FOTO Aventura unor fraţi de 6, respectiv 11 ani, din Zorleni, fugiţi de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de localnici şi echipe de jandarmi, poliţişti şi pompieri au străbătut zeci de hectare de pădure în căutarea minorilor. Copiii au fost găsiţi pe raza localităţii Epureni, la 15 kilometri de casa părintească.

Mihai Iulian Iftodi, de 11 ani şi fratele lui mai mic Costel Veronel Arteni, de 6 ani, au plecat din curtea casei din Popeni (Sat Nou), comuna Zorleni fără să spună nimic. Au dispărut de acasă joi, în jurul prânzului şi au fost găsiţi după mai bine de 24 de ore.

Mama lor i-a certat pentru că aruncau cu pietre şi cei doi au decis să se ducă la tatăl lor, domiciliat în satul Ghermăneşti. S-au întâlnit cu un vecin căruia i-au spus că merg la livada de lângă pădure să culeagă vişine şi duşi au fost.

Mama celor doi fraţi a relizat că cei doi au plecat de acasă abia când a ieşit să-i cheme la masă. Poarta era lăsată deschisă şi a plecat în căutarea lor. A cerut şi sprijinul sătenilor dar au abandonat căutările la lăsarea întunericului. Tot joi seara a sunat la 112 să anunţe dispariţia copiilor.

„Au plecat de acasă ieri, la ora 12.00. Nu au spus că pleacă. I-am ocărât pentru că aruncau cu pietre, dar nu i-am bătut. Mă rog la bunul Dumnezeu să fie în viaţă, numai o mamă ştie ce înseamnă să ai copii şi să îi pierzi”, a declarat Maria Afteni, mama copiilor.

Căutările au continuat în forţă vineri dimineaţă. Se gândeau la tot ce poate fi mai rău, codrii din vecinătatea satului fiind plini de fiare sălbatice. Căutătorii s-au împărţit în mai multe grupe şi au periat pădurea. Au reuşit într-un final să-i găsească în satul Epureni. Erau flămânzi şi obosiţi după atâta drum.

Copiii le-au spus poliţiştilor că au dormit peste noapte într-o casă părăsită şi că intenţionau să se întoarcă la mama lor. Cei doi fraţi au fost preluaţi de specialiştii de la Protecţia Copilului pentru evaluări. Din primele verificări efectuate de poliţişti, copiii nu au suferit leziuni şi nu au fost victimele unei infracţiuni.

Femeia s-a despărţit de tatăl băieţilor în urmă cu câţiva ani şi şi-a refăcut viaţa cu alt bărbat. Împreună au făcut o fetiţă în vârstă de aproape doi ani.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG