Trei secții ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost modernizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei secții ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost modernizate, lucrările fiind recepționate în urmă cu puțin timp.

Lucrările de modernizare au fost finalizate Foto: Consiliul Județean Gorj

Secțiile Medicină internă I, Gastroenterologie și Neonatologie au fost modernizate. „A fost finalizată o nouă investiție de modernizare a trei secții din structura de  funcționare a unității spitalicești, Medicină internă I, Gastroenterologie și Neonatologie, care se află în corpul de clădire situat pe strada Progresului nr. 18  din Târgu Jiu“, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Gorj.

Ce fel de lucrări au fost executate

Au fost reabilitate saloanele, grupurile sanitare, cabinetele și s-au înlocuit instalațiile. „S-a intervenit prin lucrări de arhitectură pentru amenajări interioare la toate spațiile destinate atât cadrelor medicale cât și pacienților (saloane, săli de tratamente, cabinete medici, săli de mese, holuri, grupuri sanitare în unele saloane, inclusiv grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități), au fost reabilitate și modernizate instalațiile electrice, termice și sanitare, cele trei secții fiind dotate cu sisteme de detectare, semnalizare și avertizare incendiu“, se mai precizează în comunicatul de presă.

Foto: Consiliul Județean Gorj

Peste 1.000 de pacienți internați la secția de Medicină Internă

Secția de Medicină Internă este una dintre cele mai solicitate de pacienți. De la începutul anului și până în prezent, în Secția Medicină Internă au fost internați 1.054 de pacienți, dintre care 213 pe Compartimentul Nefrologie. „Compartimentul de Nefrologie este singura structură din județul Gorj care asigură monitorizarea, spitalizarea pacienților cu patologie nefrologică, precum și pentru cei aflați în stadiul predialitic sau pentru cei care necesită inițierea tratamentului de substituție a funcției renale prin hemodializă“, a transmis Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență.

În prezent se lucrează la modernizarea unității spitalicești de pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Lucrările de aici constau în extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe, reabilitarea energetică și înlocuirea tâmplăriei, dar și a instalațiilor. Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an, dar este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. 

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului