Târgu-Jiu: 25 de poliţişti comunitari, puşi pe liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul poliţiştilor comunitari târgujieni a scăzut de la începutul anului cu 30 de angajaţi, iar până la 1 iulie, alţi 25 vor fi disponibilizaţi.

„Au încetat rapoartele de muncă până acum 30 de salariaţi, unii dintre ei au ieşit la pensie, alţii, datorită lipsei de profesionalism, au înţeles şi au plecat la alte firme, dar niciunul nu este în şomaj. Le-am explicat că nu îşi puteau desfăşura activitatea, mai ales că aveau probleme de disciplină“, spune directorul Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, Ion Tudor. Instituţia a încetat contractele de pază cu Casa de Pensii şi Direcţia Agricolă, urmând să se întâmple acelaşi lucru şi cu Direcţia Publică de Protecţie Socială, fapt ce a dus la restrângerea numărului de posturi. „Vor fi disponibilizaţi în jur de 25 de angajaţi, urmând ca, în funcţie de situaţiile cu care ne vom confrunta să mai plece şi alţii. Oamenii care nu au făcut orodine publică sau dirijare trafic, ci au stat la căldură sau la umbră, vor pleca primii. Se va ţine cont de studii, de profesionalism şi de activitatea din ultimii trei ani. Când Poliţia Comunitară va deveni Poliţie Locală, cred că vor mai rămâne 200 de angajaţi, faţă de 330 câţi sunt acum“, adaugă Ion Tudor. Salariile la Poliţia Comunitară Târgu-Jiu pornesc de la 650 de lei, fără sporuri de noapte sau de dispozitiv.



Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală