Microbuze electrice pentru transportul elevilor. Timișul obține șase milioane de euro prin PNRR

0
Publicat:

Consiliul Județean Timiș a depus cererea de finanțare prin PNRR, în numele a 63 de unități administrativ teritoriale timișene care și-au exprimat anterior interesul în acest sens. Microbuzele vor fi folosite pentru transportul elevelor.

Microbuz electric pentru elevi FOTO Viața Liberă

Proiectul derulat pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vizează asigurarea mobilității școlarilor către unitățile de învățământ, în special a celor din zone defavorizate din punct de vedere al transportului, pe de o parte și, pe de altă parte, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conform cerințelor Uniunii Europene. 

Fondurile care vor reveni județului Timiș, peste șase milioane de euro, vor fi folosite pentru achiziția a 27 de microbuze, dintre care 24 cu 16+1 locuri și 3 microbuze cu un număr de 8+1 locuri.

În perioada următoare, se va întocmi documentația necesară organizării licitației pentru desemnarea furnizorului mijloacelor de transport.

Această inițiativă, alături de proiectul de amenajare a unor trasee velo, confirmă eforturile noastre de a ne încadra în cerințele europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ne dorim să creăm o rețea de transport verde în județ, rețea care să faciliteze accesul elevilor din zonele defavorizate către unitățile de învățământ”, a transmis Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. 

Departajarea comunelor care vor putea să primească noile mijloace de transport se va face în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute în Ghidul apelului și cu respectarea unor condiții privind asigurarea exploatării mijloacelor de transport primite, au anunțat cei de la CJ Timiș.

Vă reamintim că și Primăria Timișoara se află în plin proces de recepționare a autubuzelor electrice Karsan. Până în iulie 2023, 29 de autobuze au ajuns deja la Timișoara.

În total vor fi 44 de autobuze electrice cumpărate din fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării. 

Autobuzele au o capacitate de circa 130 de călători, din care cel puţin 44 pe scaune, și o durată de funcţionare de minimum 15 ani, din care opt fără reparaţie generală. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul