Film documentar despre un boxer sărac din Târgu Jiu ajuns campion național

0
Publicat:

Constantin Bobu, cunoscut cu porecla „Doru“, are 18 ani și este campion național de juniori la box. Acesta a urmat doar trei clase și provine dintr-o familie extrem de săracă, din cartierul Obreja al municipiului Târgu Jiu.

Doru este campion național de box, la juniori FOTO Alin Ion
Doru este campion național de box, la juniori FOTO Alin Ion

Sportivul este protagonistul unui film documentar realizat de David Schultz, care a fost difuzat în premieră vineri, 4 septembrie, la Biblioteca Județeană „Christian Tell“, din Târgu Jiu, în cadrul Festivalul de artă stradală „StradArt“.

Doru a fost prezent la bibliotecă și a văzut și el filmul pentru prima dată. „Am avut emoții mari. Nici nu se compară cu cele de la un meci. Mi-a plăcut filmul. Îi datorez foarte mult domnului regizor. A fost un film foarte frumos“, a spus boxerul.

Porecla „Doru” i-a rămas de la unchiul său, care a decedat. „El a dorit să mă înfieze când eram mic, dar tatăl meu s-a opus. Noi suntem opt frați și surori“

Locuiește într-o cameră de hotel și visează să aibă propria casă

Doru stă acum într-o cameră de hotel pusă la dispoziție de clubul său. Sportivul are dublă legitimare, la Clubul Pandurii și la Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu.

Doru a urmat doar trei clase Foto: Alin Ion
Doru a urmat doar trei clase Foto: Alin Ion

Cea mai mare dorință pe care o are este de a avea propria locuință: „Toată familia mea locuiește în două camere. Îi mai ajut cu bani. Trăiesc greu. Tata primește un ajutor social, dar sunt puțini bani și mai merg să muncească. Mai spală covoare sau merg să tundă iarbă“.

Acesta provine dintr-o familie foarte săracă din cartierul Obreja. „Doru“ a urmat doar trei clase și a învățat singur să scrie și să citească: „Am învățat de pe Internet să scriu și să citesc“.

A obținut două titluri de campion

El a început să practice boxul de la vârsta de 10 ani: „Am venit cu fratele meu cel mare. Mi-a plăcut și am continuat să vin. L-am rugat pe maestrul meu și i-am spus de problema mea, că nu am fost la școală și nu știu să scriu și să citesc. M-a primit și așa“.

El a obținut de două ori titlul de campion și locul III la turneul Internațional „Centura Moldovei“, care a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni.

image

„Îmi doresc să câștig medalia de aur la Olimpiadă și să câștig centura WBC, la fel ca Mike Tyson. Cu ajutorul lui Dumnezeu, totul este posibil“, a spus Doru.

Doru, antrenorul

Un al doilea personaj al filmului este Doru Neamțu, antrenorul de box al sportivului.

„Este un antrenor foarte bun. Pentru mine a fost mamă, tată, orice. M-a ajutat mereu. Venea la casă la mine și ne aducea un pachet. Mie îmi dădea și bani“, a povestit boxerul Doru.

Doru Neamțu este antrenor și la lotul național de box. „Doru este un copil excepțional. Eu îl susțin cu tot ceea ce pot pentru a face performanță. Avem o generație foarte bună la box“

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite