Cum pot ajuta experţii familiile cărora le moare un copil – ne spun americanii la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printii care si-au pierdut copii pot beneficia de asistenta de la americani

Prof.Dr.John DeFrain va fi prezent în Timişoara, în perioada 31octombrie-2 noiembrie, unde va sustine diverse acţiuni gratuite pentru medici, psihologi, asistenţi medicali, asistenţi sociali şi părinţi, la iniţiativa organizaţiei EMMA şi Şcoala mamei Junior.

Vizitele profesorului American debutează luni, la sediul Şcoala Mamei Junior, cu câte un grup de lucru pentru psihologi şi unul pentru părinţii copiilor care şi-au pierdut un copil. Marţi, prof. John de Frain va fi present la Clinica de Obstretică-Ginecologie "Bega", unde va susţine o conferinţă pentru medici ginecologi, nenatologu, asistenţi şi studenţi.

Mamă pentru 90 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în Spania sau Italia. Află cum se descurcă singura asistentă socială din comuna Teremia Mare

John DeFrain este profesor universitar  în cadrul Departamentului de Studii ale Copilului, Tineretului şi Familiei, la Colegiul de Pedagogie şi Ştiinţe Umane, Dr. John DeFrain s-a pensionat după 36 ani de munca în facultate ca, cadru didactic. Cu toate acestea, continuă să isi focalizeze energia in domeniul dezvoltarii unei familii solide - la nivel de stat, naţional şi internaţional, în timp ce se bucură de mai mult timp petrecut alaturi familia sa.

Medicul prins cu salam în geantă a trecut printr-o tragedie în familie. „O fi afectat-o", spun colegii

Un interes important in domeniul său de cercetare a fost studiul modului în care o familie poate învăţa să gestioneze eficient crizele din viaţa lor. Din 1975 Dr. DeFrain a vorbit cu sute de familii îndoliate şi îndurerate dupa moartea unui copil, clar unul dintre cele mai tragice lucruri care se poate întâmpla unei familii. A publicat trei cărţi, numeroase articole, şi a avut numeroase prezentări despre impactul adus de moartea unui copil unei familii. Dr. DeFrain şi-a focalizat energia în a arăta cum familiile care pierd un copil continuă să îşi trăiască viaţa şi să găsească speranţa după această tragedie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG