dintre „grotesc şi sublim“ cum spunea Victor Hugo. O moştenire strivitoare şi epuizantă, dar şi forţe vii, care rezistă, în ciuda responsabilităţilor.

Franţa are darul ăsta de a enerva şi de a fermeca. Azi Franţa e superbă. Dar mâine?
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite