Donaţie pentru spitalul din Tulcea: paturi, saltele, aparate de anestezie şi materiale sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donaţii pentru SJUT FOTO Adevărul

Campania de ajutor a sistemului sanitar din judeţul Tulcea continuă şi în acest an, prin colaborarea dintre reprezentanţii Gărzii de Coastă (Poliţia de Frontieră Pardina) şi Serviciul Român de Ajutor Maltez, respectiv Cavalerii Ioaniţi din Germania.

La mijlocul acestei luni, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea va primi o donaţie din partea celor două servicii de ajutor. În total, este vorba despre despre 38 de paturi pentru bolnavii adulţi, 15 paturi pentru copii, aproximativ o sută de saltele, cinci aparate de anestezie şi peste 300 de kilograme de materiale sanitare, consumabile.

Bunurile vor ajunge în Tulcea pe data de 16 septembrie, urmând ca a doua zi, pe 17 septembrie, să fie semnate actele de predare-primire a donaţiei.

Campania din acest an face parte dintr-un amplu proiect de ajutor pentru Delta Dunării, derulat în colaborare cu maltezii şi germanii.

„Avem această colaborare din 2006, după inundaţii. Atunci aceste servicii i-au ajutat pe localnicii din Delta Dunării cu materiale de construcţie, ba chiar au ridicat câteva case, au construit fântâni în satele din deltă. Anul trecut au dotat cabinetul medical din Pardina, care acum este funcţional. Un medic vine de două ori pe săptămână să consulte pacienţii din deltă şi găseşte aici aparatura de care are nevoie. Urmează să mai primim, pentru Pardina, cun aparat ecograf“, a explicat Roland Brânză, din cadrul Poliţiei de Frontieră (Pardina).

Acesta a mai precizat că urmează şi alte investiţii în sistemul sanitar din Delta Dunării: cabinete medicale la Mila 23 şi la Crişan.

Mai citiţi şi:

Managerul spitalului judeţean Tulcea: „În iarna trecută cădeau bucăţi din faţada clădirii, ne era teamă că o să lovească ambulanţele!“

Locuinţe pentru specialiştii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model