Alegeri locale 2020. Cum arată buletinul de vot la Zalău şi de ce fost a reluată tragerea la sorţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinea pe buletinul de vot pentru funcţiile de consilieri municipali şi primar a fost stabilită în urma tragerii la sorţi cu repetiţie.

La sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Municipală nr. 1 Zalău a avut loc miercuri, 26 august, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot din Zalău a listelor de candidaţi sau candidaţi independenţi pentru funcţia de consilieri şi pentru funcţia de primar, depuse de partidele politice ori organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice şi alianţele electorale ale acestora.

În urma tragerii la sorţi, ordinea pe buletinele de vot este următoarea:

1. Partidul PRO România
2. Alianţa Liberalilor şi Democraţilor
3. Uniunea Democrată Maghiară din România
4. Partidul Social Democrat
5. Partidul Naţional Liberal
6. Partidul Mişcarea Populară
7. Partidul Ecologist Român
8. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat
9. Alianţa Maghiară din Transilvania
10. Alianţa USR PLUS
11. Partidul Re:Start România

Candidatul independent pentru funcţia de consilier local, Ilieş Bogdan va ocupa un patrulater distinct în partea finală a buletinului de vot.

Această ordine a fost stabilită în urma unei a doua trageri la sorţi,  întrucât la prima etapă a fost constatată o eroare, semnalată de cei de la PSD şi UDMR, spun reprezentanţii Biroului Electoral într-un comunicat de presă. "Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală nr. 1 Zalău a constatat că, din eroare, în prima etapă a tragerii la sorţi privind stabilirea ordinii pe buletinele de vot, la şedinţa din data de 25 august, ora 14.00, în urna pregătită pentru această extragere, în prima etapă a fost introdusă şi Alianţa USR PLUS, alianţă care nu se încadrează în criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 58 alin. (8) lit. a din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi a Hotărârii nr. 48 din 24.08.2020 privind aplicarea unitară  a prevederilor art. 58 alin 8 şi 9 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, emisă de Biroul Electoral Central, având în vedere că Partidul PLUS, partid care face parte din Alianţa USR PLUS, nu are reprezentare parlamentară, motiv pentru care această alianţă ar fi trebuit să fie inclusă în etapa a doua a tragerilor la sorţi privind ordinea de pe buletinele de vot a listelor de candidaţi sau candidaţi independenţi pentru funcţia de consilieri şi pentru funcţia de primar".

Întâmpinarea formulată de PSD şi contestaţia celor de la UDMR au fost admise, astfel că procedura de tragere la sorţi a fost anulată şi reluată miercuri, 26 august.

Citiţi şi:

Medici, profesori şi avocaţi, pe listele PSD Sălaj pentru alegeri. Lista candidaţilor care râvnesc un post de consilier

Liberalii merg pe mâna lui Dinu Iancu Sălăjanu pentru şefia CJ Sălaj. Cine sunt ceilalţi candidaţi cu care atacă alegerile locale

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite