Angajaţii campioni au cele mari şanse să reziste pe piaţa muncii în timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgurile de joburi sunt o şansă pentru cei care vor să urce în carieră

Bănăţenii cu competenţe rare şi cu experienţă vor avea salarii mai mari în 2010. Piaţa muncii din regiune devine din ce în ce mai selectivă cu candidaţii. Angajatorii spun că vor fi mult mai pretenţioşi în anul care tocmai a început.

Reprezentanţii companiilor care se ocupă cu recrutarea forţei de muncă şi cei ai instituţiilor care gestionează şomajul spun că, în 2010, timişenii care ştiu meserie şi au realizări profesionale deosebite au toate şansele să fie angajaţi mai repede decât începătorii şi să aibă salarii mai mari.
„Va avea de câştigat în special aceea categorie de candidaţi cu competenţe rare, deosebite, pentru care s-a înregistrat un deficit de talente în 2009, adică muncitorii calificaţi în meserii speciale, inginerii, specialiştii şi reprezentanţii de vânzări experimentaţi”, a spus Gabriela Crainic, reprezentant Manpower. Astfel, cei care au dovedit că sunt foarte capabili într-un anumit domeniu, sau pe un anumit post şi cei cu rezultate notabile vor fi preferaţi la selecţia de cv-uri în momentul angajării.


Eficenţa este cea mai importantă


Întâietatea acordată de angajatori persoanelor care au deja experienţa necesară într-o anumită poziţie este justificabilă prin prisma situaţiei economice actuale, spun specialiştii. Firmele vor experţi deja formaţi pentru a face economie de bani, dar şi de timp. „Patronii nu mai vor să investească în pregătirea personalului, pentru că nu mai au bani şi vor ca atunci când pornesc activitatea, să meargă totul din timp”, a explicat Liviu Neguţ, director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş.


Salariile care vor creşte


Conform „vânătorilor” de angajaţi, „talentele” care vor fi răsplătite corespunzător sunt inginerii din zona de cercetare şi dezvoltare, cei cu experienţă în vânzări, dar şi muncitorii calificaţi de genul motostivuitoriştilor, electricenilor sau a celor care lucrează în automatizări. Salariile pe care aceştia le vor încasa vor fi mai mari decât ale candidaţilor fără calificare. „Pentru persoanele calificate se va înregistra o creştere cu până la 30 la sută a salariilor. Este un trend observat anul trecut, care se va continua şi în 2010”, a mai spus Gabriela Crainic.


Studenţii sunt cei mai dezavantajaţi


Datorită faptului că angajatorii caută experienţă, absolvenţii de facultate sunt neglijaţi şi au şanse mici să găsească locuri de muncă pe salarii mari. „Din păcate, absolvenţii vor avea cel mai mult de suferit din cauza lipsei de experienţă”, a mai spus Gabriela Crainic. Cu toate acestea, reprezentanţii universităţilor sunt optimişti în ceea ce priveşte şansele de angajare ale absolvenţilor.
„Şi în acest an, absolvenţii Politehnicii vor fi foarte bine cotaţi pe piaţa muncii şi vor fi angajaţi în cvasitotalitatea lor pe posturi bune, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi”, a spus Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara.

Cei care ştiu bine meserie şi au realizări au toate şansele să fie angajaţi mai repede

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete