Prefectul de Sălaj, mesaj către preoţi. „Să fie foarte rezervaţi în a face aprecieri despre un candidat sau altul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Ţurcaş a transmis un mesaj preoţilor FOTO Prefectura Sălaj

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut un apel la reprezentanţii tuturor cultelor religioase, cerându-le să nu facă politică în ziua votului.

Virgil Ţurcaş, prefectul Sălajului, a cerut preoţilor din judeţ, indiferent de cultele religioase pe care le reprezintă, să fie echilibraţi şi echidistanţi în ziua alegerilor şi să se abţină de la a face aprecieri la adresa candidaţilor.
"Fac un apel la reprezentanţii cultelor religioase să incerce în duminica alegerilor să fie foarte rezervaţi în a face aprecieri despre un candidat sau altul, să dea dovada de echilibru şi echidistanţă. Dacă simt nevoia, oricum, să facă aprecieri pentru cineva, eu cred că ar fi bine să aştepte până după alegeri, pentru că altfel se poate influenţa procesul electroal. Iar rolul nostru, al tuturor, este de a întări democraţia, de a face ca alegerile să decurgă corect", a declarat Ţurcaş.

Acesta a transmis un mesaj şi sălăjenilor cu drept de vot, pe care i-a îndemnat să meargă în număr cât mai mare la urne: "Sunt situaţii speciale, unii vor avea numite temeri, dar cred că România ca ţară are mult de câşigat dacă vom avea aleşi locali legitimi. Pentru asta e nevoie de o prezenţă cât mai mare la vot".
De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că duminică, 27 septembrie, va urmări îndeaproape modul în care preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale şi secţiilor de votare din judeţ vor respecta legea.

Vă mai recomandăm:

Medici, profesori şi avocaţi, pe listele PSD Sălaj pentru alegeri. Lista candidaţilor care râvnesc un post de consilier

Liberalii merg pe mâna lui Dinu Iancu Sălăjanu pentru şefia CJ Sălaj. Cine sunt ceilalţi candidaţi cu care atacă alegerile locale

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile