Poliţia nu are niciun merit în prinderea celui mai căutat infractor al momentului. Iată dovada că Bogdan Roman s-a predat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că Poliţia Timiş a susţinut că Bogdan Roman a fost prins, avocata acestuia, Camelia Ţăranu, susţine că tânărul s-a predat şi a prezentat şi o dovadă în acest sens: un proces verbal primit tocmai de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, în care se menţionează negru pe alb, că fiul primarului din Deta a anunţat că vrea să se predea.

UPDATE, ora 02.30 După deplasarea la Judecătoria Deta, unde s-a confirmat mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile emis în lipsă pe numele lui Bogdan Roman, tânărul a fost transportat la Timişoara, în arestul IPJ Timiş.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU ARESTAREA LUI BOGDAN ROMAN

„Atâta vreme cât eu am un document oficial emis de către Poliţie, în care se menţioneză negru pe alb că la solicitarea lui a fost identificat în locaţia respectivă şi s-a predat, este impropriu spus că a fost prins. Este foarte impropriu. Este o certitudine faptul că s-a predat, atâta vreme cât noi avem un document în acest sens" - a afirmat avocata Camelia Ţăranu, dovedind cele spuse cu procesul verbal primit de la Poliţie.

Andreea Cinteză şi Mădălina Mezdrea, de la Biroul de Presă al IPJ Timiş au susţinut în toate declaraţiile date vineri seara faptul că Bogdan Roman a fost prins, în urma unei operaţiuni a poliţiştilor.

EXCLUSIV Fostul şef al poliţiei din Deta face preinfarcturi în momente cheie

Înregistrarea video a scandalului provocat de fiul primarului de la Deta!

Fiul primarului din Deta: "Nu am rezistat şi le-am dat o corecţie. Nu regret. Se credeau mari şmecheri şi se dădeau la fetele noastre"

„Bogdan Roman a contactat Poliţia, anunţând că este în locaţia în care se afla şi că doreşte să se predea. Concluzia este clară, este certă, nu cred că există niciun fel de urmă de îndoială, sau de dubiu, ori de interpretare", a concluzionat avocata Camelia Ţăranu.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, le-a cerut poliţiştilor din Timiş ca Bogdan Roman să fie prins în cursul zilei de joi. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, cu toate că, potrivit unor surse neoficiale, telefoanele apropiaţilor acestora au fost interceptate, iar oamenii legii aveau încă de joi informaţii referitoare la locul în care s-ar afla fugarul.

Fiu de primar: ziua angajat la Agenţia de Plăţi în Agricultură Timiş, noaptea agresor în schimbul unor taxe de protecţie de 8.000 de euro

Victimele derbedeului Bogdan Roman, fiul primarului din Deta: "Am fost tăiţi de faţă cu poliţia". Vezi ce spune şeful Poliţiei Timiş!

Derbedeul Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a terorizat o familie întreagă GALERIE FOTO

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €