Florentina Ţone

Jurnalist

Desigur că ediţia a XXIV-a a Festivalului Enescu a avut multe înălţimi, multe după-amieze, seri aşteptate cu sufletul la gură, dintr-o gamă variată de motive – iar printre cele mai aşteptate, chiar de la anunţarea programului, în urmă cu un an, a fost acest „Jeanne d’Arc au bûcher” (Ioana d’Arc pe rug), oratoriul lui Arthur Honegger, pe un libret compus de Paul Claudel.

Mă îndrept către concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, din 5 septembrie, într-un metrou inscripţionat cu însemnele Festivalului – ce întâmplare bucuroasă. Şi una şi mai şi: la trecerea de pietoni dinspre Sala Palatului stau umăr la umăr cu o englezoaică get-beget, îmbrăcată într-o minunată ie românească, cu cusături mărunte, verzi şi cu istorie – vechimea pânzei vorbeşte de la sine.

Pe cei din Bremen nu i-am auzit în Festival, au rămas să-şi ducă mai departe planurile şi poveştile şi să sperie tâlhari, dar pe cei din Berlin i-am ascultat spre miezul nopţii la Ateneul Român şi spun doar atât: violonceliştii Berliner Philharmoniker, un ansamblu închegat, rotund, melodios, rămân şi azi, la o săptămână de la debutul Festivalului, una dintre cele mai frumoase întâmplări ale acestei ediţii.

„E fantastic să începi Festivalul cu cea pe care o putem numi cea mai mare orchestră a lumii, care cântă Simfonia a IX-a acum, când sunt atâtea probleme în Europa. Aştept cu nerăbdare acest concert şi Festivalul în ansamblul său“. Lawrence Foster, la Bucureşti, cu câteva ore înainte de debutul ediţiei XXIV a Festivalului George Enescu.