Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să fure o scrumieră metalică din parcarea Primăriei din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a încercat să fure coşul din parcarea Primăriei. FOTO: Poliţia Locală Timişoara

Poliţiştii locali care efectuează serviciul la Primăria Municipiului Timişoara au depistat, în cursul zilei de joi, un bărbat care a sustras, din parcarea instituţiei, un coş tip scrumieră din aluminiu.

Cu ocazia legitimării celui în cauză s-a stabilit că acesta se numeşte P. Ioan, are 32 de ani şi are domiciliul în localitatea Ghiroda – Timiş. În urma verificării s-a constatat că acesta avea la el şi un cuţit, după cum arată reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara. Bărbatul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată