Muzica speranţei, la Ateneul Român

Din 4 septembrie, la Ateneul Român, a reînceput magia Concursului Internaţional „George Enescu”. Şi nu oricum, ci cu minunăţia de Concert în do major pentru vioară, violoncel şi pian de Beethoven, un concert ca o grădină vie, veselă, exuberantă.  

Şi nu cu oricine, ci cu promoţia de câștigători ai celei mai recente ediții a concursului, cea din 2020/2021 –  și ce șefi de promoție grozavi, adevărată carte de vizită pentru competiție: violoncelistul Jaemin Han, violonistul Valentin Șerban, pianista Yeon-Min Park.

Și nu oricând, ci la aniversarea unei date rotunde: exact 64 de ani, pe 4 septembrie, de la deschiderea, la Bucureşti, a primei ediţii a Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu” – şi tot în Sala Mare a Ateneului Român, gazdă atunci şi acum şi întotdeauna a bucuriei pe care o poartă cu sine muzica.

De două ediţii încoace, din motivele pe care le cunoaştem – straturile de îngrijorare provocate de pandemia de Coronavirus –, Concursul Internaţional „George Enescu” şi-a schimbat structura, hainele. A devenit hibrid, cu o parte a competiţiei desfăşurată în mediul online (o etapă înglobatoare, în care juraţii evaluează performanţele celor înscrişi pe baza înregistrărilor video trimise), şi cu semifinalele şi finalele la Bucureşti, pe scena Ateneului Român.

S-a pierdut, poate, în acest mod, parte din emoţiile, obrajii îmbujoraţi, spontaneitatea, inspiraţia, tracul participanţilor care-şi începeau aventura la Bucureşti, pe scenele Conservatorului – dar s-a câştigat, s-a menţinut un concurs. Şi e bine că e aşa – e bine că organizatorii au reuşit să ţină în viaţă această competiţie de prestigiu, care deschide uşi mai mici sau mai mari în vieţile, parcursul profesional al tinerilor muzicieni.

Câştigătorii ediţiei 2020/2021 ai competiţiei – cea mai dificil de organizat din toate câte au fost – au vorbit chiar ei despre asta, despre uşi mai mici şi mai mari, despre oportunităţi, despre şansele pe care le-a oferit Concursul Internaţional „George Enescu” într-o perioadă tulbure pentru umanitate, una de pauză forţată pentru artiştii din toată lumea.

Dirijorul concertului de deschidere, Ainars Rubikis, el însuşi câştigător al unei competiţii dirijorale de renume (Concursul „Gustav Mahler”, în 2010), le-a prefaţat contribuţiile cu istoria propriei experienţe: „Câştigarea unei competiţii deschide o mică uşă, după care viaţa câştigă în viteză. Dar, de fapt, aceasta e doar o oportunitate, un început – un moment în care să te priveşti în oglindă şi să te întrebi: sunt eu gata să muncesc mai mult, mai consistent?”.

O uşă. Schimbarea vieţii şi a carierei. Un punct de cotitură. Perspective

Cel mai tânăr câştigător din istoria Concursului Enescu – atunci când s-a înscris, avea 14 ani; atunci când a câştigat, în mai anul trecut, împlinise 15 –, violoncelistul coreean Jaemin Han, o revelaţie!, a dus răspunsul său în aceeaşi direcţie: „Am fost onorat să particip la Concursul Enescu – aveam 14-15 ani atunci – şi m-am bucurat să câştig, m-am bucurat că am fost invitat apoi să cânt în Festivalul Enescu. Maestrul Rubikis are dreptate: câştigarea competiţiei deschide o mică uşă, dar ce faci după, cât şi cum munceşti, e la fel de important. După câştigarea Concursului Enescu am avut multe oportunităţi de a cânta în faţa unui public numeros repertorii incredibile – am fost fericit şi recunoscător”.

Câştigător al secţiunii Vioară, după ce a oferit în finala de anul trecut o interpretare extraordinară a Concertului în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47 de Sibelius –, românul Valentin Şerban a spus tare şi clar: „Pentru mine, câştigarea Concursului Enescu a însemnat începutul carierei. Înainte de concurs n-a fost tocmai uşor să pătrund [în lumea muzicală], chiar român fiind. Câştigarea Concursului Enescu a schimbat totul: de la a nu avea concerte am ajuns la a trebui să fiu atent să nu programez prea multe”. Ce sfat are pentru participanţii de anul acesta? „Să-şi dorească să câştige. Dar acesta nu trebuie să fie scopul suprem. Orice pregătire atât de intensă pentru un concurs de un asemenea nivel internaţional este în sine un câştig. Le doresc succes”.

Parte a aceleiaşi promoţii de câştigători a Concursului Internaţional „George Enescu” ediţia 2020/2021, pianista coreeană Yeon-Min Park a oferit un răspuns în egală măsură sincer şi emoţionant: „Sunt foarte fericită să fiu aici şi să mă recomand drept câştigătoare a Concursului Enescu. Experienţa mea în cadrul competiţiei a fost una foarte specială: în timpul pandemiei am simţit cumva că mi-am pierdut rostul, că mi-a perdut drumul ca muzician, neavând posibilitatea să cânt pentru public. Aşa că atunci când organizatorii concursului au decis să ne invite aici, să cântăm live, am decis să accept provocarea – şi m-am simţit foarte norocoasă. În cele din urmă, am şi câştigat, iar asta a condus la foarte multe lucruri bune în viaţa mea – a devenit punctul de cotitură pentru cariera mea, şi sunt extrem de recunoscătoare pentru şansa oferită. Participanţilor de anul acesta le spun: nimeni nu ştie ce se poate întâmpla în timpul concursului. Cântaţi – şi credeţi în şansa voastră”.

Rugaţi să puncteze cea mai puternică amintire din timpul concursului, de la semifinale, finale, din timpul perioadei petrecute anul trecut la Bucureşti, cei trei au zâmbit şi au fost unanimi în răspunsul lor: în fiecare caz, finala Concursului Enescu.

Yeon-Min Park: „Să ajung în finală şi să cânt cu orchestra, într-o sală plină, a fost ca un miracol – un miracol care a avut loc într-o perioadă plină de frustrări”.

Valentin Şerban: „Amintirea mea cea mai puternică? Da, să cânt în finală, să câştig – şi să văd, să simt reacţia fantastică a publicului”.

Haemin Jan zâmbeşte – nu poate răspunde altfel: „Înainte de concurs n-am avut prea multe oportunităţi de a cânta în faţa unui public – iar în finală, aici, la Bucureşti, publicul a fost numeros, a aplaudat! Nu mai întâlnisem publicul de un an de zile, aşa că nu pot uita finala şi sunt fericit că am putut cânta în faţa oamenilor”.

Revenirea

Şi iată-i din nou în faţa publicului român pe cei trei câştigători – de data aceasta, în postura de invitaţi în concertul de gală, care a deschis, pe 4 septembrie, etapa live a Concursului Enescu ediţia 2022.

Cântă Triplul concert de Beethoven, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Ainars Rubikis, şi se simt în largul lor, se vede. Sunt cartea de vizită a Concursului, laureaţii – statutul la care aspiră, la înscriere, toţi participanţii. Anul acesta au fost mai bine de 100 – un semn că această competiţie anume nu şi-a pierdut relevanţa în vremurile marcate de pandemie. 34 dintre concurenţi au fost invitaţi la Bucureşti pentru semifinale şi, norocoşii, mai târziu, pentru finale: 11 candidaţi în semifinala secţiunii Violoncel, 12 în semifinala secţiunii Vioară, alţi 11 în semifinala secţiunii Pian. Dintre semifinalişti, 7 sunt români.

Dar în seara de 4 septembrie, pe înserat, în Sala Mare a Ateneului Român, ochii tuturor – şi sala e arhiplină – sunt pe Jaemin, Valentin, Yeon-Min.

Şi ce cromatică frumoasă însoţeşte concertul de Beethoven: rochia movulie, diafană, a lui Yeon-Min, ca o floare care zâmbește florilor din cordonul însuflețit care străjuiește scena, șosetele roșii ale lui Valentin, ba ale lui Jaemin, ba ale amândurora! (o fi fost premeditat?). Nu, n-a fost, zâmbeşte Valentin o zi mai târziu. „Eu cânt mereu cu şosete colorate. Întâmplarea a făcut să avem amândoi şosete roşii”.

Dar ce întâmplare colorată, în ton atât de potrivit cu Triplul concert şi mai ales cu sloganul acestei ediţii a concursului: Muzica speranţei.

Şi ce comunicare, armonie perfectă între solişti, între solişti şi dirijor, între ei şi orchestră  – şi câtă încredere, câtă dezinvoltură. „Se vede cât au crescut, cât au evoluat!”, e reacţia cea mai întâlnită după acest regal printre aceia care le-au urmărit parcursul.

Dirijorul Ainars Rubikis intră cu totul în acest joc al grădinii-concert, îţi pare un spiriduş pe alocuri, se lasă pe genunchi în spatele pianului, le zâmbeşte cu ochi sclipitori celor trei. Valentin e ca un copac, înalt şi serios; la umbra lui, Haemin, o ciupercuţă ghiduşă, cu şuviţele în vânt şi priviri vesele. Iar pianista, Yeon-Min, e prezenţă catifelată, şi auditiv, şi vizual: poartă o rochie fină, uşoară, ca o petală de floare, şi tot astfel i se mişcă şi degetele pe clape, ca un joc al petalelor într-o adiere lină.

Şi ce imagini frumoase, sugestive – umbra arcuşului viorii lui Valentin se opreşte, pentru câteva clipe, pe obrazul violoncelistului.

Ce trio senzaţional – şi cum îşi potrivesc tonurile, notele, acordurile, privirile.

Şi ce început minunat pentru Concursul care umple Ateneul de magie, de o energie cu totul specială, până pe 18 septembrie.

Post-scriptum. La momentul publicării acestei cronici de emoţii, violonceliştii au încheiat deja competiţia (şi juriul a ales câştigătorul: tânărul Benjamin Kruithof din Luxemburg), dar violoniştii şi pianiştii sunt abia la început: îşi cântă şansa în semifinalele care se desfăşoară pe 10 şi 11 septembrie (Vioară) şi pe 15 şi 16 septembrie (Pian), cu începere de la ora 10:00, respectiv ora 16:00 a fiecărei zile. În paralel se desfăşoară şi concursul de Compoziţie.

Finala secţiunii Vioară are loc pe 13 septembrie, iar finala secţiunii Pian, care e şi concertul de închidere, duminică, pe 18 septembrie.

Accesul la semifinale e gratuit, iar Sala Mare a Ateneului Român e foarte generoasă: şi cu emoţiile lor, ale concurenţilor, şi cu emoţiile noastre, care ascultăm. În plus, sub pălăria Concursului aproape că se desfăşoară un mini-Festival Enescu – până pe 18 septembrie sunt programate şi mai multe recitaluri cu invitaţi unul şi unul. Informaţii la cald, fotografii, pe www.festivalenescu.ro.

Aşa că nu pregetaţi: veniţi, veniţi!

Fotografii: Alex Damian/Concursul Internaţional „George Enescu”