Cel mai luxos hotel din România a fost rebranduit după ce a intrat în posesia unui om de afaceri timişorean. Carol Park Hotel a devenit Palatul Suter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Suter FOTO Facebook/Carol Parc Hotel

Fostul hotel Carol Parc din Bucureşti a revenit la numele de Palatul Suter, după achiziţionarea lui de către un om de afaceri din Timişoara.

Palatul Suter de pe dealul Filaret, din apropierea Parcului Carol I din Bucureşti, a fost construit între 1902-1906, de către arhitectul elveţian Adolf Suter. Acesta a fost chemat la Bucureşti chiar regele Carol I, care i-a încredinţat primele studii cu privire la asanarea mlaştinilor din Filaret şi transformarea locului într-un frumos parc.

“Arhitectul Suter a transformat zona respectivă, cu ajutorul unor arhitecţi de renume ai vremii, într-un parc ce avea să se numească Parcul Carol I, nume pe care îl păstrează şi astăzi. În timpul lucrărilor, Şuter se ataşează de colina cu vie de vizavi de parc, pe care o şi achiziţionează. În scurt timp îşi construieşte un mic palat pe acest teren, consdiderat cel mai înalt punct natural al Bucureştiului”, scria “Adevărul de Seară” de Bucureşti, în 2011. 

Stilul imobilului este un neoclasic cu influenţe brâncoveneşti. În 1940, palatul a fost cumpărat de un bancher grec care a lăsat imobilul unei amante de origine franceză. După naţionalizare, comuniştii l-au transformat în sediu de partid şi chiar centru de coordonare a operaţiunilor locale ale celor de la KGB, aflăm de pe Wikipedia.org. A mai fost apoi şi sediu pentru ICRAL. După Revoluţie, clădirea a fost revendicată şi câştigată în instanţă de un urmaş al foştilor proprietari. 

Cel mai bun proiect de restaurare din 2007

În 2003, palatul a fost cumpărat de soţii Adrian şi Silya Petre, cu 350.000 de euro, care au decis să-l transforme în hotel, având în vedere experienţa lor acumulată în domeniul hotelier, la New York. După aproape patru ani de restaurare, şi câteva milioane de euro investiţi, în 2007 este inaugurat Carol Park Hotel, singurul “Small Luxury Boutique Hotel” din România.

„Am încercat să fac ceva pe stilul hotelului american unde am lucrat, pentru că şi acela avea puţine camere, dar avea servicii personalizate pentru clienţi”, spunea proprietarul Carol Parc Hotel, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“. 

Uniunea Arhitecţilor din România a oferit pentru Carol Parc Hotel premiul pentru cel mai bun proiect de restaurare şi design interior din 2007.

De la Beyonce la membri trupei Deep Purple

Carol Park Hotel a devenit cel mai luxos hotel din ţară. Cel mai scump apartament era “Regal Regele Carol I“ (137 metri pătraţi, două dormitoare, un living, două băi şi trei balcoane), cu un tarif de peste 1.300 de euro pe noapte. 

De-a lungul timpului au fost cazaţi aici Beyonce, membrii trupei Deep Purple, Secretarul General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, Prinţul şi Prinţesa de Liechtenstein, preşedinţi de stat şi alte celebrităţi internaţionale.

Proprietatea are o suprafaţă utilă de 1.500 metri pătraţi, dispusă pe cinci nivele (demisol, parter, două etaje şi mansardă).

Imobilul are 17 camere pentru cazare. 

Carol Park Hotel a fost inclus în topul hotelurilor de lux elaborat de revista americană Condé Nast Traveler.

Cumpărat la licitaţie publică

Adrian şi Silya Petre nu au rezistat prea mult pe piaţă de specialitate. Au încercat să vândă în mai multe rânduri, dar nu au găsit cumpărători, iar după ce firma a intrat în insolenţă hotelul a fost scos la licitaţie de executor.
 

În 2015, imobilul a fost fost achiziţionat de omul de afaceri timişorean Vasile Albulescu, care deţine o firmă specializată în foraj. 

“Mi-a plăcut clădirea, mi s-a părut un activ interesant şi de aceea am cumpărat-o. Vreau să o refac şi să o pun în valoare. Noi aducem acum mobilier nou şi schimbăm tot. Ne-am propus ca atunci când vom inaugura hotelul, să arate mai bine decât atunci când a fost deschis”, declara Vasile Albulescu pentru
 

Au fost demarate lucrări de renovare şi restaurare, a fost schimbat şi numele, din fostul hotel Carol Parc a revenit la numele de Palatul Suter. Conform Profit.ro, noii proprietari vor să închireze acum hotelul către un operator specializat.
 

Deocamdată nu se ştie când se va redeschide cel mai luxos hotel din România, însă mai repede de anul viitor nu se va întâmpla acest lucru. 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent