Florentina Ţone

Jurnalist

Nu ştiu să scriu despre lucruri triste. Nu pot, nu vreau, nu ştiu. Eu scriu despre lumină, despre entuziasm, despre emoţii care încălzesc inimi şi despre oameni buni – ca şi când toţi oamenii ar fi buni, ca şi când numai acestea ar fi lucrurile care trebuie să rămână. Dar despre tristeţea apăsătoare, ca un abur înecăcios, a ultimelor zile nu pot să nu scriu.

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foişor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Să asculţi „Şeherezada” cu inima în palmă, cu inima în gât. Asta nu se poate întâmpla decât atunci când cântă Orchestra Filarmonică din München condusă de Valery Gergiev. Iar mie îmi vine să-i sărut mâna stângă dirijorului acestuia – mâna aceea care se zbuciumă şi care scoate din orchestră culoare, sunet plin şi... inimă.

Nu mă întrebaţi când s-au întâmplat istoriile de mai jos – n-aş şti să vă mai spun. În mintea mea e un buchet de scene bucuroase şi emoţii, sprâncene ridicate, uimite, intrigate. Şi, în definitiv, datele sunt primele care se uită. Rămâne povestea, rămâne gustul, rămâne o culoare.

9 septembrie a fost un maraton muzical, mi-l amintesc, început la Sala Radio, cu vioara emoţionantă, străvezie, a lui Dmitry Sitkovetsky, şi sfârşit cu un Bruckner – Simfonia a IV-a „Romantica” – plin de viaţă, de corp, în interpretarea minunatei Münchner Philharmoniker, sub bagheta (cu totul minimalistă) a lui Valery Gergiev.