VIDEO Chitaristul Al di Meola din nou în concert la Timişoara: “Revin cu mare plăcere şi emoţie în acest oraş frumos"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumitul artist va concerta pe data de 6 noiembrie, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Preţurile biletelor variază între 68 şi 198 de lei

Al di Meola a avut primul concert în România chiar la Timişoara, în cadrul festivalului PLAI. De atunci a fost readus de mai multe ori în ţară, însă relaţia cu publicul timişorean este una aparte, pe care o preţuieşte. 

“Revin cu mare plăcere şi emoţie în acest oraş frumos care pentru mine e simbolul României. Aici am întâlnit oameni cu sufletul deschis şi e o bucurie pentru mine să împărtăşesc acest nou album cu ei. Voi prezenta cel mai bun spectacol de-al meu publicului din Timişoara interpretând piese Lennon, McCartney, compoziţii proprii şi piese Astor Piazzolla”, a declarat Al di Meola.

Al di Meola este unul dintre cele mai importante nume ale jazz-ului contemporan. Cel mai recent album al artistului,  intitulat “All your life”, a fost înregistrat la studiourile de pe Abbey Road şi conţine atât cover-uri Beatles cât şi piese noi, inspirate de aceştia. 

"Acest proiect este o dorinţă de-o viaţă pe care am amânat-o mult prea mult, dar e şi un vis care aduce foarte multe satisfacţii!”, susţine artistul.

Puţini chitarişti au revoluţionat atât de mult stilul interpretativ ca şi Al Di Meola. 


A colaborat cu artişti precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. 


Printre realizările sale de marcă se numără albumele înregistrate cu Return to Forever, proiectul Super Guitar Trio, care l-a adus alături de alţi 2 chitaristi celebri, Paco De Lucia şi John McLaughlin sau trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty şi Stanley Clarke. Revista Guitar Player Magazine l-a clasat de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitarişti de jazz ai tuturor timpurilor.
 

Pe scena Filarmonicii din Timişoara, Al Di Meola va fi însoţit de Peo Alfonsi (chitară), Fausto Beccalossi (acordeon) şi Peter Kaszas (tobe şi percuţie). 



Biletele se pot cumpăra de la Eventim ( www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange şi Vodafone. În funcţie de categoria locului, preţurile variază între 68 de lei şi 198 de lei. 

Citiţi şi:

FOTO Publicul de la Plai a înfruntat ploaia la concertele cu Patrice şi Hendrix al Africii

FOTO VIDEO Sold-out la concertul cu ZAZ. Peste 5.000 de persoane în prima zi a Festivalului Plai de la Timişoara

FOTO Turcii de la Baba Zula au sărit în ajutorul câinilor comunitari şi au militat pentru salvarea Roşiei Montane

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele