UPDATE Victor Babiuc îşi va petrece Crăciunul tot la Penitenciarul Găeşti. DNA a făcut recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În iulie, instanţa a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis

Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc ar putea fi eliberat din închisoare, el executând până în acest moment o treime din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul schimburilor de terenuri dintre omul de afaceri George Becali şi MApN, după ce Judecătoria Găeşti a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de acesta.

Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, aflat în detenţie din 21 mai, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, ar putea fi eliberat condiţionat, cererea lui în acest sens fiind admisă de Judecătoria Găeşti.

DNA a făcut recurs

Oficialii Biroului de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au declarat  că Judecătoria Găeşti a înregistrat recursul depus împotriva deciziei din 19 decembrie a unui judecător de la această instanţă care a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiţionat, informează Mediafax.

Imediat după decizia Judecătoriei, au adăugat sursele citate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti nu au declarat recurs şi nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiţionată.

În acest context, procurorii anticorupţie au transmis instanţei de judecată cererea de recurs, care a fost înregistrată, astfel că dosarul urmează să ajungă la Tribunalul Dâmboviţa, pentru soluţionarea contestaţiei.

Astfel, Babiuc va fi eliberat numai dacă Tribunalul Dâmboviţa va respinge recursul DNA.

Cererea lui Babiuc a fost formulată în condiţiile în care el are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbaţii condamnaţi în vârstă de cel puţin 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.

Babiuc a fost întemniţat în 21 mai, el fiind încarcerat mai întâi la Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Jilava şi, ulterior, la Penitenciarul Găeşti.

În iulie, instanţa a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis.

Alături de Babiuc, în dosarul schimbului de terenuri au fost condamnaţi de instanţa supremă, în 20 mai, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile