Timişoara: Din Liga Campionilor în Liga Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Din Liga Campionilor în Liga Europa

Timişorenii au fost eliminaţi aseară de VfB Stuttgart din Liga Campionilor, însă intră direct în faza grupelor din Liga Europa. Echipa lui Sabău îşi va afla mâine, de la ora 14, adversarii din a doua competiţie continentală.

Citeşte şi:

"Poli" a părăsit cu fruntea sus Liga Campionilor

Stuttgart - Timisoara 0-0 / Bănăţenii rămân cu Liga Europa

„Poli” a obţinut un 0-0 de prestigiu la Stuttgart, însă rezultatul a fost umbrit de ratarea calificării, după victoria „şvabilor” la Timişoara, acum o săptămână. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat oarecum dezamăgit de deznodământul „dublei” cu echipa lui Ciprian Marica. „Mi-aş fi dorit mult mai mult. Cred că au fost două jocuri echilibrate, n-au fost cu mult peste noi, chiar dacă au jucători mai valoroşi. Diferenţa a fost făcută de cele două goluri de la Timişoara. Va trebui să jucăm în fiecare an la acest nivel pentru a nu ne mulţumi cu puţin, pentru a căpăta experienţă, curaj, personalitate”, a concluzionat tehnicianul bănăţenilor.

„Atacanţii nu s-au mişcat foarte bine azi, însă şi adversarul ne-a blocat bine, nu ne-a lăsat spaţii. Sunt multe lucruri pe care poţi să ţi le reproşezi când analizezi la rece. Nu sunt mulţumit de cum am evoluat, nu am arătat atitudinea şi ambiţia de la meciul cu Şahtior”, a mai spus Sabău.

Mai mult bine decât rău

Chiar dacă per ansamblul celor două meciuri „Poli” a părut neputincioasă în faţa celor de la Stuttgart, calificarea în grupele Europa League rămâne o performanţă. „Trebuie să fim mulţumiţi şi cu această calificare, nimeni nu se aştepta. Însă trebuie să creştem în joc, trebuie să construim, să avem iniţiativă. E o bună experienţă pentru noi, ne-am comparat cu adversari puternici, am învăţat multe în aceste patru jocuri şi vor fi şi altele”, a declarat Neluţu Sabău.

Şi fostul antrenor al echipei, Gabi Balint, care a contribuit la calificarea echipei în cupele europene, apreciază evoluţia fostei sale echipe. „Una peste alta, Poli a reuşit o performanţă, a eliminat Şahtior şi s-a calificat în Liga Europa. Poate momentan acolo este locul nostru, al tuturor echipelor româneşti. Nicio echipă nu cred că se poate compara cu cele din Liga Campionilor”, a spus „Pele”.

Ciprian Marica i-a lăudat pe timişoreni. „Mă bucur că am reuşit să ne calificăm. Am întâlnit o altă echipă a Timişoarei, mult mai bine organizată, care ne-a ţinut piept. Poli a demonstrat că este o echipă bună, are jucători valoroşi. Cred că am dominat în primul rând fizic, iar asta ne-a ajutat să ne calificam”, a spus atacantul lui Stuttgart.

Iancu: „Sper să ajungem în primăvara europeană”


Preşedintele clubului timişorean a fost realist şi înainte, şi după partida de aseară cu Stuttgart. „Timişoara a lipsit 17 ani din cupele europene, nu avem experienţă. Noi am venit de patru ani aici şi încercăm să construim, chiar reuşim, însă la acest meci am avut multe probleme, mulţi absenţi. Avem un lot mare, însă nouă jucători erau accidentaţi. Sper, cu puţin noroc, să ajungem în primavara europeană. Vrem să acumulăm experienţă, iar la anul să putem ataca din nou Liga Campionilor”, a declarat Marian Iancu.

„Noi avem şi jucători cumpăraţi cu 100.000. Ei joacă la maxim, mă bucură acest lucru, însa trebuie să recunoaştem că atâta pot. Conform transfermarkt.de, noi avem un lot sub 40 de milioane de euro, al lui Stuttgart este estimat la 150 milioane. Atât putem momentan, trebuie să învăţăm, iar pe viitor să fim şi mai puternici”, a mai spus Iancu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă