VIDEO Turişti bucureşteni, împotmoliţi în zăpada din Bucegi cu Jeep-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă aveau maşină cu tracţiune 4x4 şi echipată cu cauciucuri de iarnă, doi turişti din Bucureşti au simţit pe pielea lor cum e să fi o clipă neatent în Masivul Bucegi. Din cauza unei porţiuni cu gheaţă, aceştia au derapat şi au ajuns pe margine drumului, având nevoie de ajutorul jandarmilor.

"Jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga i-au ajutat pe cei doi tineri din municipiul Bucureşti care se aflau cu autoturismul în deplasare pe DJ 713 Piatra Arsă-Dichiu şi intenţionau să ajungă la domiciliu. În zona Vânturiş aceştia au derapat în afara drumului principal, din cauza unei porţiuni cu gheaţă, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea. În urma acţiunii jandarmilor montani, turiştii au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul şi conduşi în siguranţă până în zona Dichiu, în prezent fiind în afara oricărui pericol", se arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”