Parc superb în locul unui teren viran ajuns rampă ilegală de deșeuri. S-a făcut în urma voturilor locuitorilor din zonă FOTO

0
Publicat:

Cetățenii din Zona Lunei din Timișoara s-au mobilizat exemplar și au reușit să obțină multe voturi pentru transformarea unui teren de aproape 5.000 de metri pătrați în parc. 

Parcul din zona Lunei FOTO PMT

Primăria Timișoara a finalizat amenajarea unui nou parc în Zona Lunei. Este primul parc nou amenajat în oraș după 15 ani. Ultimul a fost Parcul Uzinei, inaugurat în 2009. Proiectul este realizat cu finanțare de la bugetul local, prin mecanismul de bugetare participativă, în campania din 2023.

Managerii de cartier au lucrat îndeaproape cu locuitorii din zonă pentru a identifica nevoile existente. Cetățenii din Zona Lunei s-au mobilizat exemplar și au reușit să obțină multe voturi pentru transformarea unui teren de aproape 5.000 de metri pătrați în parc.

Timp de 30 de ani, această suprafață a fost neîngrijită și folosită pe post de parcare sau rampă ilegală de deșeuri.

După ce ani de zile aici a fost un mare teren viran, neîngrijit, acum îl transformăm într-o zonă verde pentru întregul cartier: și pentru copii, și pentru părinți și bunici. Mă bucur că e un proiect pe care l-au propus cei din zonă și tot ei au convins alți timișoreni să îl susțină și să-l voteze în campania de bugetare participativă. Continuăm cu strategia noastră de înverzire a Timișoarei. Nu ne mai permitem să ne întoarcem la vremuri în care s-au măcelărit spații verzi și s-au defrișat fără discernământ copaci în Timișoara. Îmbunătățim spațiile verzi pentru locuitorii cartierelor, cartier după cartier”, a spus primarul Dominic Fritz.

Parcul din zona Lunei FOTO PMT

Conceptul de amenajare este conturat în jurul ideii de fazele Lunii

Acum, prin proiectul propus de cetățeni și implementat de primărie, terenul devine un spațiu care include spații verzi de joacă pentru copii și de recreere, arbori, bănci, alei cu pietriș. Au fost plantați aici 121 de arbori, din speciile pin negru, mesteacăn, arțar canadian, stejar, frasin, jugastru, ulm, castan, tei. Parcul are spații verzi cu suprafața de peste aproape 2.000 de metri pătrați.

Parcul din zona Lunei FOTO PMT

S-au plantat și 2.900 de arbuști și plante perene și a fost instalat mobilierul urban, realizat în totalitate din lemn.

De altfel, toate materialele utilizate la amenajarea parcului sunt naturale: pietriș, nisip, lemn.

Conceptul de amenajare este conturat în jurul ideii de fazele Lunii, realizat prin linii circulare, cu rondouri și alei care vor păstra direcțiile existente, folosite de locuitorii din zonă. Există trei tipuri de zone: vegetație cu gazon - vegetație variată, plante perene și arbuști - pădure urbană, la extremitățile terenului, pentru a reduce poluarea din zonele de parcare.

În 2023, pentru bugetarea participativă, Primăria Timișoara a crescut sumele alocate de la 3 milioane de lei la 4,2 milioane din bugetul local. Cetățenii au fost așteptați să vină cu idei pentru îmbunătățirea zonei în care locuiesc în perioada 31 martie-15 mai 2023, iar apoi proiectele au intrat în perioada de votare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG