Cea mai înaltă şosea din ţară va avea un muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina oferă peisaje de senzaţie

Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară care ajunge la o înălţime de peste 2100 de metri, va avea un muzeu în care va fi prezentată istoria acestui drum.

Iniţiativa înfiinţării muzeului aparţine reprezentanţilor Salvamont Gorj. Muzeul va fi amenajat în zona Rânca. Turiştii pot afla istoria celei mai înalte şosele din România, imagini inedite din diferite perioade de timp sau obiecte de importanţă care au legătură cu drumul care face legătura între Oltenia şi Ardeal. 

Muzeul va deveni un obiectiv turistic de însemnătate, consideră reprezentanţii Salvamont Gorj, iar turiştii pot să zăbovească astfel mai mult timp în zona montană Rânca. 

Ar atrage mulţi turişti

Pentru început va fi întocmit un proiect pntru realizarea muzeului. „Este o idee extraordinară pe care o avem în vedere. O să intre în lucru la o echipă din instituţia noastră, să vedem cam ce putem face pentru a elabora un proiect. În primul rând, am avea nevoie de un imobil în zona Rânca, unde să putem să amenajăm câteva săli pentru Transalpina. Un muzeu dedicat acestei şosele în zona Rânca ar fi binevenit şi cu siguranţă că turiştii îl vor aprecia. Vedem ce putem realiza mai repede şi care sunt soluţiile pentru a se concretiza această idee. Ulterior, vom gândi un proiect solid. Ar putea exista acest muzeu în viitorul centru multifuncţional pe care vrem să îl construim la Rânca. Dacă ai un astfel de muzeu poţi să expui foarte multe lucruri interesante şi, în plus, ar mai fi şi componenta comercializării de suveniruri“, a spus Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța