Daniel-Silvian Petre, poetul care a vrut să fie fotbalist
0Timişoreanul şi-a deschis o editură şi o firmă de publicitate în Bucureşti şi investeşte banii câştigaţi în poezie.
PROFIL
Născut: 30 noiembrie 1968, Timişoara
Studii: Colegiul Bănăţean din Timişoara
Job: Poet, muzician, şeful editurii Blumenthal
Familie: Căsătorit, are un câine
Daniel-Silvian Petre, care se consideră un rocker în poezie şi un poet în rock, spune că a învăţat singur să scrie şi să citească la vârsta de cinci ani. S-a apucat să scrie poezii deoarece a prins slăbiciunea profesorilor, care îi permiteau să chiulească de la ore, dar se consideră un fotbalist ratat, deoarece şi-a dorit să facă performanţă în acest sport. Muzica este o pasiune de care s-a apucat în liceul, când era scos la munci agricole, pe vremea regimului comunist. „Aveam o chitară şi ne-am făcut o trupă, căci pe vremea aia eram nevoiţi să fim fericiţi, fără lumină, fără MTV...”, a spus tânărul care a publicat primul volum de poezie la câţiva ani după Revoluţie.
A fost solist al trupei Survolaj, împreună cu care a scos două albume şi are alte două albume alături de trupa sa din liceu. „Succesul cel mai mare a fost că am fost pirataţi în 200 de o casă de discuri din Statele Unite ale Americii. Am cumpărat pe Internet cu 22 de dolari un CD cu muzica noastră”, a mai povestit poetul, care şi-a creat propria editură la Bucureşti, care e în acelaşi timp şi firmă de publicitate.
„Lucrez la firmă alături de sora mea, care este regizor, şi avem mai multe firme pentru care derulăm mai multe proiecte. Unii ne plătesc în ciocolată sau conserve, căci e criză”, a mai spus Daniel-Silvian Petre, care investeşte banii câştigaţi în poezie. În acest moment se pregăteşte de o serie de concerte la Bucureşti şi Timişoara, în cadrul unui proiect acustic realizat alături de si Emil Kindlein, chitaristul grupului blues-rock For Sale, cu care au câştigat marele premiul la Festivalul de Folk „Om Bun” în anul 1989.
Întrebări şi răspunsuri
Ai îmbinat publicitatea cu poezia. Care este secretul afacerii?
Banii nu sunt buni decât dacă aduc fericirea. Nu vreau mulţi bani, nu vreau o afacere-monstru, vreau bani ca să îmi pot întreţine pasiunile şi să trăiesc confortabil.
Cum vezi România de azi?
Societatea românească are 20 de ani, e plină de hormoni, ambalează BMW-ul în parcarea blocului, îşi dă cu parfum peste coşuri. Aş vrea să înţeleg ce e cu România. Pentru mine amabilitatea e acum un spirit de frondă la adresa acestei societăţi, e o formă de rezistenţă, ca pe vremea comuniştilor.