VIDEO A încercat să iasă din ţară la volanul unui Mercedes furat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul a fost confiscat de poliţiştii de frontieră vasluieni FOTO:adevarul

Un cetăţean cu dublă cetăţenie, bulgară şi basarabeană, în vârstă de 32 de ani, a încercat, luni dimineaţă,  vigilenţa poliţiştilor de frontieră vasluieni, el fiind prins de oamenii legii în timp ce dorea să iasă din ţară la volanul unui autoturism furat.

Totul a ieşit la iveală după ce poliţiştii de frontieră vasluieni au avut suspiciuni asupra documentelor prezentate de bărbat la controlul de frontieră din Vama Albiţa. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că autoturismul, marca Mercedes E300D, era furat de câteva luni din Bosnia Herzegovina. 

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul respectiv de la un cetăţean român şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat. Poliţiştii de frontieră vasluieni i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunerile legale“, ne-a declarat Irina Mirică Gheucă, purtătorul de cuvânt al Sectorului Teritorial Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui.

Autoturismul, în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat şi introdus în parcul auto al  STPF Vaslui în vederea recuperării acestuia de către proprietar. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă