Trei răniţi într-un accident de circulaţie. Şoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei persoane au fost rănite uşor FOTO Arhivă

Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc duminică, 26 noiembrie, în jurul orei 16, pe DN 1F, la intrarea în Zalău, în zona Meseş.

Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Satu Mare.

În urma impactului au rezultat trei victime, două dintre ele, în vârstă de 17, respectiv 43 de ani, din autoturismul condus de şoferul grăbit, şi o alta, de 22 de ani, pasageră în autoturismul sătmăreanului. La faţa locului au intervenit şi pompierii, care au asigurat zona, au deconectat bateria unuia dintre autoturisme şi au sablat carosabilul.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai puteţi citi:

Maşină răsturnată în şanţ. Două persoane au rămas încarcerate

Femeie transportată în stare gravă la spital. Din cauza oboselii a intrat cu maşina într-un cap de pod

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei